duminică, 30 august 2009

De ce femeile işi schimbă părerea despre bărbatul lor, după un timp ?

De obicei dimineaţa mă instalez comod cu ceaşca de cafea aburind şi îmi citesc mesajele de pe mail. Este micul meu ritual matinal. Astăzi, printre mesaje văd un topic cu titlul de mai sus pe un site cu nume de actriţă celebră.
Nu scriu pe forumuri, dar subiectul mi-a adăstat în minte mai mult decât altele şi am decis să răspund provocării de a căuta o variantă posibilă.
Obişnuiesc să asociez evoluţia unei relaţii cu perioada de gestaţie a unui copil. În ambele cazuri sunt mai multe tipuri de parteneri.
Mai întâi este  genul cuplurilor luate pe nepregătite, li s-a întâmplat pur şi simplu, şi atunci sunt duşi de relaţie până când devine evident că era sortită eşecului din start. Uneori intră şi într-o căsnicie, alteori renunţă la timp, dar mai devreme sau mai târziu se despart. Este relaţia imatură.
În alte situaţii, numai unul dintre parteneri se implică. La fel ca la sarcină, după aruncarea seminţei, poate urma o perioada de nedumerire, la care cei doi reacţionează diferit: unul duce mai departe singur relaţia în timp ce partenerul dispare periodic din diverse motive: e nepregătit, e speriat, e nepăsător, e imatur, etc. Şi în situaţia asta relaţia este în pericol de avort oricând, sau poate să ajungă la termen dar cu frustrări enorme pe parcurs ce duc inevitabil la finalul anunţat cu mult înainte. Este relaţia crispată, sau cu handicap sever.
Există apoi situaţia în care debutul relaţiei este destul de fragil, dar pe măsură ce timpul trece, el sau ea se implică tot mai mult, devine o prezenţă constantă, uneori sufocantă. Aici depinde cât de mult este celălalt legat de libertatea personală, cât de mult doreşte această prezenţă, sau cât este de sigur pe sine, de încrezător. Dacă nu îl deranjează, e posibil ca relaţia să dureze mult după „majorat”. Este relaţia incubator.
Din altă perspectivă, există modelul cuplurilor care se implică încă de la începerea gestaţiei, în mod constant în grija pentru binele relaţiei. Îşi completează rolurile, se bucură mereu de relaţia lor, devin tot mai frumoşi pe măsură ce ea creşte. În momentul „naşterii” se dovedeşte că au conceput un fruct sănătos, aproape de perfecţiune. Este relaţia sincronă.
În fiecare din situaţiile de mai sus cei doi ştiu chiar şi inconştient ce tip de relaţie au, dar din motive diferite nu acceptă realitatea sau nu o asumă.
Prin urmare, părerea mea despre titlul de mai sus este următoarea: femeile nu îşi schimbă părerea despre bărbatul lor, soţ, iubit sau prieten, ci acceptă la un moment dat ceea ce li se arăta sporadic şi refuzau să vadă ca fiind realitatea. Interesant ar fi de întrebat ce anume le face pe ele sau pe ei să accepte ceea ce refuzau altădată.
Trimiteți un comentariu