vineri, 30 octombrie 2009

„Cântec despre mine însumi”

Nu e vorba despre Walt Whitman ci despre ziua de azi. Se anunţa o zi obişnuită şi a devenit una emblematică. Mai întâi am simţit cum sufletul meu se destinde ca şi cum îl mângâia o mână de catifea. Apoi am ştiut că toţi suntem la fel: avem aceleaşi calităţi şi aceleaşi defecte, nu suntem cu nimic mai deosebiţi unii de alţii. Viaţa, EA e aceeaşi pentru noi toţi, doar modul cum reacţionăm noi la evenimente este diferit. Stările de bucurie, de mânie, de agitaţie, de angoasă sau de furie sunt deja în noi. Vârsta, experienţa, cultura, educaţia, genele ne fac să reacţionăm diferit. Chiar şi modul cum ne alimentăm sau hormonii. Apoi am înţeles că oamenii sunt răi, sau egoişti sau invidioşi sau tot ce vrem noi să considerăm a fi negativ fără să-şi dea seama sau fără să poată să se corecteze singuri şi că toţi oamenii, indiferent de unde sunt,pe unde trăiesc,indiferent ce fac au nevoie de IUBIRE. TOŢI avem nevoie de iubire ca de aer.

Şi în momentul în care am înţeles acest lucru, am simţit cum inima mea se face şi mai mare şi cum sunt în stare să iubesc.

 Nu am cedat nervos stresului cotidian, nu am luat-o pe câmpii ci m-am regăsit în sfârşit. Ştiu că sunt la fel ca toţi : am cunoscut toate sentimentele dar mi-am dorit să mi le dezvolt pe cele bune. Azi am descoperit IUBIREA cu majuscule. Ştiu că pot iubi necondiţionat şi că asta e o formă de desăvârşire pe care nu o mai speram. Şi care mă face fericită.

Sunt fericită să iubesc.



Niciun comentariu: