vineri, 9 octombrie 2009

Vineri seara şi Ceai..nicu...

Era o după –amiază de vineri. În ajun plouase puternic şi vremea se răcorise. La ora aceea era înnorat şi parcă din ce în ce mai rece. Terminasem o zi de lucru plină care mi se păruse mai dificil de îndurat ca altele. Eram în autobuz când a sunat telefonul. Prietena mea voia să ne vedem peste o oră undeva în centru. Nu cunoşteam foarte bine oraşul dar am intuit că nu mi-ar fi ajuns timpul să merg la locuinţa unde stăteam ca să iau o umbrelă şi ceva mai gros de îmbrăcat şi apoi să ajung la timp. În plus mai ştiam că dacă ajung „acasă” nu aş mai fi avut chef să plec iar. Am decis să mă duc direct să o întâlnesc chiar dacă aş fi ajuns cu ceva timp mai devreme.

Cerul devenea tot mai cenuşiu, se făcea şi mai răcoare, iar locurile prin care trecea tramwaiul aveau o tristeţe dezolantă de ghetto. Nu le mai văzusem niciodată şi m-a surprins că una dintre străzi apărea destul de des în gândul meu ca vers al unui cântec drag mult mai frumoasă decât este în realitate. În sfârşit am ajuns la capătul liniei şi am coborât căutând înfrigurată un loc unde să aştept. Vis-a-vis era un părculeţ; am intrat , m-am aşezat pe o bancă, mi-am cuprins corpul cu mâinile şi am stat.

Când a sosit şi prietena mea eram deja un boţ îngheţat, iar moralul era pe stand by.Cum şi ea venea direct de la job după o zi plină, cum avusese nişte modificări supărătoare în planurile iniţiale, şi cum seara înghiţea încet oraşul , am decis să mergem să bem un ceai fierbinte. M-a dus într-un loc cu denumire de sit turistic celebru. Deşi aveau mese afară, am ales să intrăm ca să ne mai încălzim. Înăuntru mirosea a mirodenii orientale, unii clienţi preferaseră narghilele, alţii discutau la un ceai, personalul era în întregime masculin şi amabil. Am consultat ofertele de ceaiuri, care mai de care mai exotice. Mi-a atras atenţia primul de pe listă: purta denumirea localului, dar nu era indicat ce conţine. Urmau ceaiuri din plante cu arome frumoase care m- ar fi atras, dar curiozitatea m-a făcut să îl descos pe tânărul care a venit să preia comanda:

- Ce conţine ceaiul X?

Chipeş şi foarte amabil îmi răspunse zâmbind:

- Ceai...nicu...

Îl privesc brusc atentă încercând să descifrez mesajul pe care mi l-a transmis. Mă hotărăsc să schimb formularea.

- Bine, dar, văd că sunt ceaiuri din scorţişoară, din lamâie, etc, ceaiul X din ce e făcut?

- Ceai...nicu..., îmi răspunse cu acelaşi zâmbet cuceritor.

- Bine, zic, daţi-mi un ceai din scorţişoară.

Mărturisesc că ceaiul X a fost cel mai bun pe care l-am întâlnit vreodată. Deşi am băut ceaiul de scorţişoară, celălalt a fost mult mai savuros, mai exotic şi mai misterios. Ne-a încălzit imediat, ne-a făcut să râdem şi ne-a dat un lait motiv valabil pentu mai târziu. Nici acum nu ştiu din ce e făcut, şi abia după ceva timp am înţeles că e vorba de un ceai pregătit în....ceainic. Oricum, recipientul primează, conţinutul putea fi oricare, dar ceai...nicu... era doar pentru ceaiul X.

Să mai spun că atunci când am ieşit afară era seara frumoasă, era mai cald, luminile dădeau oraşului un farmec special şi ne-am prelungit buna dispoziţie până târziu în noapte?

Îmi amintesc mereu cu plăcere de acea seară de vineri, care părea în cel mai bun caz cenuşie şi care a devenit una dintre amintirile mele preferate.




Trimiteți un comentariu