miercuri, 28 octombrie 2009

Vis pierdut

Ultimul concert „Iris” neaşteptat de bogat în trăiri, în flashuri de gând.

Prima dată i-am vazut în 1985 la Teatrul de la noi. Nu aveam voie să stăm în picioare pentru că erau miliţieni în uniformă care ne supravegheau. Scaunele nu era aşezate în amfiteatru şi dacă stăteai jos nu se vedea nimic. Şi spre final am sărit toţi în picioare: a fost un triumf. Asta m-a bucurat atunci.

Apoi, de fiecare dată au fost melodiile pe care le cântam cu ei

Azi a fost mai mult, au fost nişte lecţii de viaţă. Mai întâi m-am bucurat că a trecut cu bine de boală şi că e  în formă. Apoi, la solouri am invăţat ce înseamnă ca un singur om, care îşi depăşeşte limitele, să facă bucuroşi 1000 oameni şi cum se întoarce bucuria asupra lui, cum o trăieşte. E deplină.

Tot acum, am auzit parcă pentru prima dată versurile din „Un vis pierdut” : „Nu îmi pare rău de anii ce-au trecut /Ei mi-au dat ce n-am avut”, şi mai ales ce n-am avut şi mi-am dorit. Aşa e: mă bucură anii pe care i-am trăit căci ei mă fac să iubesc ce e acum şi ce va fi.

Şi tot la concertul ăsta am simţit cum dăruirea reciprocă creează. Ei au dăruit energia şi pasiunea lor, noi bucuria noastră când le-am primit. Şi toţi erau eliberaţi... La finalul concertului s-a renunţat şi la autocenzuri. Chiar un tip care nu s-a mişcat din scaun tot concertul şi nu a schiţat vreun gest, la sfârşit s-a ridicat în picioare şi aplauda. Aha, mi-am zis. De ce abia acum? Finalul ne face să conştientizăm că nu mai e momentul să ne fixăm bariere, sau era doar un mimetism triumfător după două ore de rezistenţă acerbă?

„Iris” – 28 octombrie 2009 – triumful vieţii, bucuria împărtăşită, succesul stăruinţei, valoare.

Fericirea de dincolo de limite ilustrată în direct. LIVE.

A trăi pentru a-i bucura pe ceilalţi. Lecţie de viaţă.

http://www.youtube.com/watch?v=rl7fGxsSzMQ&feature=related

Niciun comentariu: