miercuri, 21 aprilie 2010

"Hai , hai, hai Rai langa Rai, / Hai, hai , hai. hai sus pe cai!"

Eram in râu...apa crescuse; pietrele erau alunecoase în albie, şuvoiul avea putere. Primii au intrat cei doi puşti: unul de 7 ani , celălalt de 41 ... voiau să se scalde, să se joace. Se bucurau , stropeau , râdeau. Am vrut să intru şi eu...nu aveam ţinuta adecvată, amurgul era răcoros, dar mi-am promis să ajung la celălalt mal. Trebuia să trec obligatoriu prin şuvoiul din mijloc. M-am acomodat cu apa, cu pietrele, cu mâlul: înaintam prudent; cei doi erau goi în apă, se bălăceau, râdeau, intrau în vâltoare, inotau împotrivă. Am privit malul opus; între timp intrase şi puştoaica de 6 ani, ajunsese la mal, îşi lăsase hainele acolo şi se zbenguise pe pajişte.Acum era in apă din nou, lângă ceilalţi doi şi aveam şi o misiune clară: să ajung la mal, să recuperez hainele ei şi să revin la locul unde ne aşteptau ceilalţi care nu aveau chef sau nu îndrazniseră să intre în apă.

Am ajuns la malul opus, am mers o vreme pe iarba scurtă şi aspră, am simţit aerul cum se schimbă, o clipă de neclintire, apoi am simţit vântul. Am privit sus pe cer, în spatele meu se adunau norii cenuşii, murdari, vineţii. Dinspre umărul drept soarele micsora măngîierea ca un rămas bun prelungit. S-a dat semnalul de adunare: cei trei din apă urmau să ajungă la mal de unde erau, eu aveam de străbatut tot râul în sens invers, în mîini cu hainele fetei, având grijă să nu mă ud prea tare căci nu aveam nimic de schimb la mine.

Am intrat din nou în apă: era mai rece şi mai rapidă; în mijlocul albiei m-a întâmpinat cu o putere neobişnuită, era o îmbrăţişare strânsă, puternică care mă ducea însă altundeva decât doream: aş fi fugit dacă aş fi putut; soarele m-a mai mângăiat încă o dată şi s-a acoperit cu un nor, urmând să răsară altundeva în lume. În ceafă simţeam vîntul tot mai iute, norii înaintau şi ei...mirosul de ploaie se adulmeca. Cei trei din apă au reuşit să atingă malul, îşi ştergeu pielea udă, îţi căutau hainele uscate râzând.

Eu eram prinsă în vâltoare, inima mi s-a zbătut uşor şi am înţeles deodată că ăsta e ...drumul; odiseea. Am mers incet, fără să ocolesc, prin apa ce crescuse, ce se forţa să mă abată, peste bolovanii care se schimbau brusc, prin nămolul alunecos şi vâscos... am trecut peste toate. Am ajuns la mal zâmbind şi cu luminiţe în ochi. Puştiul de 7 ani fericit, într-o stare de exaltare sufletească îmi zice:

„ Ai văzut, naşa, dincolo de toate cel mai frumos a fost BUCURIA!”

Te avânţi singur sau primeşti misiuni, eşti curios sau eşti trimis dinadins, îţi e greu, îţi e „ce mă fac?”, îţi e a infruntare deschisă, îţi e a renunţare, îţi e a „nu mai pot”, dar vine un moment când înţelegi că cel mai mult contează BUCURIA.



Am simţit nevoia să împărtăşesc această amintire astăzi, în această dimineaţă însorită şi caldă,să-mi deschid braţele spre lume şi să zâmbesc...

„E dimineata zori de zi
Uite pleaca dracii mii,
E dimineata zori de zi
Se coboara ingerii


Hei, hei, hei zei peste zei
Hei, hei , hei soare scantei


E dimineata adevarat
Sufletul fara pacat,

E dimineata in viata mea
Razele scalda inima.


Hai, hai, hai Rai langa Rai,
Hai, hai , hai , hai sus pe cai.



Caii mei cei albi,
Cai inaripati,
Langa mine frati.



Caii mei usori,
Liberi zburatori,
Se ridica-n zori.



E dimineata zori de zi,
Oamenii vad oamenii
Roua pe dealuri, peste flori,
Fericit deasupra zbori.



Hei, hei, hei zei peste zei,
Hei, hei , hei Soare scantei.


Hai, hai , hai , hai sus pe cai.”





http://www.youtube.com/watch?v=DA1agHT5kUA
Trimiteți un comentariu