miercuri, 21 iulie 2010

Episodul 4- Cicluri

Scris în 13 aprilie 1994


„Mă uit în jur şi este primăvară cu adevărat. Apar noi frunze, noi muguri, noi flori. Copacii sunt aceiaşi, frunzele par a fi şi ele aceleaşi. În fiecare primăvară parcă reapare totul.

Mă uit apoi la oamenii de pe stradă. Toţi, ca mulţime par a fi neschimbaţi, numai că sunt alţii. La intervale anumite, apar valuri de oameni noi, oameni diferiţi, iar oamenii cunoscuţi, cei „anume” nu mai sunt. Se duc undeva şi pot să nu lase nici o urmă, pot să facă în aşa fel încât să nu se ştie că au existat vreodată.

Te întreb acum, ce-i cu toţi aceşti oameni? Ce-i cu acest ciclu al apariţiei şi al dispariţiei?

Mă simt uneori, ca acum, ca la început de lume ( nu ştiu nimic, nimic) dar şi ca la sfârşitul lumii ( de parcă toate cele s-au derulat prin mine), când mă văd ca „nebunul cu ochii închişi” care aşteaptă liniştit să treacă timpul.

Un profesor îndrumă generaţii de elevi dar şi o generaţie de elevi poate asista la schimbarea mai multor profesori. De multă vreme lumea se schimbă: valuri- valuri, apar oameni noi, dispar oameni vechi; se spune că practic nu există infinitul. Atunci ce-i cu toată această succesiune? Până când se schimbă; se tot deapănă câte un fir de viaţă ca să înceapă altul...

Anul 1994 ce loc ocupă în această derulare?

Un cântăreţ s-a sinucis la 28 ani. „Aşa de tânăr?” se va spune cu mirare. Tânăr dar probabil că a simţit că nu mai are nimic de trăit. Unii mai rămân pentru că ştiu că mai au de trăit o iubire, sau din curiozitate, sau ca să poată încheia ciclul apariţiei lor fizice.

Eu rămân, orice ar fi. Din partea mea, atât cât depinde de mine, rămân. Apoi, vom vedea ce va urma.”

http://www.youtube.com/watch?v=b-bz19s5H7U
Trimiteți un comentariu