duminică, 5 septembrie 2010

„ Aici e calea cea mai lungă : de la urechi la inimă”-Părintele Arsenie Boca

În unele împrejurări, când aud sau citesc anumite vorbe ştiute de altădată, trăiesc un moment de neclintire atentă şi brusc ele intră în mine cu un înţeles ce nu îl aveau până atunci. Sau alteori, aud pentru prima dată anumite cuvinte şi îmi produc o emoţie nouă. Nu aş putea spune dacă depinde de locul unde mă aflu sau de persoanele lângă care sunt atunci, am remarcat doar bucuria cu care percep sensurile noi. Iubesc aceste momente pe care le numesc a fi „inspirate”. Şi pentru că, purtându-le în suflet în ultimii ani le-am urmat spusa, şi pentru că am aflat răspunsuri plăcute la întâmplările tocite de timp şi repetare, am să le transcriu mai jos pentru folosul acelora care au nevoie de mesajul lor:



• „Ceea ce semeni, aceea culegi.”

• „Orice cale are efortul ei.”

• „Unde e comoara ta, acolo e şi inima ta.”

• „Fii tu însuţi schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.”-Gandhi

• „Fericirea este armonia dintre ceea ce gândeşti, ceea ce spui şi ceea ce faci.” – Gandhi

• „Omul cu inima impărţită, toate le vede împărţite ba chiar şi pe cele ce sunt una le desparte.” -Arsenie Boca

• „Calea cea mai lungă pe pământ e de la urechi la inimă, încât ani de zile nu ajungi ca să-i dai de capăt.” –Arsenie Boca

• „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.”-Sfânta Evanghelie după Ioan

„Când am înţeles că tot ce mi se întâmplă depinde de mine, atunci m-am liniştit.” –Gandhi



http://www.youtube.com/watch?v=_5Rcr-Bmob8

Un comentariu:

GRIG spunea...

MINUNAT MULTE FIINTE AU NEVOE DE ACESTE MESAJE INTELEPTE ...ITI DORESC MULTA SANATATE.