marți, 16 noiembrie 2010

Ca şi cum...

Ca un pictor urmărit de imaginea perfectă din mintea lui, aşa te căutam în toate chipurile întâlnite; ca un sculptor ce cunoscuse sufletul pietrei, aşa modelam realitatea ca să te descopăr; ca însetatul ce străbate deşertul, aşa îmi şopteam rugăciunea, ca să te aflu; cu nerăbdare ori cu resemnare, cu dor sau cu detaşare, tot omenescul din mine te dorea. De fiecare dată, când mă opream puţin ca să te închipui , conturul tău îmi părea nedesluşit şi aparţineai viitorului, mereu diferit de momentul pe care îl trăiam. Şi aşa, treceam prin fiecare vârstă cu dorul de tine şi cu tristeţea din inima mea care tot nu te afla.

Şi am ajuns în acea zi în care, în timp ce lucram ca de obicei, soarele a strălucit în dreptul ferestrei mele. Deşi era o zi luminoasă, toamna de început se arăta rece şi caloriferul dădea o căldură plăcută încăperii. Mă simţeam bine, trupul meu se rasfăţa în căldura din interiorul camerei, iar sufletul se bucura de ziua însorită şi veselă. Exact atunci, privirea s-a oprit pe imaginea geamului care se reflecta pe masa la care lucram : acolo, în acea imagine se vedea o mişcare, nişte valuri unduiau vertical pe geamul reflectat. M-am uitat la fereastra reală, nu se vedea nimic. În reflecţia de pe masă, aceleaşi valuri unduitoare continuau să danseze. Am înţeles că era căldura din calorifer pe care în mod normal nu o vedeam, dar care îmi dăduse acea stare de bine şi confort, care după ce îmi rasfăţase trupul îmi lăsa inima să se bucure de ce trăia.

Atunci, în ziua aceea, te-am aflat. Am înţeles că tu nu ai chip aşa cum eram eu obişnuită să caut, că nu te pot modela cu voinţa mea aşa cum procedam cu lucrările zilnice, că nu te pot soarbe când mi-e sete pentru că EŞTI mereu, pentru că sunt în tine de când mă ştiu. Nu te-am văzut niciodată dar te-ai reflectat mereu în sclipirile ochilor mei. Nu te-am atins niciodată, dar te-ai arătat în tot ceea ce au modelat mâinile mele, nu te-am sorbit niciodată, dar ai intrat în mine la fiecare respiraţie fără să fi ştiut.



Nu te mai caut cu omenescul din mine, pentru că te cunosc de tare demult ... pentru că eu sunt Galateea ta şi căldura iubirii din tine mi-a dat viaţă.


http://www.youtube.com/watch?v=S0cRfQKcVCM





Trimiteți un comentariu