sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Văluri...

Una din primele amintiri vii este aceea în care, copil fiind, de vreo trei-patru ani, stăteam aplecată la nivelul unei flori şi o priveam cu mare atenţie. Mă gândeam cum se făcuse de eu eram EU şi nu acea floare şi cum ar fi fost dacă aş fi fost în locul ei? Înţelegeam apoi că lumea cum o ştiam avea imaginea percepută numai dinspre mine. Când a mai trecut timpul am avut sentimentul puternic al separării date de conturul fizic care mă izola de restul lumii. Mă vedeam singură închisă în corpul pe care îl primisem. Imaginea asta contrazicea dorinţa de fuziune în iubire pe care o simţeam.

Apoi, de-a lungul vremii, urmărind aproape obsedant imaginea ideală ce era gravată în mine din vremuri neştiute, am trăit ades o realitate care nu exista de fapt şi care, deşi în mintea mea fiind, era mai puternică decât ceea ce era fizic în jurul meu. E uşor straniu să trăieşti într-o realitate fabricată de mintea ta.

                                                                               ***
De curând mi-a revenit gândul din copilărie: dacă aş fi fost în alt corp, cum aş fi văzut lumea? Oare oamenii, când par a fi împotriva a ceea ce spunem noi, când au alte conduite, alte reacţii, când sunt supăraţi pe noi sau ne contrazic nu îşi afirmă de fapt modul de a vedea realitatea din perspectiva lor? Cine ne garantează că există un singur real? Mă miră desfăşurarea de forţe şi de energie pentru susţinerea unei perspective individuale asupra a ceea ce vedem toţi la un moment dat.

Văluri...

E interesant cum rezultatul unor astfel de confruntări schimbă destine;  săptămâna aceasta am avut sentimentul că cerul m-a trecut în clasa de recapitulare finală: majoritatea laturilor vieţii mele în care am avut tensiuni până acum s-au îngrămădit în aceste ultime zile. Au apărut din nou punctele de vedere diferite, susţinute cu mare pasiune sau încăpăţânare de diferitele persoane cu care am interacţionat. Au reapărut voalurile cu care se acoperă realitatea când ţi se pune la încercare credinţa; amânările, piedicile, constrângerile, imagini false. Mă bucur că au fost toate aceste încercări deoarece mi-au dat prilejul să îmi reafirm credinţa faţă de mine însămi. Şi pentru prima dată am avut sentimentul frumos că sunt deasupra grijilor, oricât de multe au fost ele şi de orice fel, că de fapt tot ce trăim nu reprezintă decât nişte lecţii predate care din când în când sunt verificate.

Aleg să trăiesc aceste vremuri, care pentru mulţi par apocaliptice, cu curiozitatea învăţăcelului fascinat de cunoaştere; aleg să trăiesc vălul ce prezintă realitatea care îmi arată că poţi progresa, că poţi deveni ce vrei. Aleg să îmi brodez ţesătura realităţii mele cu lecţii din care să învăţ să iubesc şi să nu mă plictisesc de a înţelege. Aleg să mă cunosc şi să las din năframa cu care mă vedeţi acoperită, o dâră luminoasă în real care să rămână chiar şi când nu mă vedeţi.

Aleg înţelepciunea, răbdarea, voioşia, zâmbetul, iubirea, căldura, cunoaşterea ca laitmotive ale ţesăturii mele.



Aleg să fiu EU.
Trimiteți un comentariu