sâmbătă, 12 februarie 2011

Vântul

Astăzi suflă vântul de primăvară aşa cum mi-l amintesc din fiecare an. Se domoleşte pentru ca să pornească şi mai tare.


Stăteam toţi în jurul mesei când deodată s-a trântit uşa de la bucătărie. Toţi ne-am uitat spre ea şi cineva a zis: „Vântul.” Puştoaica de doi ani şi ceva s-a uitat atent la uşă, a ezitat o clipă şi apoi s-a dat uşurel jos de pe canapea, a intrat pe sub masă şi s-a dus spre uşă.

„Unde te duci, Ioana?”

„ Mă duc la vânt.”

Ne uitam după ea; a deschis uşa, a privit dincolo, apoi a închis uşa la loc „ Nu e nimeni!” a zis şi s-a întors pe acelaşi drum la locul ei de la masă.

Am privit-o şi am simţit cum o căldură blândă îmi cuprinde inima şi am zâmbit cu duioşie către toate vânturile spre care  încă mă duc să le întâmpin.



Trimiteți un comentariu