Acolo sus, pe platourile muntoase, trăiesc cele mai armonioase momente ale vieţii mele. De câte ori simt că oraşul mă sufocă, de câte ori lumea nu mă mai atrage ori simt că rădăcinile nu îmi mai stau în teren solid, mă duc la munte. Vîrfurile sale îmi dau sentimentul de echilibru, de înţelepciune, de totală încredere, de întâlnire cu divinul. Puritatea zăpezilor din iarnă ori verdele curat al verii îmi bucură sufletul şi îmi alipesc privirea.
Mărturisesc fără urmă de tăgadă: iubesc muntele!
Azi l-am vizitat. Deşi am străbătut aceleaşi drumuri din vara trecută, m-a întâmpinat cu altă înfăţişare: Iarba uscată amestecată cu porţiuni de pietriş şi noroi, ori fâşii maronii de zăpadă, îmi sugerau imaginea unei preafrumoase surprinsă în intimitatea ei, nearanjată şi fără chef de oaspeţi. Ne-a întîmpinat însă cu tot fastul cuvenit anotimpului de îndată ce am pătruns puţin în spaţiul său: coamele acoperite cu iarbă uscată de culoare nisipie erau pictate în mov de brânduşele vesele.
M-am oprit pe o pantă, m-am aşezat şi mi-am lăsat privirea să mângâie crestele din jur. M-a mirat muntele din faţă: arăta ca un tigru; suprafaţa lui nu era nici albă, nici verde, în nici un fel cunoscut; erau porţiuni de zăpadă amestecate cu porţiuni de nezăpadă, ca şi cum muntele nu se decidea cum să fie: ori alb, ori negru. Şi muntele cunoaşte perioade de nehotărâre?, m-am întrebat. Apoi m-am gândit la cum apare el de fiecare dată cu altă înfăţişare, în funcţie de anotimp: e şi cenuşiu, şi verde crud, şi verde verde, e arămiu şi bej, e pur de alb şi lucitor în faţete de cristal. M-am gândit apoi că de câte ori am fost la el, în orice perioadă am nimerit, oricum s-a prezentat, chiar şi nehotărât ca azi, am avut acelaşi sentiment de pace,de bine, de iubire, de divin. Şi azi am înţeles că nimic şi nimeni, oriunde s-ar situa pe scara evoluţiei, nu rămâne neclintit, ci se schimbă, se transformă, cunoaşte perioade de limpezime şi puritate, dar şi perioade de incert şi nehotărâre şi că niciodată, cât va exista nu va fi altfel.
Esenţa nu constă în înfăţişări. Muntele de azi este tot ce mă face să simt datorită lui şi nu din ceea ce ating ochii mei prin anotimpuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu