joi, 23 iunie 2011

La vest prin mine însămi-3

Germania, Austria- iunie 2011

Nu ştiu dacă ceea ce voi relata în continuare este valabil pentru orice popor care călătoreşte în afara frontierelor ţării de baştină, dar pot afirma că de fiecare dată când am fost plecată în străinătate cu un grup, atunci când eram între noi, invariabil se găsea cineva care să compare situaţia de acolo cu cea din ţară. Fiecare comparaţie era defavorabilă României începând cu aranjarea în peisaj şi terminând cu purtarea oamenilor de acolo. Românul cade în extaz în faţa câmpurilor frumos parcelate, a şoselelor cu cel puţin 50 cm de beton sub asfalt, a arhitecturii de bun gust, a curăţeniei ce izbeşte ochiul; pe scurt tot ce e „afară” continuă să aibă o aură dificil de atins în interiorul graniţelor noastre.

Nici drumul de acum nu a făcut excepţie. Şi în timp ce ascultam comparaţiile inevitabile, prin minte se derulau imagini cu casa unde locuiesc acum. În timp am stat în mai multe case şi nu pot afirma că vreuna dintre ele a fost alegerea mea totală. Casele în care am stat nu m-au reprezentat din punctul de vedere al aspectului lor exterior ori al funcţionalităţii. La un moment dat, chiar casa de acum îmi stârnea repulsie şi erau zile când pe măsură ce mă apropiam de ea îmi venea să fug înapoi.

Până când, la un moment dat, m-am întrebat de unde venea acea nefericire şi am înţeles că de fapt îmi refuzam să fac tot ce aş fi făcut în casa pe care mi-o doream. Am început atunci să fac abstracţie de atmosferă, de conjuncturi, de orice altceva din exterior şi m-am concentrat pe ce anume îmi dădea echilibru şi bucurie: aşa că trebăluiam cu drag şi mă bucuram de fiecare loc curat şi armonios. Casa în care stau îmi spune de ceva timp ce nevoi are, iar pentru mine ea are acelaşi rol ca şi corpul meu, ca şi ţara, ca şi planeta: sunt gazde pe care nu le-am ales conştient dar pot să fac să-mi fie dragi prin felul cum mă raportez la ele.


  undeva în România - foto de la Cristina :)
Trimiteți un comentariu