Pe măsură ce trece vremea, pe măsură ce victoriile sau eşecurile se succed în activitatea lui, grădinarul învaţă să cunoască plantele: astfel acum ştie că există plante anuale, bianuale ori perene. Cunoscând acest lucru dinainte înlătură tristeţea cauzată de dispariţia inexplicabilă altădată a unei plante din grădina sa: prin natura ei, nu avea cum să dureze mai mult decât putea. Un grădinar ştie să amenajeze locuri din grădina lui unde cultivă plante perene, dar şi parcele unde plantele vor rămâne o vreme.
***
De multe ori a admirat florile din alte grădini şi şi-a dorit ca ele să crească identic şi la el. În dorinţa lui de a cunoaşte mai mult despre viaţa plantelor a găsit cataloage de prezentare a plantelor frumos colorate care i-au oprit răsuflarea. Petrecea ore îndelungi răsfoind imaginile superbe, visând la felul cum s-ar fi potrivit cu florile lui, la locul lor lângă el. A înţeles după o perioadă că toate acele imagini erau doar iluzii; oricât de reale ar fi părut, ele se risipeau odată ce întorcea pagina şi chiar dacă stăteau în mintea lui o vreme nu trăiau lângă el: nu le simţise mirosul niciodată, palmele lui nu trecuseră peste luciul frunzelor lor, nu le simţise niciodată puful, ţepii ori catifelarea. Nu le văzuse crescând, nu le vedea tranformându-se. Erau frumoase, erau puternic colorate, însă erau... imagini identice în fiecare zi. Nu trăiau, nu se schimbau în nici un fel. De atunci a învăţat să investească energie în florile pe care le cunoaştea direct şi care făceau parte din grădina lui.
***
În timpul petrecut între plante, grădinarul a început să ia aminte la faptul că nu este el singurul care acţionează, care influenţează bunul mers al fenomenelor. A observat că are aliaţi dar şi inamici în demersurile lui. A obesrvat cum porţiuni de pământ sunt mai afânate şi acolo plantele sunt mai vesele, şi a început să fie recunoscător râmelor. A văzut cum albinele, fluturii ori vântul aduc din alte locuri plante ce nu mai crescuseră niciodată în grădina lui. Şi mulţumea pentru diversitate albinelor, fluturilor ori vântului.
La început se mâhnea tare mult când vedea plantele distruse de melci, de grindină, de vreo pisică străină, de căţelul casei, de neatenţie, de rădaşte, ori ploi acide. Se obişnuise ca lucrurile să se întâmple întocmai cum credea el şi orice modificare survenită pe parcurs îi producea stări de tristeţe şi revoltă; evenimentele din exterior reuşeau să îl surprindă şi să îl domine. Obişnuia să se încăpăţâneze în a dori o anume plantă şi de fiecare dată când eşua în plantarea ei cumpăra alta şi alta şi alta. În timp a învăţat să recunoască faptul că în relaţia lui directă cu grădina interveneau mai mulţi factori şi că divinitatea are întotdeauna cel mai important cuvânt de spus. A învăţat să consacre fiecare activitate a sa celebrării divinităţii şi să accepte cu seninătate orice schimbare în bine sau în rău. De altfel a trebuit să recunoască faptul că nici un efort al său nu a fost în zadar: mereu a avut ceva de învăţat. Şi fiecare învăţătură nouă a adus alt chip grădinii sale.
***
Cel mai mirat a rămas în ziua în care a descoperit că grădina îl cunoaşte dincolo de aparent. Observase de ceva vreme că grădina produce singură plantele ei independent de ceea ce semănase el vreodată şi remarcase că în unele perioade acestea erau mai abundente sau dimpotrivă. Cum plantele făceau parte din cele folosite în terapie a început să caute informaţii despre afecţiunile în care erau indicate. Nu mică i-a fost mirarea când a văzut că în acele perioade în care erau mai abundente în grădină, în corpul lui se manifestau afecţiuni ce puteau fi remediate folosind acel gen de plante. A învăţat atunci lecţia generozităţii şi a momentului oportun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu