miercuri, 25 aprilie 2012

Cealaltă privire

Imaginea tatei jucând singur şah îmi apare din când în când în faţa ochilor minţii. Tata avea un fel al lui de a fi autodidact iar şahul a fost „furat” nu l-a învăţat nimeni niciodată însă a tot privit diferiţi jucători până când a devenit el însuşi un jucător dificil de învins. În ultima parte a vieţii tata juca tot mai des şah singur în camera sa. Îl vedeam din prag adâncit într-un fel personal în taina jocului; avea în jur o anume pace şi un ceva care nu îmi lăsa inima să intru să îl întrerup. Mi-ar fi plăcut să aflu cum e să joci de unul singur şah; cum poţi să nu trişezi. Aş fi vrut să îl întreb dacă chiar poţi fi onest şi neutru în asemenea circumstanţe. Tata s-a stins demult însă îl văd din când în când cum joacă senin şah de unul singur.

***

Ni se întâmplă în diferite perioade ale vieţii noastre să ne surprindem privindu-ne în timpul secvenţelor pe care le trăim. În toiul unor discuţii aprinse, apare un moment în care ne dăm seama că de fapt în toată discuţia nu facem decât să aşteptăm pauza venită de la celălalt ca să putem spune ce avem în noi şi că indiferent ce ni s-ar spune, noi reformulăm şi repetăm ce e al nostru de parcă am fi convinşi că nu suntem auziţi. Sau în timp ce lucrăm, ori ne amuzăm se întâmplă să ne vedem de undeva din afară pentru o fracţiune de secundă.
 Momentul acesta de luciditate face ca totul să se schimbe, tăcerea din pauza noastră devine altfel şi începem să îl auzim cu adevărat pe celălalt, ori comportamentul nostru devine mai cântărit în semnificaţii.

***

Am trăit mult timp fără să mă întreb cum vede sau cum simte celălalt momentul împărtăşit. Eram atât de prinsă în propriile mele sentimente şi emoţii, mă străduiam să desluşesc ceea ce încercam şi trăiam încât de multe ori celălalt îmi părea foarte îndepărtat. Mărturisesc faptul că deşi am trăit momente diferite în compania oamenilor, nu am reuşit niciodată până acum să „văd” prin ochii celuilalt, să înţeleg, să simt cum trăieşte el momentul respectiv. 

***

E nevoie de o putere de iubire anume ca să poţi „vedea” cum „văd” ceilalţi şi să nu te afecteze, să rămâi pur. E nevoie de credinţă şi limpezime interioară ca să reuşeşti să te desprinzi de tine şi să revii neschimbat. E nevoie de iubire aproape christică pentru a trece în celălalt spre a evolua împreună.

E posibil să vedem cum văd ceilalţi şi să rămânem diferiţi, doar iubind.
Trimiteți un comentariu