sâmbătă, 15 decembrie 2012

O altfel de privire- 7- Globul

Stăteam de ceva timp privindu-l. Mă atrăsese modul cum arăta: era un glob perfect, cu grijă lustruit de o mână divină invizibilă. Mă uimeau culorile ca nişte raze care se uneau în el, veneau din toate părţile, sau poate că dimpotrivă, ţîşneau dinăuntrul său înspre toate direcţiile. Văzut de departe părea o sferă luminoasă, multicoloră.

M-a fascinat din prima clipă; priveam cu încântare părţile unde mă atrăgeau culorile şi sufletul meu se bucura sau cunoştea tristeţea din nuanţa pestriţă.

La un moment dat m-am apropiat mai mult şi am descoperit că suprafaţa ce părea netedă de departe, era compusă din faţete cu forme diferite ce aveau culori proprii.

După o vreme am dorit să văd şi mai de aproape şi când ochiul meu s-a acomodat cu distanţa am văzut că faţetele arătau porţiuni de viaţă, repetabile; încăperi diferite ale unui castel prin care obişnuiam să trec periodic; m-am văzut cum prin timp şi prin vârste trec prin faţeta- încăpere cu formă de inimă, de natură, de diplome, de stea, foc în cămin, sport, aer liber, convivilitate, tăcere de pisc înzăpezit. Porţiuni de pasiune, insule de indiferenţă, enclave de laşitate, fărâme de curaj magic, urme groase de milă de sine sfâşietoare.
Niciodată nu stăteam permanent în vreo încăpere, adăstam  o vreme, apoi reveneam în alt timp.

Într-o clipă magică m-am văzut diferit: mă priveam cum  cu ochi miraţi şi lacomi contemplam globul în care mă vedeam trecând prin fiecare faţetă a vieţii şi cu uimire cutremurată de iubire înţelegeam că puteam schimba culorile razelor globului meu pentru ca şi el să devină alb strălucitor...era viaţa mea.


Trimiteți un comentariu