Trecea printre
oameni privindu-le ochii sau doar simţindu-i. Erau trişti, inimile erau grele,
uneori strivite. Mergeau cu capetele plecate, sub poverile lor. Unii priveau cu
mirare la făptura aceea care le zâmbea, nu-i înţelegeau zâmbetul: îşi bătea
joc? Cum poţi fii liniştit şi senin acum, în această viaţă? Ceva însă le spunea
că se poate, ce vedeau era ca o lumină caldă şi o căutau apoi, voiau să o verifice,
voiau să o simtă mai des, voiau să o aibă şi ei.
Trecea printre
oameni şi vedea peste tot aceeaşi durere, aceeaşi greutate, acelaşi suflet plin
de nespuse; a văzut cum oamenii tăceau când inima voia să vorbească şi vorbeau
când mintea îi îmboldea. Tăceau pentru că fuseseră minţiţi: cândva li se
spusese că ceilalţi oameni îi iubesc pe cei puternici, pe cei care sunt
siguri pe ei, pe cei care ştiu să îşi stăpânească slăbiciunile, pe cei care
ştiu să făurească din viaţa lor un model de succes, pe toţi cei care sunt
câştigători. De aceea tăceau ca să nu pară slabi, să nu se creadă că sunt
învinşi, tăceau ca să nu dea speranţe deşarte, ori ca să nu creeze iluzii,
tăceau dar nu ştiau că şi tăcerile creează legături şi apasă: legături de lipsă. Dacă promisiunile
creează legături ce durează până se împlineşte ceea ce s-a promis, atunci când
inima vrea să spună ceva şi noi tăcem, se creează legături de datorii din tăcere. De
aceea oamenii erau împovăraţi de prea multe spuse şi de prea nespuse.
Trecea printre
oameni şi le zâmbea. Zâmbea pentru inima lor şi pentru clipa în care îşi vor da toţi seama
că sunt iubiţi şi că ceilalţi se înduioşează atunci când ei se dezvăluie aşa cum sunt, când se arată
vulnerabili, când spun ceea ce simt, când se lasă să fie senini. Ştia că frica
de a fi respins creează chiar respingerea şi că francheţea recunoaşterii celui
care eşti aduce seninul. Ştia că se va întâmpla acel miracol incredibil dar
posibil chiar şi acum, în această viaţă când oamenii vor avea inima caldă. De aceea
le zâmbea mereu pentru că văzuse cum adesea, oamenilor le intrau aşchii de
gheaţă în inimă şi deveneau reci însă observase cum zâmbetul o topeşte încet şi încălzeşte inima..
Trecea printre
oameni zâmbind şi inima sa cânta: „ Eu vreau să-ţi spun că te ador!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu