miercuri, 19 decembrie 2012

o altfel de privire-8 - Te ador!



Trecea printre oameni privindu-le ochii sau doar simţindu-i. Erau trişti, inimile erau grele, uneori strivite. Mergeau cu capetele plecate, sub poverile lor. Unii priveau cu mirare la făptura aceea care le zâmbea, nu-i înţelegeau zâmbetul: îşi bătea joc? Cum poţi fii liniştit şi senin acum, în această viaţă? Ceva însă le spunea că se poate,  ce  vedeau  era ca o lumină  caldă şi o căutau apoi, voiau să o verifice, voiau să o simtă mai des, voiau să o aibă şi ei.  

Trecea printre oameni şi vedea peste tot aceeaşi durere, aceeaşi greutate, acelaşi suflet plin de nespuse; a văzut cum oamenii tăceau când inima voia să vorbească şi vorbeau când mintea îi îmboldea. Tăceau pentru că fuseseră minţiţi: cândva li se spusese că ceilalţi oameni îi iubesc pe cei puternici, pe cei care sunt siguri pe ei, pe cei care ştiu să îşi stăpânească slăbiciunile, pe cei care ştiu să făurească din viaţa lor un model de succes, pe toţi cei care sunt câştigători. De aceea tăceau ca să nu pară slabi, să nu se creadă că sunt învinşi, tăceau ca să nu dea speranţe deşarte, ori ca să nu creeze iluzii, tăceau dar nu ştiau că şi tăcerile creează legături şi apasă: legături de lipsă. Dacă promisiunile creează legături ce durează până se împlineşte ceea ce s-a promis, atunci când inima vrea să spună ceva şi noi tăcem, se creează legături de datorii din tăcere. De aceea oamenii erau împovăraţi de prea multe spuse şi de prea nespuse.

Trecea printre oameni şi le zâmbea. Zâmbea pentru inima lor şi pentru clipa în care îşi vor da toţi seama că sunt iubiţi şi că  ceilalţi se înduioşează atunci când ei  se dezvăluie aşa cum sunt, când se arată vulnerabili, când spun ceea ce simt, când se lasă să fie senini. Ştia că frica de a fi respins creează chiar respingerea şi că francheţea recunoaşterii celui care eşti aduce seninul. Ştia că se va întâmpla acel miracol incredibil dar posibil chiar şi acum, în această viaţă când oamenii vor avea inima caldă. De aceea le zâmbea mereu pentru că văzuse cum adesea, oamenilor le intrau aşchii de gheaţă în inimă şi deveneau reci însă observase cum zâmbetul o topeşte încet şi încălzeşte inima..

Trecea printre oameni zâmbind şi inima sa cânta: „ Eu vreau să-ţi spun că te ador!” 
Trimiteți un comentariu