duminică, 30 decembrie 2012

"A visa nu e primejdios..."




Dacă aş fi anul 2013, aş îmbrăţişa toţi oamenii şi i-aş mângâia până s-ar simţi vindecaţi. I-aş învăţa  să fie integri şi puternici, să fie zglobii şi harnici, să cunoască împlinirea. Le-aş deschide minţile şi inimile. Le-aş aduce în suflet flori de câmp şi i-aş învăţa libertatea de a trăi frumos. Aş face ca orice obraz de copil să fie senin şi fiecare bătrân să fie voios.N-ar mai exista nicăieri Fetiţa cu chibrituri şi  nici un bătrân nu ar mai muri singur. Mi-aş face mâinile fire subţiri care ar închide răni şi ar şterge lacrimile din adânc. Aş pune soare şi luceferi în minte, râuri repezi în picioare şi cer senin în casă.
Aş aduce căsuţe albe cu  muşcate la ferestre pentru femeile visătoare şi muulte meşteşuguri pentru bărbaţii îndemânatici.
Aş aduce împreună copii şi animale pentru a învăţa unii de la alţii legile naturii şi ale jocului cinstit, aş lăsa melodii la perdelele deschise în soare.
Dacă aş fi anul ce vine, aş aduce împăcare, iubire, vindecări, armonie. 

"A visa nu e primejdios. Primejdios e să vrei să transformi visele în realitate" Paulo Coelho-Manuscrisul găsit la Accra.

Dacă aş fi anul 2013 aş face să nu mai fie nevoie de vise . 


                                 LA MULŢI ANI!


sâmbătă, 29 decembrie 2012

Gândul de week-end-17



Moartea este bătaia prietenească pe umăr prin care Dumnezeu îl trezeşte pe om din somn.



joi, 27 decembrie 2012

O altfel de privire-9-Ceaşca



S-a bucurat când le-a văzut: erau două ceşti fără toartă, boluri mici de ceai. Chiar la timpul potrivit apăruse şi cutia cu ceai aromat. Le-a aşezat împreună şi le privea cu drag: bolurile, ceainicul şi cutia de ceai îi atrăgeau privirile, o fascinau. Frânturi de vis îi apăreau de fiecare dată când ochii îi poposeau pe tărâmul lor; în acea dimineaţă s-a decis să îşi prepare ceaiul. Arome plăcute învăluiau încăperea lăsând în siajul lor imagini din alte visuri: mai întâi Khayam -  nu purta ulciorul de vin roşu ci  plutea   nuanţe arămii cu  miros de scorţişoară şi mosc. Îl însoţeau acorduri de catifea castanie, lăsând umbre roşcate în suflet.



A desfăcut plicul şi nările au fremătat la mirosul fructat, un mânz îi apărea prin vene răvăşind clopoţei de cristal: inorogul cel alb trecea prin zăpada din preerie. Ştia că nu are nici o logică, dar îl lăsa să-i umple spaţiul inimii cât apa fierbea molcom.






A  turnat licoarea parfumată  printre aburi în ceaşcă; a ascultat-o când se lovea de pereţii rotunzi; uitase sunetul îmbrăţişării elementelor. A aşteptat să ajungă până la ea liniştea unirii din ceaşca plină de acum. Şi-a pus palmele uşor pe contur şi a privit rotundul vişiniu cu reflexe de ambră coaptă. Mariko a apărut uşor din alt vis în care el îi povestea scena din Shogunul când Ea îl învăţa să bea ceai dintr-o ceaşcă goală.  A dus la buze ceaşca plină zâmbind la gândul că bea dintr-o ceaşcă goală. A  sorbit încet licoarea  şi un gând a traversat-o: unele flori sunt celebre pentru mirosul lor, nu pentru gust. A lăsat gândul să se aşeze, a aşteptat o vreme şi a luat a doua înghiţitură: a mirat-o gustul parfumat. Odată cu el a venit al doilea gând: unele flori cu timpul devin şi gustoase.









Pe undeva, între înghiţituri a dispărut căldura ceaiului şi a crescut aroma gustului; privea reflexele acaju din bolul tot mai nud când a trecut imaginea din visul din urmă: într-o clipă cu arome de tămâie  şi smirnă şi-a văzut trupul  înflorind prin toţi porii  flori albe de cireş.  









sâmbătă, 22 decembrie 2012

Gândul de week-end-16



Fiecare "Te Iubesc!" este diferit de oricare altul.



miercuri, 19 decembrie 2012

o altfel de privire-8 - Te ador!



Trecea printre oameni privindu-le ochii sau doar simţindu-i. Erau trişti, inimile erau grele, uneori strivite. Mergeau cu capetele plecate, sub poverile lor. Unii priveau cu mirare la făptura aceea care le zâmbea, nu-i înţelegeau zâmbetul: îşi bătea joc? Cum poţi fii liniştit şi senin acum, în această viaţă? Ceva însă le spunea că se poate,  ce  vedeau  era ca o lumină  caldă şi o căutau apoi, voiau să o verifice, voiau să o simtă mai des, voiau să o aibă şi ei.  

Trecea printre oameni şi vedea peste tot aceeaşi durere, aceeaşi greutate, acelaşi suflet plin de nespuse; a văzut cum oamenii tăceau când inima voia să vorbească şi vorbeau când mintea îi îmboldea. Tăceau pentru că fuseseră minţiţi: cândva li se spusese că ceilalţi oameni îi iubesc pe cei puternici, pe cei care sunt siguri pe ei, pe cei care ştiu să îşi stăpânească slăbiciunile, pe cei care ştiu să făurească din viaţa lor un model de succes, pe toţi cei care sunt câştigători. De aceea tăceau ca să nu pară slabi, să nu se creadă că sunt învinşi, tăceau ca să nu dea speranţe deşarte, ori ca să nu creeze iluzii, tăceau dar nu ştiau că şi tăcerile creează legături şi apasă: legături de lipsă. Dacă promisiunile creează legături ce durează până se împlineşte ceea ce s-a promis, atunci când inima vrea să spună ceva şi noi tăcem, se creează legături de datorii din tăcere. De aceea oamenii erau împovăraţi de prea multe spuse şi de prea nespuse.

Trecea printre oameni şi le zâmbea. Zâmbea pentru inima lor şi pentru clipa în care îşi vor da toţi seama că sunt iubiţi şi că  ceilalţi se înduioşează atunci când ei  se dezvăluie aşa cum sunt, când se arată vulnerabili, când spun ceea ce simt, când se lasă să fie senini. Ştia că frica de a fi respins creează chiar respingerea şi că francheţea recunoaşterii celui care eşti aduce seninul. Ştia că se va întâmpla acel miracol incredibil dar posibil chiar şi acum, în această viaţă când oamenii vor avea inima caldă. De aceea le zâmbea mereu pentru că văzuse cum adesea, oamenilor le intrau aşchii de gheaţă în inimă şi deveneau reci însă observase cum zâmbetul o topeşte încet şi încălzeşte inima..

Trecea printre oameni zâmbind şi inima sa cânta: „ Eu vreau să-ţi spun că te ador!” 

sâmbătă, 15 decembrie 2012

O altfel de privire- 7- Globul

Stăteam de ceva timp privindu-l. Mă atrăsese modul cum arăta: era un glob perfect, cu grijă lustruit de o mână divină invizibilă. Mă uimeau culorile ca nişte raze care se uneau în el, veneau din toate părţile, sau poate că dimpotrivă, ţîşneau dinăuntrul său înspre toate direcţiile. Văzut de departe părea o sferă luminoasă, multicoloră.

M-a fascinat din prima clipă; priveam cu încântare părţile unde mă atrăgeau culorile şi sufletul meu se bucura sau cunoştea tristeţea din nuanţa pestriţă.

La un moment dat m-am apropiat mai mult şi am descoperit că suprafaţa ce părea netedă de departe, era compusă din faţete cu forme diferite ce aveau culori proprii.

După o vreme am dorit să văd şi mai de aproape şi când ochiul meu s-a acomodat cu distanţa am văzut că faţetele arătau porţiuni de viaţă, repetabile; încăperi diferite ale unui castel prin care obişnuiam să trec periodic; m-am văzut cum prin timp şi prin vârste trec prin faţeta- încăpere cu formă de inimă, de natură, de diplome, de stea, foc în cămin, sport, aer liber, convivilitate, tăcere de pisc înzăpezit. Porţiuni de pasiune, insule de indiferenţă, enclave de laşitate, fărâme de curaj magic, urme groase de milă de sine sfâşietoare.
Niciodată nu stăteam permanent în vreo încăpere, adăstam  o vreme, apoi reveneam în alt timp.

Într-o clipă magică m-am văzut diferit: mă priveam cum  cu ochi miraţi şi lacomi contemplam globul în care mă vedeam trecând prin fiecare faţetă a vieţii şi cu uimire cutremurată de iubire înţelegeam că puteam schimba culorile razelor globului meu pentru ca şi el să devină alb strălucitor...era viaţa mea.


Gândul de week-end - 15



Misiunea vieţii noastre este chiar modul cum trăim fiecare clipă a ei şi durează atât cât existăm în trup.








miercuri, 12 decembrie 2012

O altfel de privire-6



„M-am trezit şi te-am văzut lângă mine”...Inima mea a fost copleşită de atâta dragoste; zâmbeam şi plângeam, era o fericire mai presus de fiinţa mea.

M-am trezit şi te-am văzut ...e atâta lumină la TINE şi e atât de încărcată inima mea, a noastră, are atâtea de limpezit...fiecare fulg cade acum pentru albire, pentru purificare...sunt atâţia fulgi, atâţia fulgi care cad pentru tine, pentru mine, pentru ea, pentru el, pentru NOI.

Fulgi de nea...”mai vârtos decât zăpada mă voi albi”... vom plânge, vom zâmbi ...vom străluci! 


marți, 11 decembrie 2012

Viaţa...



La un moment dat, CINEVA s-a gândit în mod special la noi şi ne-a făcut un cadou personalizat; este poate cel mai intim cadou pe care l-am primit vreodată: ni s-a dat VIAŢA. L-am privit miraţi la început şi nepricepători, apoi furaţi de imagini şi senzaţii l-am abandonat prin vreun colţ prăfuit. Cadoul ăsta este tainic şi are puteri magice: cu cât îl iubeşti şi îl preţuieşti mai mult, cu atât devii tu însuţi mai tânăr şi mai plin de forţă deşi treci prin vârste.

Uneori ne lăsăm prinşi în mrejele iluziilor şi uităm de el; datorii, iubiri solicitante, jocuri sociale, patimi, oboseli plumbuite ne duc departe de cadoul nostru şi astfel permitem  triumful  nefericirilor: să nu mai ştii de viaţa TA, să nu mai vrei să te îngrijeşti de ea, să nu o mai preţuieşti.

Astăzi m-am trezit ducând cu mine umbra unui gând care acum devine clar: vă rog, vă implor întoarceţi-vă la VIAŢA voastră, redescoperiţi-o, iubiţi-o, îngrijiţi-o!


Iată miracolul împlinirii fiecăruia: nimeni nu va crede vreodată că  putem realiza ceva durabil, că suntem capabili de iubire, că putem să ne asumăm ceva serios, atâta timp cât dovedim  că VIAŢA noastră ne  este indiferentă.

duminică, 9 decembrie 2012

Gândul de week-end-14



Oricare ar fi distanţa fizică la care se află faţă de noi, există oameni care nu te aud oricât de tare ai ţipa şi oameni care îţi răspund chiar dacă nu zici nimic.








vineri, 7 decembrie 2012

O altfel de privire-5




Fericirea mea are conturul de lacrimă şi curba de zâmbet. În punctul în care  infinitul orizontalei întâlneşte infinitul verticalei mă simt pe lume. Zâmbetul îşi desface aripile larg şi lasă briza să-i lunece printre contururi. Atunci mă înalţ şi eu. 




miercuri, 5 decembrie 2012

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Gândul de week-end - 13


Ce ciudaţi suntem noi oamenii, spunem răspicat că ne dorim ceva, dar prin  acţiunile noastre dovedim contrariul.