sâmbătă, 28 decembrie 2013

o altfel de privire- 36- artist al iubirii

  Iubirea este invocată, dorită, căutată,  aşteaptată, dar foarte puţini se gândesc la iubire ca la o artă şi chiar şi mai puţini se gândesc să devină artişti ai iubirii. 
Să spui că îţi doreşti iubire, că îţi place să o simţi dar să nu înveţi să o practici este ca şi cum declami că iubeşti dansul dar nu ai luat nici măcar o lecţie de dans ci te bazezi pe ceea ce ai văzut la ceilalţi şi pe instictul tău la auzul unei melodii. Poate că reuşeşti să înlănţui nişte mişcări cât de cât armonioase dar lipsa practicii te face să repeţi cam aceleaşi mişcări de la un capăt la celălalt al melodiei, îţi dă gesturi aritmice ori chiar te oboseşte în final. 

***
Ce înseamnă să devii un artist? Potrivit DEX este vorba de acea persoană care are aptitudini şi  talent şi pe care le foloseşte în mod creator într-un domeniu al artei. Înseamnă să repeţi, să practici, să inovezi, să lucrezi în primul rând cu tine pentru a dovedi autodisciplină, voinţă, pasiune în dezvoltarea talentului.

Cred că oamenii au aptitudinea de a iubi înnăscută însă nu fac mai nimic ca să o dezvolte. Ar fi interesant dacă ne-am propune să manifestăm iubire în situaţiile pe care le întâlnim zilnic; la început poate fi întrebarea: "dacă ar fi să manifest iubirea în acest caz, oare cum aş proceda?" Acest lucru va face o mare diferenţă între tu  de dinainte şi TU cel care ai acţionat după ce ai conştientizat această întrebare.
Apoi, cu timpul, se obţine o anume uşurinţă în a manifesta iubire în orice trăieşti. Artistul iubirii este cumva la celălalt pol faţă de Adam care, certat fiind de Divinitate, spune că nu a fost vina lui ci a femeii care la rândul ei arată acuzator spre şarpe. Artistul iubirii nu întinde degetul acuzator spre cineva ci te prinde de mâna sufletului pentru a te încălzi, a te însenina, a te inspira. Artistul iubirii lucrează pe oameni direct şi se adresează întregului. Întâlnirea fiecărui om cu un artist al iubirii îl transformă radical, omul respectiv devenind el însuşi obiectul artei; el este cel pictat, cântat, sculptat, ţesut, frământat, înlănţuit melodic, compus, mlădiat.

Să fii artist al iubirii este o meserie din lista de profesii ale universului şi nu necesită vreo diplomă ori o instituţie anume de exercitat. Este o artă care se practică oriunde, oricând şi care îşi primeşte răsplata în frumuseţea însăşi  care  rămâne după trecerea  artistului.







Gândul de week-end - 61


 Poate că un bărbat şi o femeie care se iubesc sunt ca muzica şi dansul care au existat separat dar atunci când sunt împreună devin un  ansamblu armonios pentru bucuria tuturor. Poate că un bărbat şi o femeie care se iubesc nu se întâlnesc doar pentru ei, nu se iubesc doar pentru ei. Poate că un bărbat şi o femeie care se iubesc au  o misiune nobilă.


miercuri, 25 decembrie 2013

o altfel de privire-35- Naşterea

Când te naşti prima dată durează ceva timp până descoperi întregul acestei lumi; pas cu pas mai afli ceva, mai trăieşti ceva. 

Vine o vreme însă când simţi că îţi doreşti să apari din nou pe Pământ ca şi cum ar fi prima dată şi atunci începi să vezi lumea cu ochi fără pată; poţi să imaginezi o privire detaşată şi nouă asupra lumii sau poţi să trăieşti Crăciunul ca şi cum ai veni prima dată pe lumea asta retrăind bucuria descoperirii unei lumi frumoase; îmi amintesc curiozitatea şi fascinaţia cu care mai descopeream ceva prin curte copil mic fiind, ori mirarea sau încântarea la trăirea unor întâmplări noi. 

Cred că trecând prin timp şi prin vârste, unii dintre noi uităm să ne renaştem risipiţi prin colţuri de suflete pe care le-am vizitat; adeseori  rămânem blocaţi într-o inerţie tristă, care cel mai des duce la depresii neînţelese nici măcar de prietenii apropiaţi. Crăciunul poate fi una din aceste ocazii în care pornim în viaţă cu suflet nou şi întreg. Putem să alegem să ne renaştem pe noi înşine în această perioadă şi să pornim din nou ca şi cum am pune prima dată piciorul pe acest pământ. Putem să vedem frumuseţea şi perfecta ordine care îl guvernează, putem să îi vedem miile de posibilităţi pe care ni le oferă ori, pornind de la punctul în care ne aflăm putem imagina cel mai extravagant posibil scenariu de viitor. Putem să ne reinventăm dacă ne dorim şi să pornim şi noi după steaua noastră care ne însoţeşte dintotdeauna şi ne aşteaptă să o reperăm cu ochi lucizi. 

Putem alege să fim buni în tot ce facem, sau mai bine zis să facem orice cu bunătate.

Crăciun inspirat şi  bună  renaştere să avem! 



sâmbătă, 21 decembrie 2013

Semnificaţii



 Orice trăim pe lume poate fi făcut diferit, în funcţie de nivelul personal de percepţie. Dacă luăm de exemplu aşteptarea o să ne surprindă diferitele moduri, gesturi ori sentimente cu care ea este însoţită. există aşteptarea nerăbdătoare, acea bătaie scurtă din picior care cere ca lucrul să se înfăptuiască acum, imediat. Există apoi aşteptarea chinuitoare, însoţită de tortură personală creată de alţii ori de sine însuşi. Există aşteptarea plină de emoţie, de speranţă şi bucurie. Sunt aşteptări care durează cu anii şi care domolesc temperamente şi sunt aşteptări rodnice, care poartă în ele seminţele iniţiale. 

În ceea ce mă priveşte nu îmi plăcea să aştept, părea un chin felului meu de a fi. Aşteptarea îmi aducea stări de nervozitate ori de dezamăgire, nu îi înţelegeam rostul şi de câte ori cineva în calea mea reducea ritmul ori întrerupea iureşul în care intrasem mă destabiliza cumva. 

Am descoperit însă  că aşteptarea poate avea alte atribute dacă ştii să le înţelegi.  Există în aşteptare o anumită calitate a timpului, care devine mereu plină de sens: atunci când aştepţi ceva în mod activ, când nu te laşi înghiţit de uscăciune, aşteptarea are semnificaţia unui drum de Odisee sau de împlinire. Timpul aşteptării este ca un văl dens plin de perle minunate, de daruri aurite pe care le dobândeşti cu cât continui în aşteptare frumoasă. 

 Să aştepţi construind este chintesenţa vieţii. 

Fiecare îşi  propune să aştepte ceva: autobuzul, facerea pâinii,  propriul partener,  concediul, pe Godot, imposibilul, venirea unui copil, propria desăvârşire,  viaţa veşnică, propria mântuire ....



Gândul de week-end-60


Când apare o problemă, un om vede cel mai ades o singură soluţie, pe care se concentrează chiar dacă este dificilă punerea ei în practică. Primul om ar fi surprins şi uşurat să constate că un al doilea om vede o cu totul altă soluţie, care este chiar mai uşor de îndeplinit. 
Din punctul de vedere al problemei, ea are o multitudine de soluţii dar una este cea care desface problema în sine fără urmări negative asupra celor implicaţi. 


marți, 17 decembrie 2013

Listuţa


Cum se apropie sfârşitul încă unui an, cum de curând a fost Ziua Recunoştinţei  şi  se apropie Crăciunul simt nevoia să fiu recunoscătoare şi m-am gândit că fiind mai multe motive pentru a-mi arăta recunoştinţa, voi întocmi o listuţă a recunoştinţei:

  • pentru că m-am născut
  • pentru toţi oamenii pe care i-am cunoscut pe drumul meu
  • pentru oamenii care m-au făcut să sufăr
  • pentru  fiecare clipă în care învăţ mai mult
  • pentru fiecare dată când fac voia divină
  • pentru toate clipele magice
  • pentru îngeri şi pentru iubirea lor
  • pentru umbra mea pe care încep să o cunosc
  • pentru toate încercările dificile, necazurile şi suferinţele
  • pentru toate victoriile
  • pentru toate bucuriile împărtăşite
  • pentru prietenie
  • pentru faptul că pot alege
  • pentru că am înţeles că tot ceea ce mi se întâmplă ţine de mine
Sigur mai sunt dar mă grăbesc spre o altă listuţă, a ceea ce îmi place pe lumea asta:

  •  călătoriile
  • să descopăr
  • să mă perfecţionez
  • cerul
  • grădinăritul
  • să scriu
  • alunele 
  • îmbraţişările
  • inspiraţia
  • mersul pe jos pe munte 
  • bebeluşii
  • femeile şi bărbaţii în esenţă
Iată şi listuţa cu ceea ce doresc lumii:

  • să înveţe să se vindece
  • să îşi lase vulnerabilitatea la vedere
  • să fie buni şi blânzi
  • să se joace frumos
  • să tacă dacă simt nepotrivire în suflet
  • să împărtăşească dacă simt iubire
  • să fie harnici
  • să iubească ceea ce fac şi trăiesc
  • să îşi cunoască îngerii şi să comunice cu ei
  • pace 
  • femeile să redevină femei şi bărbaţii să redevină bărbaţi (acum se observă o tendinţă ciudată de inversare a semnelor)
Dragi cititori, vă provoc la a întocmi listuţele voastre în cele trei cazuri. Le puteţi posta pe blogurile personale sau ca şi comentarii aici. Să fie....Leapşa! :)

luni, 16 decembrie 2013

O altfel de privire- 34- " Privitor ca la teatru tu în lume să te-nchipui..."

Sunt momente când am un sentiment ciudat de spectator al lumii şi ce e mai interesant este că uneori mă văd şi pe mine pe scenă. Sunt momente când particip ca privitor la desfăşurarea unor întâmplări, când înţeleg o parte din mecanismele istoriilor. De mult timp am avut aceste viziuni în ceea ce mă priveşte: mă vedeam din afară în timp ce trăiam un moment cel mai ades „zglobiu” ori ghiduş. Mă amuzam când mergeam pe străzi, mă strâmbam ori imaginam paşi de dans, pe scurt simţeam o anume frenezie atipică uzanţelor codului imaginat al străzii şi în acelaşi timp mă vedeam din afara mea făcând acele giumbuşlucuri. Era ca şi cum intram, pe stradă fiind, într-o zonă de euforie atipică. Cred că în vremurile acelea era ceva în aer...

***
Oricum, mi-am păstrat acest fel de a vedea lucrurile şi mi se întâmplă să intru într-un joc ştiind că sunt în compania unor personaje. Simt când oamenii joacă roluri dar, ceva nedefinit mă face să văd dincolo de rolurile lor şi să le "zăresc" aure frumoase pe care nici ei nu şi le cunosc. Atunci, fascinată de lumina acelor aure care strălucesc pe oamenii actori, îi însoţesc o vreme cu sufletul meu,  pentru a le arăta şi lor ce poartă cu ei, pentru a le înlesni dezvăluirea proprie.

Nu foarte des oamenii înţeleg sau acceptă; cei mai mulţi sunt speriaţi sau depăşiţi de efortul necesar propriilor dezvăluiri. Ceea ce este prea frumos sau prea pur arde şi de aceea nu putem sta mult timp în apropierea sa. Din această cauză, oamenii au rare momente când se întâlnesc cu ei înşişi, nu pentru că nu ar fi posibil, dar nu se pot suporta o durată mai mare de timp: viaţa lor pământeană îi face să nu reziste la frumuseţea propriei lor fiinţe şi atâta timp cât nu vor face eforturi să se schimbe, să se purifice, să-şi cureţe interiorul, vor rămâne străini pentru ei înşişi. 



sâmbătă, 14 decembrie 2013

Gândul de week-end-59

·      
                  Mereu e cineva care priveste pe cineva, care priveste la cineva, care priveste pe-altcineva…

vineri, 13 decembrie 2013

O altfel de privire-34- Dubla reflectare

Stătea pe malul râului şi îl privea. Se uita cu atenţie la pietrele din albie şi îşi rememora în minte drumul făcut prima dată. Ceea ce îi dădea incertitudine erau două pietre care ieşeau din albie, erau mai mari decât celelalte şi arătau la fel de îmbietor. Se uita la una dintre ele care îi părea acum  a invitaţie, dar îşi amintea că la venire păşise pe cealaltă care se dovedise solidă şi de nădejde. Acum le privea pe amândouă şi sufletul său stătea într-o cumpănă, deoarece piatra neîncercată îi părea mai sigură din această perspectivă, iar cea cunoscută arăta cu totul altfel. Inima îi spunea să încerce piatra care o adusese până acolo indiferent cum îi părea acum.Le privea şi nu găsea siguranţa dorită pentru a face pasul.

***
Erau doar ele două pe acel mal, ceilalţi trecuseră  de mult timp fără să fi manifestat vreo ezitare în locul acela. Acum ei erau departe, iar ea cântărea încă. Prietena sa, fără să i  se fi cerut vreun sfat o îndemnă să păşească pe una dintre pietre. Era tocmai cea care i se părea nesigură. Cealaltă o îndemna din ce în ce mai presant până când, deşi ezita încă păşi, alunecă şi căzu într-un anume fel în albie: lumea se răsturnă în faţa ochilor săi, îşi pierdu orice reper solid,ajunse la orizontală dar ceva din interiorul său se agăţă de ceva din afara sa care o redresă imediat şi reveni în poziţie verticală constatând că simţea doar un uşor disconfort fizic, că nu se udase aproape deloc dar că rămăsese ceva în sine care nu îi plăcea.
Era şi amărăciune, şi sentiment de nedreptate şi uşoară revoltă şi o anume tristeţe.

Ştia că era clar o lecţie primită de la cel la care tocmai fusese în vizită, era acelaşi gen de lecţie care îi fusese predată şi acolo sus, la el acasă în chilia tăiată în stâncă. Făcea corelarea dintre cele două întâmplări, se gândea la ele dar simţea neputinţa propriilor limite. Nu înţelegea şi trăia o acceptare parţială a situaţiei.
***
A trecut vremea şi s-a reîntâlnit cu sine... La un moment dat a retrăit scena de la malul râului de munte, a revăzut secvenţele de atunci, a retrăit sentimentele de atunci şi a înţeles dubla semnificaţie a acelei întâmplări: mai întâi îi fusese predată lecţia ascultării de sine, de propria sa intuiţie, de a-şi fi sieşi credincios în viaţă, indiferent cine i-ar fi spus ce să facă. Era necesar să facă doar ceea ce îi spunea inima că e bine; de multe ori acţionase făcând ceea ce îi spuseseră alţii deşi inima se opunea. 
La ceva timp a văzut şi oglindirea scenei respective, a doua lecţie predată atunci:  faptul că ea însăşi dădea de multe ori sfaturi fără a-i fi cerute şi  poate că  oamenii le urmau fără să fie convinşi şi astfel îi făcea să alunece pe pietre greşite.

Se opri şi mulţumi acelei zile şi acelei clipe de inspiraţie. 


joi, 12 decembrie 2013

Toate femeile din mine...

Cu timpul am înţeles că a fi femeie nu presupune deloc  un singur aspect ci dimpotrivă, în a fi femeie sunt incluse mai multe roluri. M-am aplecat asupra fiecăruia în parte ... nu ştiu dacă e general valabil, dar în ceea ce mă priveşte le-am descoperit treptat: unele roluri veniseră în mine de când m-am născut, altele s-au conturat în directa convieţuire cu replica celuilat...căci, da, nici un rol nu se joacă de unul singur, chiar şi monologul are o replică... a publicului tăcut care ascultă. Prin urmare ştiam de mult timp că îmi cunosc rolul de mamă şi l-am interpretat firesc, fără să am păreri de rău sau ezitări: în orice clipă aveam soluţia de moment în mâneca instinctuală. Chiar şi a scrie ori a preda erau incluse în acest rol care înseamnă a da viaţă, a transmite mai departe.
 Rolul de stăpână a casei l-am cucerit prin timp şi răbdare până când casa însăşi mi-a devenit prietenoasă.
Rolul de prietenă l-am dezvoltat în relaţia dusă prin cei douăzeci şi ceva de ani de prietenie cu o singură fiinţă. Interesant e faptul că prietenia cu nici un bărbat nu a durat atât.
În rolul de soţie am intrat cu mare curaj dar a fost cel mai dificil de învăţat: repetiţiile erau greoaie, decorurile nu se potriveau, spectatorii erau mereu de altă părere despre scenariu, iar regizorul încă nu apăruse. Prin urmare acesta a fost rolul care m-a  uzat destul de mult în timp.
Rolul de amantă, deşi rămas virtual, ca o posibilitate reală este, paradoxal, cel care m-a transformat  cel mai mult. Este rolul care mi-a adus pe cât de multe bucurii pe atât de multe revelaţii despre lume, despre mine, despre viaţă. Este rolul care m-a îndreptat spre repetiţiile altui rol: acela de fiinţă spirituală, de unicat periodic existenţial. Nu glumesc, datorită rolului precedent m-am întrebat  de fapt cine sunt eu; în această postură abia am vrut să ştiu ce vreau cu adevărat de la viaţă, de ce sunt aşa cum sunt în prezent şi cum mă comport în crearea viitorului.

    În consecinţă rolul în care joc actualmente este de redescoperire conştientă, de vindecare  asumată şi de croire a unui tipar voit din inimă. Rolul acesta îmi dezvăluie faptul că a fi femeie este    la fel de frumos ca a fi orice altceva dacă o faci în mod conştient,...şi mai ales liber. 


Dacă ar fi să aleg un singur rol,  acela este de a învăţa să trăiesc iubind.




"I dream of rain
I dream of gardens in the desert sand
I wake in pain
I dream of love as time runs through my hand"


luni, 9 decembrie 2013

O altfel de privire- 33- "pe mine, mie redă-mă!"

S-a oprit o clipă ca să privească în urmă. Se întindea până spre zare panorama drumului consumat; erau felurite păduri prin care trecuse şi a priceput semnificaţia trecerii prin păduri felurite  despre care citise în poveştile copilăriei: pădurea de argint, sau de cristal, ori despre pădurea de aramă.
La fel se întâmplă şi în viaţă. Intrăm cu voia noastră într-o anume pădure, de fapt un anume vis, propriul nostru vis, şi ne luăm ca însoţitor pădurarul acelui loc ca să ni se alăture în cale. Dacă parcurgem visul iubirii tragice şi pasionale, vom avea ca pădurar întruchiparea acestui fel de iubire, dacă intrăm în visul amiciţiei, vom întâlni însuşi chipul  amiciţiei, dacă intrăm  în pădurea relaţiilor strict profesionale  ne vom însoţi de pădurari profesionişti de toate tipurile create în mintea noastră pământeană.

***
Stătea o clipă să se odihnească pe piatra caldă şi îşi zâmbea sieşi. Revedea toate dorurile şi aşteptările, îşi revedea toate scenele închipuite în care un anume om apărea cu un anume gest pe care şi-l dorise din tot sufletul şi cum se văzuse de atâtea ori în scena din închipuire: cum îşi simţise sufletul minunat şi cum plânsese de preaplin de fericire.

Revedea apoi momentul în care, după ce parcursese deşertul din urmă se întâlnise cu sine. Fusese cea mai emoţionantă întâlnire: mai întâi i se oprise răsuflarea contemplându-şi frumuseţea, era precum un diamant galben cu mii de faţete sclipitoare; era drept, era robust şi falnic, era strălucitor şi ca mierea. Când a înţeles că era întruchiparea sa, când i-a dat voie să îşi reia locul în sine a simţit tot ceea ce închipuise de atâta timp: a plâns şi a râs de fericirea regăsirii. A simţit reaşezare şi început de rost, a simţit cum deodată zarea se deschide în faţa sa şi cum acum pornea pe un drum în care tovarăşul  de diamant galben mieriu, aşteptat de atâta timp să vină la întâlnire, nu avea să mai dispară niciodată. Se regăsise, în sfârşit. Urma să străbată pajiştile de pisc însorit.
 Ieşise la lumină pură şi avea să meargă cuminte.




sâmbătă, 7 decembrie 2013

Gândul de week-end-58


Smerenia înseamnă şi să renunţi la orgoliul de a dori să duci singur o relaţie care nu mai merge.



vineri, 6 decembrie 2013

o altfel de privire-32- Închisorile

Se gândea la oamenii care stătuseră mulţi ani în închisoare.  La trăirile lor, la sentimentul de revoltă, de neputinţă, la apăsarea aproape fizică sau la furia pe care le simţeau, la durerile din corp şi din suflet, la limitele înăbuşitoare, la gândul renunţării la tot.  Se gândea apoi la tăria lor, la credinţă şi la speranţă, la smerenie şi la forţă.

***
Simţise adeseori toate aceste sentimente, chiar şi fobia de a fi închis şi de a nu putea respira aerul curat, de a nu avea spaţiu.

***

S-a gândit o vreme la toate astea şi a înţeles că „închisoarea” este o etapă obligatorie a trecerii prin viaţă. Fiecare dintre noi ne aflăm la un moment dat „ închişi” şi e necesar să stăm o vreme acolo. Unii stau într-o închisoare profesională, alţii în închisoarea locuinţei, alţii sunt închişi într-o căsnicie iar alţii stau în închisoarea propriilor convingeri. Oamenii care trec prin închisoarea  de ziduri şi sârmă ghimpată ne arată cum să ne învingem „închisorile” personale. Toţi cei care au învins au avut o credinţă puternică şi o renunţare de sine care le-a dat putere. Acolo, în închisorile reale s-au petrecut minuni, au venit îngeri ori a coborât Duhul Sfânt pentru că ei au cerut ajutorul celest, pentru că au crezut cu adevărat.
În „Închisorile” noastre principiul e acelaşi: oricât am fi de loviţi, oricât am fi de nedreptăţiţi, oricât am suferi important e să învăţăm să avem o credinţă, să cerem ajutorul divin necontenit şi să avem răbdare. Să înţelegem că mai importantă e pacea şi să încercăm să facem să se oprească la noi tăvălugul  „ dreptăţii” revendicată personal.

În fiecare dintre noi există un deţinut şi un posibil om liber şi învingător.



joi, 5 decembrie 2013

Le conte français 4- La vie en féte



Il est déjà  bien connu  le fait que nous vivons la vie telle qu’elle est imaginée en nous- mêmes. Il y a parmi nous ceux qui considèrent la vie comme un champ de bataille et alors ils luttent tout le temps pour une victoire plus ou moins véritable ; ils luttent contre tout : contre leurs proches, contre leur profession, contre leur famille, contre leur nation et au bout de compte contre leur propre vie.
Il y en a d’autres qui voient la vie comme un spectacle et ils vivent leurs jours en contemplant et en regardant  ce qui se passe : comment vivent les autres, comment se succèdent  les saisons, comment les gens entrent et sortent de leur vie, comment les jours naissent et se meurent.
D’autre part il y a les gens qui considèrent la vie comme un jeu : ils s’amusent presque tout le temps, trouvent le plaisir en ce qu’ils font, prennent les choses à la légère, respectent les règles générales du jeu et  s’appliquent à trouver de nouvelles astuces pour améliorer leur pointage final.

***
Si finalement notre vie n’est que la réplique de ce que nous avons dans notre intérieur, on peut changer cette vision pour changer le visage du monde. Pourquoi ne pas penser que la vie serait une fête? Oui, une fête continue qui nous demande de faire chaque jour ce que nous faisons volontiers seulement les jours de grande fête. Comme Noël  approche  on peut prêter un peu plus d’attention à ce que cette période nous demande habituellement : les jours de Noël nous sentons la joie qui s’installe dans l’air, une joie partagée par les âmes enchantées, pures et généreuses. On a l’habitude de se préparer en nettoyant et en décorant le logement , on prépare de bons plats avec amour, on s’amuse dans   la compagne des amis et des personnes chères, on va à l’église, on s’habille d’un beau sourire et on est plus attentif aux besoins des autres, on pense à offrir des cadeaux, on passe son temps libre d’une manière agréable, on s’amuse, on chante, on est heureux.  
Pourquoi  ne pas vivre tous les jours de cette manière ? qu’est-ce qui nous empêcherait réellement de faire toutes nos activités avec amour, qu’est-ce qui nous empêcherait d’aller à l’église de temps en temps, d’être généreux tout le temps, de partager nos joies, les cadeaux de notre âme, de garder notre logement  lumineux ou de passer notre temps libre de bonne qualité ?

Je crois que notre désir de faire de notre vie une fête serait suffisant pour embellir le visage du monde. Ca  pourrait être la fête des gens  qui habitent la Terre, qui célèbrent la joie d’être nés sur une planète d’une beauté qui coupe le souffle. On ne niera pas les loupés, les maladresses, les faiblesses, les manques de souffle, les souffrances mêmes, non,  mais on pourrait apprendre à aller vers l’autre,  apprendre à partager,  apprendre à reconnaitre ses fragilités et à se donner la main.

 Au lieu de croiser les bras on pourrait apprendre à les ouvrir pour embrasser.

 La chaleur de sa paume partagée  ou d’une étreinte forte et sincère, fera la grande différence dans ce monde.


marți, 3 decembrie 2013

"Je t'aime, moi non plus!"

"Te iubesc" este poate expresia cea mai plină de sensuri şi bogată precum un întreg vocabular. Ca şi în prezenţa unei limbi străine, mulţi dintre noi ezităm să folosim această îngemănare de două cuvinte, nesiguri de semnificaţiile ei depline. 

De fapt " te iubesc" nu se poate traduce direct ci este încărcat de trăirea de-o clipă, de sinapsa de moment şi de ecoul din emoţiile personale. 

 În limbajul pământean universal, " te iubesc" ar putea să  înseamne:
  • " ce minune că eşti"
  • " vreau să-ţi aparţin"
  • " vreau să-mi aparţii"
  • " doar tu mă înţelegi"
  • " mai e valabil între noi?"
  • " mi-e dor de tine"
  • "simt fericirea în preajma ta"
  • " îmi pare rău"
  • " şi eu"
  • " aaah..."
  • " nici eu"
  • " simt că zbor"
  • " ce frumos mă văd prin tine"
  • " ce păcat..."
  • " dar tu?"
  • " ştim deja asta, să trecem la altceva"
  • " e divin"
  • " nimic nu ne poate separa"
  • " iartă-mă!"
  • " faci parte din fiinţa mea"
  • " vreau să fim unul"
  • " te doresc acum"
  • " simt că trăiesc cu adevărat"
  • " taci"
  • " te ştiu  cum nici tu nu te cunoşti"
  • " te înţeleg chiar şi când nu mă mai vrei"
  • " rămas bun"
  • " să fie pace"
  • " în orice împrejurare mă rog pentru fericirea ta"
  • " e minunat pe lume şi vreau să ştii şi tu"
  • " uită de mine, fii fericit!" 
  • " suntem la fel"
  • " tu eşti zâmbetul meu "
  • " în sfârşit îmi simt inima înflorind "
  • " mă predau ţie" :)
  • .....
                                                     


vineri, 29 noiembrie 2013

Gândul de week-end-57


 În montagne russe sau pe creasta muntelui am învăţat două moduri opuse de a depăşi frica: în primul caz privesc în depărtare, privesc ansambul şi ameţeala dispare, iar în al doilea caz privesc la pasul pe care îl fac, rămân cât mai aproape de mine şi hăul nu mai există.


joi, 28 noiembrie 2013

O altfel de privire-31- Ploi

Sunt momente când cerul, din preaplin sentimental lasă  o perdea de stropi peste lume: sunt picături scurte şi repezi, ori stropi mari şi rari, plescăind asfaltul, sunt picături moi, pufoase şi reci de fulgi albi ori şiraguri  de rotunduri pline şi calde ce spală praful ars al verilor. Sunt momente când se adună atâtea picături încât inundă tot ce întâlnesc; se desfac bariere , se rup baraje, se spulberă tăceri. Sunt clipe când un simplu nor, se decide să se golească peste lume şi atunci, nebun şi neînţeles, în plin cer albastru plouă din preamult. 

Sunt apoi momente când plouă fără să ştim, când picăturile se pierd undeva între ele şi noi, nu ne ating ci dispar în marele albastru  pe aripa unui pescăruş mirat că marea ajunge aşa de sus. 

Sunt clipe când ploile altor lumi ne ating pe obraz fără să fie pic de nor deasupra noastră şi atunci lăsăm  degetele să rătăcească pe chip căutând dovezi de absurd. 

Sunt clipe când fără ştire, lângă o rază de soare, se înmoaie şi se topeşte, se lichefiază şi începe să curgă în picături mici, apoi în stropi mari  ce ajung şuvoaie, bucăţi de gheaţă uitate prin colţuri de vieţi.

Sunt clipe când brusc, fără vreo pricină anume  căldura unei priviri ori a unui gând rătăcind prin spaţiu loveşte un bulgăre pietrificat şi atunci, prin meandre uscate curge purificator râul stropilor adunaţi în albie.


Sunt multe feluri de ploi ...şi multe feluri de lacrimi pe lume...



sâmbătă, 23 noiembrie 2013

O altfel de privire-30 - şaizeci şi nouă


69
Privi o vreme cele două numere: erau de o simetrie perfectă, cele două codiţe prin orientarea lor trimiteau în egală măsură la sus şi la jos şi  arătau apoi un gol lângă un plin. Dacă ar fi unit de tot cele două numere ar fi văzut un cerc.
***
Doi oameni care sunt făcuţi să alcătuiască  împreună un cerc sunt construiţi la fel: golul unuia se suprapune peste plinul celuilalt şi invers.
***
I  s-a cerut să se gândească la ce însemna dezordinea în viaţa sa. Obişnuia ca în prezenţa dezordinii să aibă reacţii de iritare, de furie, de disconfort. Cum vedea dezordine, izbucnea. Acesta era golul...A venit apoi un moment magic care i-a adus plinul: a înţeles cum în prezenţa dezordinii se mobiliza şi se apuca să facă ordine; s-a văzut cum se punea pe treabă şi a retrăit bucuria, satisfacţia şi sentimentul fericirii aşezate când termina de rearanjat, când totul era armonios în ordinea refăcută. A înţeles că în lipsa dezordinii nu ar fi trăit acest  fel de fericire, de la sfârşitul lucrului terminat.
***
Alb, negru, noapte, zi, masculin, feminin, plin, gol, atac, apărare, dăruire, primire, afară, înăuntru,sus, jos,  viaţă, moarte... toate sunt  împreună fiind definite împreună. Unul fără altul nu are sens, nu există. Totul este din ambele, totul este pentru că ambele sunt, totul există în toate.
***
Sunt...nu sunt...sunt în mine...sunt în tine...nu sunt nicăieri... eşti în tine...eşti în mine...eşti în nicăieri...sunt în toate...eşti în toate.


Gândul de week-end-56


La un moment dat m-am văzut cum nu mă ştiam: plină de contradicţii...şi am acceptat lucrul ăsta. Apoi i-am văzut şi pe ceilalţi oameni că sunt la fel şi atunci am înţeles cum, ignorând toate astea, interacţiunile dintre oameni rar  se adresează întregului fiinţei noastre ci unor aspecte de moment. 






sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Gândul de week-end-55

Uneori ai toată liniştea ca să îţi faci treaba, alteori exact atunci eşti solicitat în diferite direcţii şi eşti nevoit să revii de mai multe ori ca să continui lucrul tău. Cred că toate astea se întâmplă nu pentru a verifica dacă lucrul tău a ieşit perfect în diferite condiţii extreme, ci pentru a şlefui modul tău de a răspunde la circumstanţe.



sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Gândul de week-end-54

  Unele lucruri nu le trăim cât timp nu învăţăm să ne bucurăm de ele. 


vineri, 8 noiembrie 2013

O altfel de privire-29- Începutul

De ceva timp soarele obişnuia să răsară în timp ce parcurgea drumul cu maşina spre job. Era ca şi cum în fiecare dimineaţă se derulau prin faţa ochilor încântaţi scene dintr-o lume de basm. Frunzele se aprindeau rând pe rând luminând porţiuni de şosea ori închipuind figuri misterioase pe clădiri, cerul privea zâmbind uşoara însufleţire a păsărilor în lumina dimineţii iar radioul trimitea melodii frumoase. În răsăritul acela de poveste, când oraşul se transforma sub magia unui spiriduş nevăzut,  inima sa îi vorbea iubirii: îi spunea cuvinte, îi împărtăşea doruri, îi aducea veşti.
Era în faţa unei intersecţii când a privit instinctiv prin oglinda retrovizoare: şi-a amintit instantaneu sentimentul pe care îl avusese când asociase în alt timp, ceea ce reflecta oglinda retrovizoare cu ceea ce laşi în urmă, ce intră în trecut, ce este depăşit. De data asta, tot instantaneu în oglinda s-a văzut soarele răsărind care îi lumina drumul din faţă. Atunci a avut un sentiment diferit, a fost ideea că uneori trecutul luminează calea spre viitor şi că de fiecare dată ceea ce a fost în spate urmează să ajungă în faţă.

Uneori trecutul îţi arată spre ceea ce te îndrepţi. 

"Vede-n capăt începutul, cine ştie să le-nveţe."


miercuri, 6 noiembrie 2013

Când ţi se face dor...

Când ţi se face dor şi nu mai ştii de mine, priveşte ploaia: priveşte-i căderea sprinţară şi urmează-i unduirea pe frunze, ori pe asfalt, ori pe câmpuri. Alunecă odată cu dârele pe care le creionează prin aer, pe  chipuri, ori pe geamuri. Contemplă cercurile rotunjite după impactul biciuit pe unda deja ondulândă a unei alte ape. Simte-i mirosul de ud şi de răcoare, de stea galben-albastră. 
Când ţi se face dor şi vrei să ştii ce trăiesc, du-te şi stai în ploaie tăcut; simte impactul fiecărui strop pe trupul tău, simte dorinţa de a te adăposti, de a găsi o umbrelă măcar şi totuşi stai sub ploaie nemişcat, drept, absurd.
Când nu mai ştii cum e vocea mea...ascultă ploaia cum povesteşte despre mine...

Miercurea fără cuvinte -22



luni, 4 noiembrie 2013

O altfel de privire-28- Relaţii

Stăteam deoparte şi priveam atentă scena primei întâlniri.

 Motanul casei fusese pe afară şi în lipsa lui, primisem o pisicuţă pui, care tocmai avusese răgazul să ia în stăpânire locul de odihnă, locul de mâncare şi cele câteva jucării pisiceşti. După ce se învăţase cu noile mirosuri şi după ce căpătase încredere iată-l că apare, mult mai mare şi stăpân pe sine, motanul roşcat. 
Pisicuţa s-a retras strategic într-un colţ ca să aibă spatele asigurat şi a început să îi privească atentă. El a remarcat-o şi calm, a vrut să se apropie. Vădit anxioasă, pisicuţa a făcut un gest de atac, a lovit aerul cu lăbuţa şi a scos un şuier agresiv la adresa lui. A privit-o atent şi a înţeles că nu e cazul să intre cu totul în teritoriul ei; atunci s-a proptit mai bine în locul lui şi a făcut spre ea un gest de parcă ar fi vrut să dea mâna a " încântat de cunoştinţă". Ea continua să fie temătoare şi nu îl slăbea din şuierături şi grimase agresive. Imperturbabil, motanul se apropia milimetru cu milimetru până când s-a oprit şi şi-a întins gâtul pe jos,  supus în direcţia ei, privind-o în ochi. M-a mirat gestul lui: ar fi putut să o facă praf dacă voia şi să îşi reia locul pe perniţa moale; în schimb şi-a oferit gâtul, locul cel mai fără apărare, la bunul ei plac. Şi-a arătat vulnerabilitatea fără a păstra vreo urmă de teamă. Pisicuţa a părut să înţeleagă gestul şi fără să schiţeze vreo mişcare în direcţia lui, nu a mai ripostat la următoarea apropiere. 

Am privit apoi cum, obosiţi după efortul depus în această primă întâlnire, au adormit unul lângă celălalt. În scurt timp împărţeau aceeaşi perniţă şi arătau ca şi cum fuseseră împreună dintotdeauna. Niciodată până la ei doi nu văzusem două pisici dormind îmbrăţişate.

***
M-am gândit apoi dacă e posibil să stabileşti cu orice om o astfel de înţelegere sau apar şi unele date personale care ajută la "potrivire". Oricum, în ziua aceea am asistat la cea mai frumoasă demonstraţie a "lecţiei vulnerabilităţii". Unii oameni o practică instinctiv în relaţiile cu ceilalţi, alţii o învaţă cu timpul , iar alţii nu reuşesc să o înveţe niciodată crezând că pierd imens dacă îşi arată partea fără apărare. Instinctiv, mai ales atunci când ne îndrăgostim, vrem ca cel iubit să se poarte cu noi fără ziduri de apărare, să ni se încredinţeze cu vulnerabilitatea sa , să ni se arate fără măşti, ori fără secrete, ori fără gânduri ascunse: e dovada supremei încrederi şi a iubirii. Uneori ajungem să o cerem direct dacă ea întârzie şi dacă şi atunci suntem refuzaţi, obişnuim să ne retragem de tot, iar celălalt afişează un aer de neînţelegere. 

***

Contrar aparenţelor, cunoscându-ne vulnerabilitatea şi refuzând-o celui care contează pentru noi putem rata trăiri şi întâmplări  care nu se mai repetă vreodată, iar relaţia slăbeşte.



vineri, 1 noiembrie 2013

Gândul de week-end - 53


Când nu eşti înţeles de cineva drag, cunoşti  o mare singurătate.


miercuri, 30 octombrie 2013

Rime-5-M-am iubit cu viaţa

M-am iubit cu viaţa!

O priveam prin ochi clari şi-mi bucura inima zurlie
Îmi încărca merii din vale, îmi punea rouă verde-n picioare.
Zâmbeam la dis de zori şi mă topeam în apus,
Îmi înflorea şuviţe şi-mi trecea adieri în sus.
Îmbrăţişam bolta cu stele sclipitoare până când
Simţeam în mijloc de braţe  un suflet mare crescând.


M-am iubit cu viaţa!

Ea m-a făcut  zbor, aer, apă,
Urme pe luciul senin,
M-a făcut dezagregare şi chin,
Mi-a născut aripi mari şi albe
Ca să ajung pe Lună...şi în gândurile tale,

M-am iubit cu viaţa de-a dura şi de-a molcoma,
Eu am visat visuri...ea a scris scrisuri...
Până când ne-am aflat...până când a fost ca şi cum...
Până când m-a născut, şi m-a născut,
şi iar m-a născut ...
şi am aflat cum se face totul ce deja am făcut.

M-am iubit cu viaţa, ne-am iubit de-a viaţa
Şi-apoi am visat că ne-am iubit,
Şi-apoi am trăit.




sâmbătă, 26 octombrie 2013

Gândul de week-end - 52


În mod paradoxal, când începi să te gândeşti la echilibrul dintre a da şi a primi într-o relaţie, nu e dovadă de egoism ci de maturitate emoţională.


vineri, 25 octombrie 2013

O altfel de privire-27- Atemporalul

 De la o vârstă încolo se împrietenise cu Timpul; învăţase să aprecieze ceea ce dobândise doar în timp şi mai ales învăţase să se bucure de schimbarea perspectivei. Vedea  adeseori cum se modifica înţelesul unei situaţii  după ce lăsa să se scurgă o parte a clepsidrei celei mari. 

***

Într-o zi a descoperit Atemporalul. A fost mirată să constate că Timpul poate de fapt să nu existe. În scurtele dăţi când i se permitea, se ducea în Atemporal şi simţea o plenitudine a fiirii, pe care nu o simţise în multiplele sentimente pe care le trăise până atunci în viaţă. Era atât de plin totul, era frumos, vast şi neclintit ! Pe fondul sentimentului de absenţă a gravitaţiei simţea ca şi cum era în acelaşi timp oriunde şi nicăieri, ori avea impresia de a fi  suspendată undeva, fără identitate anume. 

Atemporalul i-a adus ştiinţa de a se detaşa şi ştiinţa de a simţi la fel în multitudinea situaţiilor. În atemporal s-a descoperit nemuritoare pentru prima dată şi a conştientizat că nu mai are dorinţe. Era aproape divin să nu aibă dorinţe. În atemporal s-a redescoperit pe sine şi a avut o licărire de impresie a  neclintirii. Era cumva ca atunci când aerul adăsta câteva secunde nemişcat în fiinţa sa. 

***

 În atemporal era precum un aer ce se opreşte între două mişcări, era infinit.



sâmbătă, 19 octombrie 2013

O altfel de privire-26-Bagajul

Încă de dimineaţă simţise povara. Trăgea de valiza aceea supraîncărcată şi de câteva ori atinsese limitele fizice ale suportabilităţii. Când reuşise în sfârşit să ajungă la gară, mâinile îi tremurau, corpul era traversat de o căldură moleşitoare, iar rotiţele valizei se mişcau haotic învârtind nişte alungiri plastilinizate pe asfalt. S-a aplecat să vadă ce se poate face şi a văzut că şi cadrul metalic se rupsese din îmbinare. 
 Următoarele trei ore şi le-a petrecut simţind tot mai apăsător povara fizică pe care o căra, mirarea constatării că era un obicei al său de a aduna mai mult decât putea duce în mod confortabil şi de a le purta cu o anume demnitate chinuită printre oameni. Se uita la valizele celorlalţi care păreau uşoare, chipurile destinse ale posesorilor o făceau să se gândească la faptul că în mod sigur, depinsese de ea gradul de încărcare al valizei. Când, într-un final, a ajuns epuizată precum alergătorul de la maraton, în faţa cabinei de cheking, cu tot trupul tumefiat, şi-a promis că pe viitor va fi atentă la soliditatea valizei înainte de a o cumpăra şi la modul în care îşi va sorta lucrurile de cărat.

***

Stăteau una în faţa alteia şi discutau despre relaţiile ei. Se simţea un blocaj în percepţie, era ca şi cum  discuţia se rotea în cerc în jurul soluţiei care se presimţea evidentă undeva în apropiere, fără să se arate pe deplin. La un moment dat, în treacăt, A. i-a zis:" Poate că uneori nu e nevoie să continui o relaţie ducând în continuu trăirile ei  diverse din trecut, poate că e nevoie să o iei  pur şi simplu  de la capăt cu acel om." 

***

Se trezi cu sentimentul că vede lumea pentru prima dată, că este la început de drum, la primul pas într-o nouă existenţă. Simţi în mod clar că toate trăirile de dinainte fuseseră pentru a păstra învăţămintele şi că restul erau bagajele inutile care îi încărcau în exces, peste puterea de suportabilitate fizică şi psihică voiajul. Simţi că în zorii aceia putea păşi ca la început, atentă, cu inima deschisă şi rănile în sfârşit vindecate, ceea ce făcea ca trecutul să rămână o imagine frumos încadrată  pe peretele decoraţiuniilor sale interioare. 

***
Atunci când reuşeşti să înveţi vindecarea şi detaşarea, poţi trăi orice dimineaţă la fel ca universul: ca pe un nou început al existenţei. 

vineri, 18 octombrie 2013

Gândul de week-end-51


Înainte să înţeleg sensul cuvintelor pe care mi le spui, inima mea simte  cum mi te adresezi.


marți, 15 octombrie 2013

O altfel de privire-25- Legea cea nouă


Stătea şi privea copacul acela în după-amiaza de toamnă gri. Era o pace aparte care emana din el şi dădea împrejurimilor locului o atracţie nouă. Se gândi la felul cum stătea el acolo prins datorită rădăcinilor în pământ şi cu toate astea cum interacţiona de fiecare dată cu oricine sau orice se afla în preajma lui. Niciodată copacul nu a trăit izolat  ci a răspuns la fiecare gest al oricui. 

L-a privit şi s-a gândit la blândeţea cu care copacul îi trata pe cei care ajungeau la el, indiferent cum s-ar fi purtat aceştia. Îl privea şi se gândea că el, copacul avea înţelepciune de profet: îi iubea în mod egal pe toţi cei care apăreau în viaţa lui; copacul acela, un pin frumos şi falnic ştiuse cum să trăiască în legea cea nouă. 

***

Se gândi la oameni, la întâmplările pe care le trăiesc ei, la necazurile prin care trec ori la bucuriile pe care le simt. Se gândi că totul ar trebui să fie foarte simplu şi atunci îi veni în minte o demonstraţie plauzibilă: dacă pornim de la a accepta faptul că fiecare om este creaţia divinităţii şi că fiecare om poartă în sine o fărâmă de divinitate atunci, într-adevăr, echilibrul se strică de fiecare dată când nesocotim acest lucru. Dacă îmi recunosc această fărâmă în mine, atunci voi ierta şi voi fi bun precum Tatăl ceresc. Dacă voi recunoaşte această fărâmă în oricine altcineva, atunci voi onora şi mă voi purta cu respect faţă de orice făptură. Până la urmă, totul este chiar atât de simplu: " Nu face nimănui ceea ce ţie nu-ţi place!" "Să vă iubiţi unul pe altul. Precum v-am iubit eu pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul." 
***
Se gândi la faptul că oamenii încălcau zilnic această lege nouă şi că de aici veneau toate necazurile. E uşor să îi iubeşti pe cei care se poartă frumos cu tine şi te iubesc la rândul lor, e uşor să fii politicos cu cei care te respectă. Adevăratele încercări apar atunci când ai de-a face cu oameni care te tratează nepotrivit, care te ignoră când tu aştepţi un răspuns sau care îţi răspund în batjocură. Adevăratele încercări sunt acelea care te fac să mulţumeşti pentru toţi oamenii care nu te plac, pentru toţi oamenii care, după toate câte le-ai suportat din cauza purtării lor, te-au  adus în postura de a te gândi cu căldură la ei şi la a le dori să ajungă într-o zi să simtă pacea şi dragostea pe care le trăieşti tu de fiecare dată când îţi apar în minte. Nu ni se cere să trăim cu toţi oamenii sub acelaşi acoperiş, suntem  doar sfătuiţi  să le răspundem cu iubire. 

***

Iată un bun început pentru o nouă viaţă, îşi zise privind îndelung pinul cel frumos.


sâmbătă, 12 octombrie 2013

Gândul de week-end -50



Sunt situaţii în viaţă când orice ai face, nu e de ajuns. Atunci înţelegi că e vorba despre a schimba modul cum vezi lucrurile şi nu despre capacitatea eforturilor tale.


luni, 7 octombrie 2013

o altfel de privire-24- Cununia

După acea clipă în care şi-a văzut deodată toate dezechilibrele din viaţă, a urmat perioada în care se oprea pe rând asupra câte unuia şi încerca să îl înţeleagă până ajungea la un sens şi simţea bucuria descoperirii. 

Simţise că este vremea să se oprească asupra căsătoriei şi i s-au perindat prin minte toate câte le aflase prin timp. Mai întâi era vorba despre fiinţa umană în călătoria ei prin viaţă şi despre mântuirea sufletului; aflase mai demult că există două feluri de a aborda acest aspect: fie alegi să te mântui trăind singur fie alegi să fii în cuplu şi porţi crucea căsătoriei. Simţise că aceasta este o alegere interioară a fiecărui om şi îşi dăduse seama că făcea parte din categoria celor care aleseseră cuplul ca şi cale în viaţa asta. De aici venea şi seriozitatea cu care abordase fiecare relaţie, fiecare îndrăgostire. 

În cuplu fiind trăise însă singurătatea unică şi pustiitoare şi mult timp simţise uimirea neînţelegerii şi a lipsei de rost.

***

Stătea din nou în aceeaşi biserică în care începuse totul în urmă cu 20 ani. De atunci nu mai intrase vreodată acolo şi acum asista la ceremonia unirii în căsătorie a doi tineri, la fel ca şi atunci. Ştiuse de mai mult timp că aceasta era una din lecţiile cele mai dificile ale sale, vieţuirea armonioasă în cuplu şi mult timp avusese sentimentul eşuării, al deznădejdii. 

Asculta cum se depăna slujba şi imaginile se perindau prin faţa sufletului său: după ideea că fiecare are deja alegerea  de a trăi în cuplu scrisă în inima sa, a urmat imaginea tiparului pe care fiecare l-a primit în primii ani de viaţă alături de părinţi: modelul căsătoriei, al  cuplului  iniţial ne-a fost transmis incoştient de modul cum au trăit părinţii noştri aceasta: am primit fără să punem la îndoială trăirea lor echilibrată împreună, sau suferinţa vreunuia dintre ei după jumătatea pierdută sau traiul dezorganizat a doi părinţi care nu se înţelegeau nici pe ei şi nici rostul lor împreună. Atunci şi-a văzut modelul său moştenit  şi pe al celor pe care îi cunoştea mai bine.

A urmat apoi partea în care preotul citeşte din Epistola Apostolului Pavel către Efeseni: " Aşadar bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte" şi apoi: " De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup."
 Ştia acest paragraf de când îl auzise la propria sa cununie, însă a urmat ceva care i s-a agăţat puternic de sine: "Taina aceasta mare este...Astfel şi voi , fiecare să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat."

***
Aici era taina, aici era ceva-ul care dădea sensul întregului; a lăsat cuvintele să îi lucreze în inimă şi a văzut cum bărbaţii din viaţa ei în primul rând nu se iubeau pe sine, nu-şi iubeau trupul pe care îl foloseau ca pe un instrument sau ca pe o unealtă care nu valora prea mult în ochii lor. A văzut apoi cum bărbaţii din viaţa ei nu ştiuseră să o iubească şi nu reuşiseră să creeze "alipirea" pentru că aleseseră calea cea uşoară nelăsând pe tatăl şi pe mama sa: fiecare venise în relaţia lor cu "modelul" de acasă, fiecare purtase în interiorul său părinţii care erau prezenţi la fiecare întîlnire; bărbatul în primul rînd e dator să fie capul, să înţeleagă, şi să dea orientarea noii relaţii: el este cel care îşi iubeşte femeia sa, el este cel care se va desprinde în mod inteligent de copilul care a fost, bărbatul este dator să devină adult şi să îşi aleagă femeia; bărbatul va stabili o relaţie ca de la bărbat la femeie şi nu ca de copil care căută afecţiune părintească. Cei doi sunt bărbat şi femeie, nu sunt părinţi unul pentru celălalt, sunt două fiinţe egale ce se alipesc într-un singur trup. 

***

Cumva femeile au inconştient fixată această succesiune şi aşteaptă ca bărbatul lor să fie hotărât, să ştie ce vrea, să le aleagă ferm dintre celelalte femei şi apoi să continue crearea legăturii trainice; femeile ştiu să "se teamă" de bărbatul lor, îşi doresc să îl susţină, să îl iubească şi să îi fie "trup" însă dezorientarea se întâmplă cînd jumătăţile lor arată lipsă de direcţie, cînd se comportă imatur ori amestecă într-atât relaţiile încât la un moment dat  nu se mai ştie câţi sunt prezenţi: ei doi, părinţii, fostele iubiri, actualii prieteni sfătuitori, plus poveştile prezentate în mediile mondene drept modele actuale. 

***
"Vino tu, fără de tine, ca să fiu cu  mine-n mine" spunea Nichita Stănescu într-o poezie pe care ea i-o recitase când  se cunoscuseră.  Aici era de fapt taina : e nevoie să te lepezi de straturile care te-au acoperit pe vreme rea, e nevoie să "sacrifici" mândriile şi orgoliile şi dorinţa de revanşă, e nevoie să laşi deoparte mentalitatea de război în iubire, e nevoie să îţi iubeşti trupul, bărbat fiind, ca să o poţi primi pe femeia ta acolo, în partea inimii, în locul coastei lipsă, unde a stat odinioară. Acum bărbaţilor nu li se mai cere ca sacrificiu să plece la război, nu li se mai cere să cucerească noi teritorii pentru a asigura existenţa materială a familiei, bărbaţilor de acum li se cere ca sacrificiu a se iubi pe sine, a se lepăda de hainele vechi moştenite, a se cunoaşte pe sine şi a se primeni pentru a şti exact care este locul unde o alipesc pe femeia lor ca să fie împreună un trup.

***
Poţi să te mântuieşti pe lumea asta singur sau în doi. Asta e scris în colţul inimii tale. 




duminică, 6 octombrie 2013

O altfel de privire-23-Înţelegerea

 Stătea de ceva timp şi privea la derularea vieţii dinlăuntru templului său. Erau  atâtea fenomene, atâtea întâmplări, atâtea poveşti nespuse vreodată... 
 Observase de mai mult timp că oamenii trec repetat  prin acelaşi tip de încercări diferite de la un om la altul: s-a întrebat de ce fiecare om are alt fel de obstacole care se repetă şi a înţeles că oamenii sunt încercaţi acolo unde sunt părţile lor vulnerabile. 

Apoi a observat că acestea cu vremea se pot transforma în abuzuri şi că în afară de abuzurile fizice de care a auzit toată lumea sunt o mulţime de abuzuri la care este supusă fiinţa umană în funcţie de părţile sale "slabe". 

Deşi nu se simţea deloc confortabil în unele  relaţii şi deşi semnalase această stare de fapt în repetate rânduri, oamenii  îi răspunseseră mereu la fel: " dacă nu eşti agresat fizic, dacă nu eşti bătut ori nu suferi de foame şi de frig, dacă ai un acoperiş deasupra capului nu înţeleg ce mai vrei". 

I se părea prea puţin ca înţelegere, era o viziune îngustă care nu îi aducea răspunsurile căutate aşa că a continuat să trăiască în acea alternanţă de frământări până când a descoperit faptul că există mai multe tipuri de abuzuri la care poate fi supus un om. Şi-a cunoscut atunci abuzul emoţional sau psihologic pe care îl trăise  constant în copilărie şi care se continuase în viaţa de adult fără a fi însoţit însă de manifestări fizice. A observat apoi cum intra aproape orbeşte în relaţii care se bazau pe acest tip de abuz şi cum ajunsese să asocieze iubirea însăşi cu manifestările nocive; dacă nu simţea tensiunea emoţională, nu credea că e iubire la mijloc; dacă nu exista suferinţă, ori exaltare, dacă nu simţea angoasa pierderii ori tensiunea, dacă nu existau extazul şi infernul la un loc, atunci relaţia aceea nu merita a fi numită de iubire.  

A înţeles că era un abuz pe care şi-l permitea sieşi la fel cum abuza uneori de alimente şi trecea prin  perioade de variaţie a greutăţii corporale. Abuzul emoţional sau psihologic fusese modul său de manifestare în viaţă fără ca măcar să-l conştientizeze şi care marcase acel timp al vieţii până a reuşit să înţeleagă. 

Şi atunci o întrebare şi-a făcut loc în inima sa: 

 Modul cum mă manifest faţă de mine îmi este  benefic; ce fel de partener sunt pentru mine însumi?


sâmbătă, 5 octombrie 2013

Gândul de week-end-49


 "Intimitatea" are înţeles diferit pentru fiecare om, în schimb toţi oamenii sunt de acord că doar în prezenţa ei se sudează un cuplu.



joi, 3 octombrie 2013

Dorinţele

Astăzi cineva m-a întrebat cum era un banc pe care i-l spusesem cu câţiva ani buni în urmă. Am făcut eforturi să-mi amintesc: era un banc pe care îl auzisem la emisiunea de dimineaţă a lui Teo cu vulpea, ursul si vulturul în avion. Pentru cei care nu îl ştiu sau l-au uitat el este astfel: " Erau într-un avion vulturul, ursul şi vulpea alături. Trece o stewardesă si vulturul cere un whisky, bea putin si restul îl aruncă în ochii ursului. Vulpea, văzând ce face vulturul cere şi ea un whisky, bea puţin şi restul îl aruncă ursului în ochi. După o vreme, vulturul cere o cafea, bea puţin şi restul îl dă în faţa ursului. Vulpea, şi ea la fel. După alt timp, vulturul aprinde o ţigară, trage un fum şi o stinge apoi pe faţa ursului. Vulpea, încântată îl imită pe vultur. Ursul, la capătul răbdarii, îi ia pe amândoi şi îi aruncă din avion. Acum, vulturul şi vulpea în aer, faţă în faţă. Vulturul întreabă: ei vulpeo, ştii să zbori? Nu, răspunde vulpea. Atunci, de ce te-ai luat de urs?, o întreabă vulturul."

***

La fel ca şi în cazul  vulpii, cred că de multe ori avem dorinţe la ale căror urmări nu ne gândim prea serios. Şi mă gândesc acum la acele iubiri minunate, uimitoare, unice care  vin pentru că ni le-am dorit, dar pentru care nu suntem pregătiţi; şi oricât de superbe sunt le ratăm. Până la urmă, dacă nu putem face faţă, de ce "ne luăm de urs"? 


marți, 1 octombrie 2013

Rime-4- Octombrie, ploi

Când plouă îmi eşti mai aproape
Făptura-ţi se aşterne în suflet
Respiră prin  curba din  coaste
Ori se-ntinde molatec prin pântec.

Când plouă sunt mult mai la tine,
 Las picuri din păr să puncteze
Şiroaie pe braţe şi-n vine
Şi predau rând pe rând metereze.

Când plouă suntem  ai nelumii
Şi  mult mai aproape de noi
Ca-n sticlă vedem roua lunii
Şi-un vis cu noi doi, cum eram ploi.

.

luni, 30 septembrie 2013

o altfel de privire-22- Oamenii turnesol

 În acea relaţie care era şi puternic emoţională,  a putut să se observe mai bine decât oricând şi să se mire de sentimentele pe care i le trezea omul acela. Când erau împreună simţea ca şi cum atingea cerul, de fiecare dată mai sus sau mai frumos, iar când urmau perioadele de separare cobora parcă spre tărâmurile lui Hades, tot mai jos ori tot mai chinuit. 
Observase încă de la început alternanţa aceasta şi se mirase. Iniţial crezuse că erau de fapt stările celuilalt, îndoielile sale care i se transmiteau. Crezuse mult timp că era lipsa celuilalt de hotărâre, stările sale fluctuante care duceau şi la senzaţia de  neorânduială în relaţia lor.  În mod paradoxal însă, tocmai stările acestea aparent fără noimă, aceste dispariţii aleatoare din relaţie ale celuilalt, au dus la nevoia de recentrare proprie, la căutarea verticalei proprii pentru a nu trăi risipirea totală. 

***

Revenind tot mai des la sine, trăind şi alte sentimente, a înţeles dintr-o dată că e foarte posibil ca celălalt să nu trăiască stările pe care i le atribuia ci de fapt, celălalt  să fi fost asemeni hârtiei de turnesol  care în contact direct cu o substanţă arată caracterul bazic sau acid al acelei substanţe. 

Tot aşa, în acea relaţie, tot ceea ce a trăit a fost în realitate ceea ce se afla în interiorul său, pe care întâlnirea cu celălalt l-a colorat diferit în funcţie de stări şi emoţii.  Atunci abia şi-a cunoscut ceea ce intra în alcătuirea sa, şi-a înţeles apartenenţa la univers, şi-a cunoscut manifestările aproape meteorologice interne, furtunile solare şi meteoriţii, şi-a cunoscut cometele, încâlceala de alge şi praful cosmic ce şuiera uneori prin sine, şi-a recunoscut arderile şi ploile, îngheţurile şi lichefierea, dezagregarea, fântânile, lanul crud şi lanul copt, deplasările spre roşu, ori albastru; şi-a zâmbit sieşi din toate şi a renunţat la opoziţii, la rezistenţă.

***
 Ar fi fost un gest neserios, să nu înţeleagă în sfărşit că era ca şi cum o parte din sine încercase atâta timp să anihileze cealaltă parte din sine. 



vineri, 27 septembrie 2013

Gândul de week-end -48


O mare parte din problemele care apar în relaţii se datorează faptului că cei doi nu înţeleg diferenţa dintre a face ceva pentru cineva şi a face ceva cu cineva.


joi, 26 septembrie 2013

Le conte français- 3- L'Instant


Ce fut comme un instant magique. un tout petit instant où sentit l'indéniable immobilité de l'univers et de la vie. Ce fut comme, durant tout cet instant-là le temps depuis toujours s'arreta... il n'existait rien, ni meme son propre souffle n'était plus, par contre il y avait un infini immobile qui lui donnait une sensation nouvelle et étrange à la fois; à cet instant-là se sentit comme appartenant à tout et à rien, il n'y avait aucun désir dans le monde, ni une émotion quelconque, uniquement une sérénité magnifique qui d'un coup lui montra tout ce qui avait jamais.existé.  Alors, se sentit inébranlable et tranquille, se sentit avançant dans cette immobilité d'une manière inexplicable, et embrassa l'infini en se connaissant soi-meme. Juste à ce moment-là, comme un beau cadeau de l'univers, connut le manque de toute peur causée par la disparition ou la mort et reconnut la continuité de soi.  Alors, le remercia. 


vineri, 20 septembrie 2013

Gândul de week-end-47



Iubirea îşi arată felul după relaţia pe care o ai cu cel rămas în tine atunci când eşti singur.


luni, 16 septembrie 2013

Interferenţe

Era o după-amiază  ambrie de toamnă; privea culorile şi lumina şi prin minte i se perindau vorbele profesorului: "nu înveţi o limbă străină ci înveţi să comunici";  apoi profesorul artist trecuse în revistă secvenţele care declanşează comunicarea la oameni: afecţiunea, satisfacerea nevoilor, exprimarea conceptelor şi adăugase: "E nevoie să parcurgeţi aceste etape când lucraţi cu elevii voştri: la început faceţi apel la "bebeluş" şi îi satisfaceţi nevoia de afectivitate- cântecul este limbajul universal al afectivităţii de exemplu. Apoi, când "bebeluşul" din elevul de orice vârstă  este satisfăcut treceţi  la intelectul său, la tânărul care este şi îi predaţi conceptele.

***
Reasculta interior  înlănţuirea aceasta de etape şi deodată îi trecu prin minte un gând: oare într-o relaţie cu altcineva nu este la fel ca şi cum înveţi o limbă străină, limba proprie acelui om? Oare nu ar fi indicat ca şi în relaţiile noastre cu ceilalţi să ţinem cont de afectivitatea lui, să facem apel la nevoia de afecţiune a "bebeluşului" din el ? În fiecare om există mai mult sau mai puţin un bebeluş care încă îşi cere afecţiunea.

***
Poate că într-adevăr relaţiile dintre oameni s-ar îmbunătăţi simţitor dacă ele ar ţine cont de aceste elemente: satisfacerea afecţiunii, a nevoii şi a exprimării conceptuale.  


duminică, 15 septembrie 2013

O altfel de privire- 21- Întâlnirea

Se gândea la faptul că oamenii foloseau adeseori cuvinte referitoare la copilărie când vorbeau despre ea : "fetiţo", "copile", "bebe"chiar, i-a spus cineva adultă fiind,  îi transformau prenumele într-un diminutiv copilăros, ori adăugau un adjectiv de felul :"ingenuu" , "naiv" pentru a creiona unele purtări ale sale.

Remarcase această situaţie fără să-i înţeleagă cu adevărat cauza.

Pe de altă parte îşi observase de demult în sufletul său o anume "slăbiciune" pentru copii, în special pentru bebeluşi, pentru copiii de vîrstă mică. Dorea să le transmită, aproape inconştient, multă iubire, multă afecţiune, dorea să îi acopere cumva cu o învelitoare mare de dragoste caldă care să-i protejeze prin frigurile anotimpurilor ce urmau să vină. Adora să îi ţină la piept, să-i îmbrăţişeze, să simtă căldura şi pacea din aceste gesturi.

***
În acea zi, fără vreo pricină anume, s-a rugat de Înger: "Lasă-mă să mă văd cum mă vezi TU!" Îngerul a auzit-o şi nu i-a răspuns în nici un fel. Aştepta cu încredere şi speranţă momentul potrivit şi iată că, într-o zi a apărut în faţa ei o persoană fizic adultă dar cu chip şi suflet de copil. A cercetat-o cu atenţie, simţea că e ceva cunoscut în acea fiinţă, aşa că a stat în preajma ei, a observat-o, s-a mirat privind-o şi deodată, într-un zâmbet al cerului a înţeles: era EA. Purta cu sine de demult, un copil care nu avusese afecţiunea necesară pentru a putea creşte şi atunci îi rămăsese prins de mână încercând în orice împrejurare să se facă auzit. Copilul care fusese nu crescuse şi el pentru că nu avusese hrana potrivită, aşa că o însoţise prin vârste spunând repetat, aproape obsesiv, aşa cum fac copiii: " Nu am iubire ca să cresc. Dă-mi iubire!" Prin urmare netimpul pe care îi sesizase adeseori, tristeţile care o perindaseră, distanţele afective erau datorate faptului că  în relaţiile sale, COPILUL care o însoţea permanent era cel care îşi striga nevoia.  Fetiţa care fusese şi care venise pe lume dintr-o dorinţă puternică de a trăi, care crescuse anemic şi chinuit fără hrana sufletească, cea care o trăgea constant de mână şi îşi cerea drepturile, era acum în faţa ei; a privit-o cu duioşia şi tandreţea pe care le-a sperat dintotdeauna, i-a mângâiat obrajii, a îmbraţişat-o tare-tare, i-a aranjat frumos volanele rochiţei şi i-a spus: " Îţi mulţumesc pentru toată rabdarea ta, pentru curajul tău şi pentru toate bătăliile pe care le-ai purtat. Îţi mulţumesc pentru faptul că m-ai însoţit mereu şi iartă-mă pentru că nu te-am observat atâta timp. De acum o să mergem împreună iubindu-ne reciproc. Te iubesc, copilă curajoasă!" 



vineri, 13 septembrie 2013

Gândul de week-end - 46


Ce ciudată e îndrăgostirea: ne îndrăgostim  vorbind despre filosofia lumii întregi  în compania celuilalt pentru ca, împreună fiind,  să ajungem să vorbim despre lucruri personale de unii singuri.


joi, 12 septembrie 2013

Cocktail

 Cât timp nu te iubeşti,  atragi în jurul tău oameni care se poartă la fel cu tine; nu le pasă cu adevărat şi nu te iubesc. Iubeşte-te!

***
E momentul să nu te mai risipeşti dăruind iubirea ta tuturor şi să uiţi de tine. Dacă nu te iubeşti pe tine, nici pe oricine altcineva nu îl poţi iubi, te minţi doar. Iubeşte-te!

***
Nu e dovadă de egoism, corpul tău îţi spune de ceva vreme, sufletul tău îţi trimite mesaje de când se ştie: revino la tine, iubeşte-te!

***
Citesc în mod repetat , aud zilnic, găsesc chiar şi pe pereţii gării din oraş: IUBEŞTE-TE! paradoxul este că nimeni, niciodată nu m-a învăţat cum să mă iubesc; mi s-a spus doar să împart cu ceilalţi, mi s-a arătat cum să transmit celorlalţi din cunoaşterea mea, mi s-a oferit exemplu personal de parcurs, însă în viaţa asta nu mi s-a arătat vreodată cum să mă iubesc. Mi s-a spus cum să mă relaxez, am aflat   cum să-mi ofer anumite bucurii hedoniste, mi s-au împărtăşit tehnici de aflarea unor trăiri mai neobişnuite în viaţa cotidiană a cetăţii, însă cum să mă iubesc nu mi s-a arătat.

***
Poate că de fapt nu m-am văzut niciodată cu adevărat. Cum  poţi iubi pe  cineva pe care nu îl cunoşti?


marți, 10 septembrie 2013

Rime-3- Nu m-ai iubit...

Tu nu m-ai iubit pe mine!

Ai iubit emoţia ce o simţeai când eram cu tine,
Ai iubit tresărirea şi gândul cel nou, ce le-ai trăit cu mine
Ai iubit chipul diferit al lumii  pictat pe pereţii odăii,
Ai iubit extazul furat din aromele ploii,

Tu nu m-ai iubit pe mine...

Tu ai iubit căldura căminului pe care-o creasem pentru noi,
Ai iubit potrivirea noastră văzută prin  ochi de lume,
Ai iubit atenţia mea şi grija pentru tine,
Ai iubit umărul meu drept şi îmbrăţişările noi,

 Dar tu nu, nu m-ai iubit pe mine...

Tu ai iubit duelul de idei ce ţâşnea inspirat,
Ai iubit profilul meu închipuit în lumea ta,
Ai iubit provocarea din relaţia incertă,
Ai iubit o vreme TU care erai din "A MEA",
Ai iubit povestea şi drama, scenariul neconsumat,
Şi mai ales ai iubit  IUBIREA perfectă,


Dar pe mine, nu ...TU nu m-ai iubit!
..................................................
Şi nici eu, atâta timp,... EU nu m-am iubit ...pe mine...şi pe nimeni...

duminică, 8 septembrie 2013

O altfel de privire- 20- Nuntă în cer

Astăzi m-am trezit după ce am visat că mi se spunea că  încerc să aduc în realitatea de acum întâmplări din altă viaţă. 

***
Am intrat somnoroasă în baie şi în timp ce îmi priveam chipul în oglindă am auzit în fiinţa mea: "Havaaa nagila, havaaaa nagila, havaaaa nagila ve-nismeha..." M-am gândit că e o melodie de bucurie şi de unire şi mi-am zâmbit uşor prin reflexia oglinzii.

***
Drumul şerpuia frumos printre dealuri când ne-am trezit deodată într-un alai de nuntă. Am trecut şi noi cu maşina lăsându-ne filmaţi ca şi cum făceam parte dintre nuntaşi.

***
După aproape trei ore de mers prin culoarele însorite ale toamnei mijinde am ajuns la grotă. Am intrat mai întâi noi, am şezut şi am meditat. Noi suntem  ca cele două talere ale unei cumpene şi acolo ne-am încercat echilibrul. Ne ştim   de mai bine de douăzeci de ani pământeşti, am ajuns să ne simţim de la orice distanţă, să ne ştim de dincolo de omenesc. Împreună, acolo, am refăcut o sferă unind curajul şi iubirea. A fost zâmbet interior, au fost lacrimi, a fost un cerc purtat prin timp de patru fete şi apoi, la sfârşit,  două inimi verzi.

Astăzi curajul şi iubirea s-au contopit, iar sus spre cer a fost verde, movalbastru şi auriu. Astăzi, fiecare dintre noi şi-a întregit sfera sa cu cealaltă jumătate, apoi am gustat libertatea.

***
" Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!"