miercuri, 13 martie 2013

Păşind prin iubire...


Intrase timid în iubire. Urmărea o imagine pe care o ducea de mult cu sine şi în iubirea aceea credea că o poate împlini. A simţit diferenţa dintre ce trăia şi ce purta în interior  şi i-a zis: „Poate că nu ştiu să iubesc”. A crezut vorbele auzite: „Tu eşti iubirea insăşi” îi spusese; nu a căutat mai mult. S-a oprit la vorbele acelea. Dar imaginile iubirii erau schimbătoare: străbătea timpuri de deschidere şi avânt şi timpuri de împotrivire şi respingere; trecea prin vremuri de contopire şi prin vremuri de negare. Simţea că iubeşte şi simţea că nu mai iubeşte deloc. Azi îmbrăţişa chipul iubit, mâine îl certa aspru. Uneori simţea că imaginea chipului drag din minte este perfect aceeaşi cu omul însuşi, alteori chipul din minte şi omul real erau la distanţe galatice unul de altul.
***
A trecut un timp şi a înţeles. Într-adevăr, nu ştia să iubească. Iubirea nu se schimbă, iubirea nu se plictiseşte, iubirea nu se stinge. Dacă iubirea are atâtea forme contradictorii încă este imatură. Dacă este ranchiună, dacă este revoltă, dacă sunt porniri răutăcioase, încă nu este iubire...
***
E  necesar ca totul din sine să ia forma iubirii, e necesar ca cel mai intim şi infim colţişor să fie iubire,ca privirea să fie iubire, respiraţia să fie iubire, simţirea să fie iubire, orice gând, orice bătaie a inimii, orice gest şi  orice  există în noi să fie iubire pentru a putea spune că ştim ce e iubirea.
„Te iubesc” ţi-am spus , „iartă-mi neştiinţa iubirii” adaug acum.

3 comentarii:

Armonia spunea...

:) de ce nu? Multumesc. Te adaug si eu :) O zi faina in continuare!

Nima spunea...

"Invata-ma sa te iubesc" >:D<

Armonia spunea...

:) Nimaaa! Mi-ai dat de gandit; ar fi interesant daca mi-ar spune cineva vreodata cuvintele astea :)))) Te imbratisez si eu, Nima! Sa fie o primavara senina si inspirata! :*