Sunt momente în viaţă când ne dorim cu toată fiinţa ceva anume şi puşi în
faţa neîmplinirii invocăm o minune.
Sunt momente în viaţă când trăim clar sentimentul că ar fi indicat să facem
altceva decât să forţăm împlinirea dorinţei noastre tocmai pentru ca ea să se poată înfăptui.
Sunt momente în viaţă când înţelegem că ceea ce ne revine nouă de făcut
este de a ne exprima în noi şi în manifestările noastre exterioare dorinţa de a
fi buni şi blânzi, de a fi harnici, de a fi omenoşi. În mod paradoxal tot ceea
ce trebuie să facem este să ne menţinem această atitudine şi să continuăm
păstrând-o nealterată. Noi nu avem puterea de a scoate Excalibur-ul vieţii
noastre cu mâinile goale însă în mod miraculos o facem adeseori şi nu pentru că
avem puteri magice, ori pentru că suntem cei mai buni luptători, ori pentru că
folosim vreun şiretlic.
Fiecare dintre noi poate deveni un Arthur unic dacă
îşi menţine dorinţa de frumos şi dreptate în suflet. Dacă prin orice ar trece
omul nu deznădăjduieşte, nu devine mic şi plin de ură, nu uită de inima sa,
atunci, exact când trebuie, i se permite să urce o treaptă: fie înţelege altfel
viaţa, fie i se schimbă modul de a comunica, fie reuşeşte să işi schimbe
emoţiile, fie vede dincolo de aparent, ori intuieşte adevărul.
Şi atunci, sub
ochii uimiţi ai celorlalţi mai scoatem încă o dată cu mâinile goale sabia din
stâncă.
***
Dar nu noi suntem cei care facem lucrul acesta; meritul nostru este de a fi
continuat să dorim să fim buni. Altcineva înfăptuieşte minunea prin mâinile
noastre.
***
"Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El."- Arsenie Boca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu