vineri, 31 mai 2013

Satul mic!


-E mare fericire în satul ei mic!, zise fata cea mare.
- De cine vorbeşti? întrebă mama
_ De Ioana! Copiii când sunt mici au în cap un sat mic şi cred că el conduce totul, în loc de creier.


Gândul de week-end - 38



Nu trebuie studii aprofundate pentru a cunoaşte pe cineva cu adevărat; doar  puţină atenţie pentru a vedea dacă ceea ce spune şi ceea ce face este una şi aceeaşi evidenţă.




miercuri, 29 mai 2013

Obişnuia...

Obişnuia să stea cu mâna întinsă, zâmbind. În palma deschisă avea ceva mic, roşu, pulsând. Oferea... oamenii treceau grăbiţi pe lângă acea fiinţă şi cel mai ades se simţeau stânjeniţi, nu ştiau prea bine ce să facă şi atunci, cei câţiva care se opreau atraşi de zâmbet, se uitau în palma deschisă, observau ciudatul obiect, uneori îl luau în palmele lor, făceau câteva pase în aer, îl cercetau curioşi dar nepricepând sensul plecau în treaba lor, la fel de grăbiţi.

Uneori obosea, uneori simţea o amorţeală uşoară, uneori îi venea să renunţe. Stătea cu mâna întinsă, zâmbind, iar în palma deschisă pulsa un obiect mic, roşu.

Câteodată privea obiectul mic din palmă şi îi vorbea cu duioşie: " Iartă-mă dacă stai într-un loc nepotrivit ţie...nu ştiu să-ţi găsesc potrivirea. iartă-mă pentru mâinile adeseori aspre, ori murdare care te cercetează, iartă-mă că nu am ştiut să fac din tine cel mai de preţ tezaur."

Se întâmpla ca unii trecători să se supere că nu puteau lua de tot obiectul din palma întinsă: " Ce fiinţă egoistă, nu am mai vazut pe cineva să se gândească atât la sine! Noi nu facem aşa ceva niciodată! "

Obişnuia să stea cu palma întinsă, zâmbind...


Şi a trecut timpul; ştia că trăia şi pentru a găsi locul cel mai potrivit pentru obiectul din palmă. Căutase şi încercase... în zadar.

Într-o zi, s-a gândit să retragă mâna întinsă, s-a gândit să aşeze şi cealaltă palmă alături şi, cu micul obiect în mijlocul căuşului şi-a îndreptat zâmbetul spre sine. Şi a văzut un loc gol în mijlocul pieptului; a pus obiectul uşurel în lăcaşul liber şi a început să simtă pulsând în interiorul său un ritm anume. Era o muzică altfel care îi trecea prin vene, era un joc al dragostei cu care viaţa îi umplea plămânii şi îi deschidea o altă cale, spre taina din sine. Şi-a împreunat palmele şi le-a dus la frunte a închinare, şi-a însorit luminile din suflet, şi-a pus odoare de preţ în jururl micului obiect roşu, devenit inima fiinţei sale şi a creat un spaţiu sacru din trăiri.

Într-o zi, inima sa a aflat o altă inimă lângă care s-a simţit acasă. Într-o zi, inima sa i-a arătat ce nu ştiuse fiinţa sa până atunci.

"Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi." Ev . după Matei 




Miercurea fara cuvinte- 14

marți, 28 mai 2013

Tatuaje...

Fără să ne dăm seama, purtăm cu noi prin viaţă tatuaje permenente. Uneori le afişăm la vedere, pe propriul corp şi aproape ne îmbrăcăm într-o altfel de piele, ciudată. În fiecare dintre noi există porţiuni întinse acoperite cu tatuaje...cele ascunse vederii, cele de pe inimă sunt cel mai dificil de îndepărtat şi de vindecat. Spre deosebire de cele de pe piele, celelalte dor mai ales la mult timp după ce au fost făcute, când nu te aştepţi şi pulsează cât trăieşti. 

Paradoxal, cât timp dor... încă trăieşti.

Uneori, chirciţi de durere, acceptăm ciobul de sticlă al Crăiasei Zăpezii, sperând la amorţirea dulce, care anesteziază orice simţire...uneori alegem să devenim carcase vii ale unui suflet îngheţat.
***
Dacă nu am să aflu altă cale,  prefer să-mi port tatuajele de pe inimă cu lacrimi şi zâmbete, prefer să sufăr iubind,  decât să nu mai iubesc nicicând.




sâmbătă, 25 mai 2013

Sensuri...

Sunt o aripă ce străbate realul plutind în ireal.

***
Fericirea mă face atât de uriaşă încât dimensiunile mele  ajung până spre stele.

***

Firescul este să iubesc, să alin, să zâmbesc, să  învăţ  plutirea  pe apele vieţii.

***

Uneori simt îmbrăţişarea caldă a  universului  a cărui celulă sunt.

***

Tot ce există în viaţa mea este pentru că e necesar să fie; tot ce nu există în viaţa mea, nu este, pentru că nu e necesar să fie. E simplu!

***
Am trecut prin suferinţă ca să pot înţelege suferinţa.

***

 Marile încercări ale vieţii şlefuiesc ce e preţios şi aduc apropieri nebănuite între suflete.

***
Mai întâi suferi pentru tine, apoi pentru celălalt şi la urmă pentru tot ce există.

***
Când înţelegi ca tot ceea ce trăieşti este doar între tine şi Dumnezeu, atunci totul se schimbă radical şi îţi cunoşti sensul.


Gândul de week-end - 37


Se spune că iubeşti pe cineva atunci când te gândeşti mereu la el şi  simţi o  imensă bucurie. Când mi se întâmplă să uit cum este această bucurie,  mă gândesc la îngeri sau la bebeluşi şi  fiinţa mea zâmbeşte, iar inima mea simte iubirea caldă.



sâmbătă, 18 mai 2013

Gândul de week-end -36



Când îţi moare mama se face pustiu pe lume: simţi că a dispărut unica fiinţă care se gândea cu iubire dezinteresată la tine; atunci păşeşti prin imensul pustiu al vieţii. Dumnezeu îţi arată apoi unul sau doi prieteni de suflet şi cu timpul  deşertul  prinde viaţă.


miercuri, 15 mai 2013

luni, 13 mai 2013

Unele drumuri...


Unele drumuri  te caută şi te aşteaptă.

 Te preiau atunci când aşezi primul pas pe calea lor şi te poartă fără să înţelegi exact pe unde. Abia când crezi că ai încheiat călătoria şi revii de unde ai plecat, vezi cu adevărat unde te-au dus;  când începi să nu te mai potriveşti cu ceea ce trăiai înainte înţelegi că împreună cu  unele drumuri  ai făcut o trecere şi ai ajuns undeva unde sufletul tău a trăit ceva atât de  unic  încât viaţa de dinainte pare searbădă. Unele drumuri, la fel ca unele, rare iubiri îţi arată că ceea ce iubeai înainte nu mai are nici o atracţie. 

Unele drumuri te poartă altundeva decât ceea ce ai cunoscut înainte şi după aceea duci  cu tine un altfel de  dor.






sâmbătă, 11 mai 2013

Dumnezeu cu inimă...

Astăzi deodată Ioana (împlineşte  5 ani în curând) mă întreabă:

- Mama, dar când vine Dumnezeu pe Pământ?
- ...păi, este pe tot Pământul.

- Nu! Dumnezeu cu inimă! Nu este pe pământ este doar în ceruri! 

Acum...

La un moment dat am descoperit fizica şi m-a fascinat modul cum se vedea universul şi viaţa din perspectiva aceasta. Am ajuns să iubesc să calculez forţe şi impulsuri, momente, distanţe, tensiuni, delte...Era ca şi cum mă simţeam în anticamera unei încăperi miraculoase, ale cărei minuni abia puteam să le bănuiesc din acel loc. Cu timpul am pornit în căutarea unei alte comori, însă nu am uitat niciodată aventura fizicii.

***
De ceva timp un gând revine periodic în sufletul meu şi anume: mirarea de a înţelege că mai tot timpul vieţii unui om, încă de la naştere acţionează forţa normală, adică forţa de respingere. E ca şi cum ceva mai presus de noi ne împinge să ne opunem permanent: respingem propriul corp, propriile sentimente, oamenii care ne înconjoară cu iubire şi înţelegere, ne opunem familiei, locului din care am apărut, neamului în care ne-am născut... dar ce mi se pare cel mai uimitor este nonşalanţa cu care respingem cunoaşterea de sine; ne îndepărtăm prin vârste de noi înşine.

***
Tot din fizică aflăm că orice forţă are şi opusul ei, că nu există acţiune fără reacţiune şi atunci mă întreb din nou ce anume din noi face să pară respingerea mai puternică decât orice apropiere, ce anume ar putea micşora tendinţa de îndepărtare de ceea ce intră în intimitatea noastră, cum am putea face să schimbăm cursul orientării noastre preponderente: în loc să fugim, să ne apropiem de noi înşine; în loc să respingem ceea ce credem că iubim, să integrăm; în loc să refuzăm, să facem loc acceptării.

***
E a mirarea dedicarea şi pasiunea cu care ne aplecăm spre în afara noastră, spre proiecte şi activităţi exterioare, spre depărtări...
Îmi imaginez că poate oamenii nu îşi dau seama de această forţă de respingere care ne guvernează şi atunci încerc să creez o imagine în care ea este depăşită de forţa de acceptare, de apropierea generală, ca şi cum forţa centrifugă ar fi mai mică decât centripeta, ca şi cum fuga de noi ar fi încetinită.

Ca şi cum oamenii ar trăi într-o atmosferă aurie detensionată, ar lipsi încordarea respingerii, ar redescoperi zâmbetul interior, şi-ar lăsa aripile libere.





Gândul de weekend- 35


Orice drum (inclusiv drumul vieţii) are încercările sale menite să îţi  verifice credinţa şi dorinţa adevărată de a continua. De fiecare dată poţi să renunţi sau să mergi mai departe:  în tine stă această minunată putere a alegerii.




sâmbătă, 4 mai 2013

Gândul de week-end - 34

Fiecare zi, fiecare ceas, fiecare secundă a omului este deopotrivă o Golgotă şi o Înviere şi de fiecare dată Dumnezeu face minuni.