La un moment dat am descoperit fizica şi m-a fascinat modul cum se vedea universul şi viaţa din perspectiva aceasta. Am ajuns să iubesc să calculez forţe şi impulsuri, momente, distanţe, tensiuni, delte...Era ca şi cum mă simţeam în anticamera unei încăperi miraculoase, ale cărei minuni abia puteam să le bănuiesc din acel loc. Cu timpul am pornit în căutarea unei alte comori, însă nu am uitat niciodată aventura fizicii.
***
De ceva timp un gând revine periodic în sufletul meu şi anume: mirarea de a înţelege că mai tot timpul vieţii unui om, încă de la naştere acţionează forţa normală, adică forţa de respingere. E ca şi cum ceva mai presus de noi ne împinge să ne opunem permanent: respingem propriul corp, propriile sentimente, oamenii care ne înconjoară cu iubire şi înţelegere, ne opunem familiei, locului din care am apărut, neamului în care ne-am născut... dar ce mi se pare cel mai uimitor este nonşalanţa cu care respingem cunoaşterea de sine; ne îndepărtăm prin vârste de noi înşine.
***
Tot din fizică aflăm că orice forţă are şi opusul ei, că nu există acţiune fără reacţiune şi atunci mă întreb din nou ce anume din noi face să pară respingerea mai puternică decât orice apropiere, ce anume ar putea micşora tendinţa de îndepărtare de ceea ce intră în intimitatea noastră, cum am putea face să schimbăm cursul orientării noastre preponderente: în loc să fugim, să ne apropiem de noi înşine; în loc să respingem ceea ce credem că iubim, să integrăm; în loc să refuzăm, să facem loc acceptării.
***
E a mirarea dedicarea şi pasiunea cu care ne aplecăm spre în afara noastră, spre proiecte şi activităţi exterioare, spre depărtări...
Îmi imaginez că poate oamenii nu îşi dau seama de această forţă de respingere care ne guvernează şi atunci încerc să creez o imagine în care ea este depăşită de forţa de acceptare, de apropierea generală, ca şi cum forţa centrifugă ar fi mai mică decât centripeta, ca şi cum fuga de noi ar fi încetinită.
Ca şi cum oamenii ar trăi într-o atmosferă aurie detensionată, ar lipsi încordarea respingerii, ar redescoperi zâmbetul interior, şi-ar lăsa aripile libere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu