Fără să ne dăm seama, purtăm cu noi prin viaţă tatuaje permenente. Uneori le afişăm la vedere, pe propriul corp şi aproape ne îmbrăcăm într-o altfel de piele, ciudată. În fiecare dintre noi există porţiuni întinse acoperite cu tatuaje...cele ascunse vederii, cele de pe inimă sunt cel mai dificil de îndepărtat şi de vindecat. Spre deosebire de cele de pe piele, celelalte dor mai ales la mult timp după ce au fost făcute, când nu te aştepţi şi pulsează cât trăieşti.
Paradoxal, cât timp dor... încă trăieşti.
Uneori, chirciţi de durere, acceptăm ciobul de sticlă al Crăiasei Zăpezii, sperând la amorţirea dulce, care anesteziază orice simţire...uneori alegem să devenim carcase vii ale unui suflet îngheţat.
***
Dacă nu am să aflu altă cale, prefer să-mi port tatuajele de pe inimă cu lacrimi şi zâmbete, prefer să sufăr iubind, decât să nu mai iubesc nicicând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu