duminică, 23 iunie 2013

O altfel de privire-15- Darul iubirii

Era o fiinţă a iubirii pure, era un suflet înflorit în căldura aurie a inimii divine. Iubea să iubească şi să trăiască în lumina dragostei. Ca un paradox se născuse într-un mediu nepotrivit visului său şi de foarte devreme învăţase tristeţea. Îi iubea şi îi îmbrăţişa cât putea pe cei din jur însă ei continuau să–şi trăiască viaţa în conflicte deschise sau mocnite.

***
A crescut prin vreme şi obişnuia să vadă în orice om din cale sufletul divin; lui îi vorbea, lui i se adresa, lui îi zâmbea. Dăruia la fiecare întălnire umană fărâme de dragoste pe care ceilalţi le primeau după cum puteau, după cum îşi trăiau fiecare visul pământesc. I-a iubit pe toţi oamenii pe care i-a cunoscut, de la cei cu care a schimbat o  privire fugară pe drum până la cei mai apropiaţi în cotidian. I-a iubit şi le-a preluat tot ce au putut ei să-i dea. Le-a luat mai ales obsesiile şi fricile pentru a le înnobila. A cărat cu sine slabiciuni şi temeri străine, le-a modelat, le-a transformat. A dus greul o vreme îndelungată.

***
A trăit mult timp  cu nostalgia viitorului care va fi după dispariţia sa fizică. De cîte ori cei din jur voiau să ştie când ar fi vrut să trăiască: în trecut sau în viitor, spunea că îi e imens dor de vremea care va fi după moartea sa, căci atunci se va întâmpla ceea ce aştepta de mult, de când timpul începuse să îi apese fiinţa şi să nu îi mai fie prieten.

***
Şi s-a întâmplat: nu ştie cum a perceput în tot eul său că trăia deja timpul după care tânjea; nu îl mai aştepta. Tot ceea ce nu fusese decât un vis imposibil aflat undeva în viitor exista deja. Simţea că toate  pe care le ştiuse cândva erau acum, se împlineau. Şi a simţit cum fiinţa i se destine şi radiază.

***
Ştia că era un dar al iubirii şi iubea să îşi desfacă aripile şi să iradieze.  Se integra în visul pământesc nou apărut şi avea tot mai rar sentimentul de inadaptat. Iubea să iubească şi să ofere iubirii: alina frici, dădea speranţă, încuraja, îmbuna conflicte, liniştea spirite, contura coerenţe, domolea furii. Vorbea direct inimii şi oamenii îi căutau şi îi doreau prezenţa. Aducea pacea şi seninul.


Iubea să iubească şi să împărtăşească darul iubirii. 



Trimiteți un comentariu