Parcurgea drumul jalonat cu indicatoarele specifice şi simţea o stare de bine. Avea inima deschisă şi se simţea parte armonioasă din acel peisaj. Mergea de câteva ore bune şi foamea începea să îşi facă simţită prezenţa. Scoase harta; văzu că următorul refugiu avea să fie peste 10 km. Presimţea că distanţa era prea mare pentru câtă energie mai avea. Mai merse puţin şi se opri în dreptul unui copac bătrân aflat aproape de drum. Se aşeză, deschise rucsacul, scoase cele două roşii care îi mai rămăseseră. Le puse alături şi în timp ce îşi căuta briceagul îşi dădu seama că pe drum mai venea cineva. Era tot un pelerin care se apropia...se opri în dreptul său, zâmbi, se aşeză vorbind într-o limbă asiatică pe care nu o înţelegea, scoase o pungă de orez pregătit şi o puse lângă roşii.
***
Stătea în tribună, aştepta să înceapă meciul. Parcă toată acea mulţime îi era cunoscută ca şi cum ar fi fost toţi o familie. Purtau cele două culori ajustate în mod personal la hainele obişnuite, iar de la depărtare nu se vedea decât o mare bicoloră. Îşi simţea inima deschisă, simţea generozitate şi bunăvoinţă. Acolo, în tribuna aceea, primea orice întorsătură a destinului cu toleranţă şi răbdare şi în plus învăţase să cânte...cântau cu toţii...pe toată durata meciului....tot timpul. În cântec se simţeau uniţi...cântau pentru victorie...o victorie a tuturor.
***
Intra pentru a doua oară în catedrala aceea, dar era prima dată când participa la mesă. Nu cunoştea desfăşurarea acelui tip de slujbă,nu înţelegea prea bine latina, însă bănuia că nu trebuie să fie foarte diferit de ceea ce cunoştea de acasă. Păşi uşor printre acordurile muzicii, se aşeză şi ascultă. Vocea preotului, ecoul melodiilor interpretate la orgă creaseră o atmosferă aparte, când , deodată, se făcu linişte. Apoi o rumoare trecu printre oamenii din biserică şi văzu cum persoana din faţă se întoarce, îi priveşte ochii, întinde mâna spre a sa. Îi văzu în jur pe ceilalţi oameni dându-şi mâinile şi se lăsă cuprins de o mare bucurie. Zâmbi, apucă mâna întinsă din faţa sa şi fu ca şi cum toţi aveau acelaşi suflet ce creştea cu aripi.
***
Undeva, adânc în inima omului, Dumnezeu a pus un sentiment de frăţie universală şi o lege morală comună. Oamenii tânjesc adeseori după acest cod al onoarei şi al comuniunii. În mod repetat îl caută în ceea ce trăiesc sau îl inventează; el iese însă pur şi simplu singur la suprafaţă în situaţii anume şi atunci, indiferent de unde vin, indiferent ce limbă vorbesc sau în ce cred, oamenii arată acelaşi fel de a simţi.
Arta este astăzi una dintre porţile deschise, dar ceva mai târziu, ne vom da seama că suntem toţi nişte pelerini pe acelaşi drum dinspre naştere spre moarte pe această planetă şi vom face din comuniune starea firească de a fi.
***
Stătea în tribună, aştepta să înceapă meciul. Parcă toată acea mulţime îi era cunoscută ca şi cum ar fi fost toţi o familie. Purtau cele două culori ajustate în mod personal la hainele obişnuite, iar de la depărtare nu se vedea decât o mare bicoloră. Îşi simţea inima deschisă, simţea generozitate şi bunăvoinţă. Acolo, în tribuna aceea, primea orice întorsătură a destinului cu toleranţă şi răbdare şi în plus învăţase să cânte...cântau cu toţii...pe toată durata meciului....tot timpul. În cântec se simţeau uniţi...cântau pentru victorie...o victorie a tuturor.
***
Intra pentru a doua oară în catedrala aceea, dar era prima dată când participa la mesă. Nu cunoştea desfăşurarea acelui tip de slujbă,nu înţelegea prea bine latina, însă bănuia că nu trebuie să fie foarte diferit de ceea ce cunoştea de acasă. Păşi uşor printre acordurile muzicii, se aşeză şi ascultă. Vocea preotului, ecoul melodiilor interpretate la orgă creaseră o atmosferă aparte, când , deodată, se făcu linişte. Apoi o rumoare trecu printre oamenii din biserică şi văzu cum persoana din faţă se întoarce, îi priveşte ochii, întinde mâna spre a sa. Îi văzu în jur pe ceilalţi oameni dându-şi mâinile şi se lăsă cuprins de o mare bucurie. Zâmbi, apucă mâna întinsă din faţa sa şi fu ca şi cum toţi aveau acelaşi suflet ce creştea cu aripi.
***
Undeva, adânc în inima omului, Dumnezeu a pus un sentiment de frăţie universală şi o lege morală comună. Oamenii tânjesc adeseori după acest cod al onoarei şi al comuniunii. În mod repetat îl caută în ceea ce trăiesc sau îl inventează; el iese însă pur şi simplu singur la suprafaţă în situaţii anume şi atunci, indiferent de unde vin, indiferent ce limbă vorbesc sau în ce cred, oamenii arată acelaşi fel de a simţi.
Arta este astăzi una dintre porţile deschise, dar ceva mai târziu, ne vom da seama că suntem toţi nişte pelerini pe acelaşi drum dinspre naştere spre moarte pe această planetă şi vom face din comuniune starea firească de a fi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu