vineri, 25 octombrie 2013

O altfel de privire-27- Atemporalul

 De la o vârstă încolo se împrietenise cu Timpul; învăţase să aprecieze ceea ce dobândise doar în timp şi mai ales învăţase să se bucure de schimbarea perspectivei. Vedea  adeseori cum se modifica înţelesul unei situaţii  după ce lăsa să se scurgă o parte a clepsidrei celei mari. 

***

Într-o zi a descoperit Atemporalul. A fost mirată să constate că Timpul poate de fapt să nu existe. În scurtele dăţi când i se permitea, se ducea în Atemporal şi simţea o plenitudine a fiirii, pe care nu o simţise în multiplele sentimente pe care le trăise până atunci în viaţă. Era atât de plin totul, era frumos, vast şi neclintit ! Pe fondul sentimentului de absenţă a gravitaţiei simţea ca şi cum era în acelaşi timp oriunde şi nicăieri, ori avea impresia de a fi  suspendată undeva, fără identitate anume. 

Atemporalul i-a adus ştiinţa de a se detaşa şi ştiinţa de a simţi la fel în multitudinea situaţiilor. În atemporal s-a descoperit nemuritoare pentru prima dată şi a conştientizat că nu mai are dorinţe. Era aproape divin să nu aibă dorinţe. În atemporal s-a redescoperit pe sine şi a avut o licărire de impresie a  neclintirii. Era cumva ca atunci când aerul adăsta câteva secunde nemişcat în fiinţa sa. 

***

 În atemporal era precum un aer ce se opreşte între două mişcări, era infinit.



Trimiteți un comentariu