luni, 4 noiembrie 2013

O altfel de privire-28- Relaţii

Stăteam deoparte şi priveam atentă scena primei întâlniri.

 Motanul casei fusese pe afară şi în lipsa lui, primisem o pisicuţă pui, care tocmai avusese răgazul să ia în stăpânire locul de odihnă, locul de mâncare şi cele câteva jucării pisiceşti. După ce se învăţase cu noile mirosuri şi după ce căpătase încredere iată-l că apare, mult mai mare şi stăpân pe sine, motanul roşcat. 
Pisicuţa s-a retras strategic într-un colţ ca să aibă spatele asigurat şi a început să îi privească atentă. El a remarcat-o şi calm, a vrut să se apropie. Vădit anxioasă, pisicuţa a făcut un gest de atac, a lovit aerul cu lăbuţa şi a scos un şuier agresiv la adresa lui. A privit-o atent şi a înţeles că nu e cazul să intre cu totul în teritoriul ei; atunci s-a proptit mai bine în locul lui şi a făcut spre ea un gest de parcă ar fi vrut să dea mâna a " încântat de cunoştinţă". Ea continua să fie temătoare şi nu îl slăbea din şuierături şi grimase agresive. Imperturbabil, motanul se apropia milimetru cu milimetru până când s-a oprit şi şi-a întins gâtul pe jos,  supus în direcţia ei, privind-o în ochi. M-a mirat gestul lui: ar fi putut să o facă praf dacă voia şi să îşi reia locul pe perniţa moale; în schimb şi-a oferit gâtul, locul cel mai fără apărare, la bunul ei plac. Şi-a arătat vulnerabilitatea fără a păstra vreo urmă de teamă. Pisicuţa a părut să înţeleagă gestul şi fără să schiţeze vreo mişcare în direcţia lui, nu a mai ripostat la următoarea apropiere. 

Am privit apoi cum, obosiţi după efortul depus în această primă întâlnire, au adormit unul lângă celălalt. În scurt timp împărţeau aceeaşi perniţă şi arătau ca şi cum fuseseră împreună dintotdeauna. Niciodată până la ei doi nu văzusem două pisici dormind îmbrăţişate.

***
M-am gândit apoi dacă e posibil să stabileşti cu orice om o astfel de înţelegere sau apar şi unele date personale care ajută la "potrivire". Oricum, în ziua aceea am asistat la cea mai frumoasă demonstraţie a "lecţiei vulnerabilităţii". Unii oameni o practică instinctiv în relaţiile cu ceilalţi, alţii o învaţă cu timpul , iar alţii nu reuşesc să o înveţe niciodată crezând că pierd imens dacă îşi arată partea fără apărare. Instinctiv, mai ales atunci când ne îndrăgostim, vrem ca cel iubit să se poarte cu noi fără ziduri de apărare, să ni se încredinţeze cu vulnerabilitatea sa , să ni se arate fără măşti, ori fără secrete, ori fără gânduri ascunse: e dovada supremei încrederi şi a iubirii. Uneori ajungem să o cerem direct dacă ea întârzie şi dacă şi atunci suntem refuzaţi, obişnuim să ne retragem de tot, iar celălalt afişează un aer de neînţelegere. 

***

Contrar aparenţelor, cunoscându-ne vulnerabilitatea şi refuzând-o celui care contează pentru noi putem rata trăiri şi întâmplări  care nu se mai repetă vreodată, iar relaţia slăbeşte.



Trimiteți un comentariu