vineri, 8 noiembrie 2013

O altfel de privire-29- Începutul

De ceva timp soarele obişnuia să răsară în timp ce parcurgea drumul cu maşina spre job. Era ca şi cum în fiecare dimineaţă se derulau prin faţa ochilor încântaţi scene dintr-o lume de basm. Frunzele se aprindeau rând pe rând luminând porţiuni de şosea ori închipuind figuri misterioase pe clădiri, cerul privea zâmbind uşoara însufleţire a păsărilor în lumina dimineţii iar radioul trimitea melodii frumoase. În răsăritul acela de poveste, când oraşul se transforma sub magia unui spiriduş nevăzut,  inima sa îi vorbea iubirii: îi spunea cuvinte, îi împărtăşea doruri, îi aducea veşti.
Era în faţa unei intersecţii când a privit instinctiv prin oglinda retrovizoare: şi-a amintit instantaneu sentimentul pe care îl avusese când asociase în alt timp, ceea ce reflecta oglinda retrovizoare cu ceea ce laşi în urmă, ce intră în trecut, ce este depăşit. De data asta, tot instantaneu în oglinda s-a văzut soarele răsărind care îi lumina drumul din faţă. Atunci a avut un sentiment diferit, a fost ideea că uneori trecutul luminează calea spre viitor şi că de fiecare dată ceea ce a fost în spate urmează să ajungă în faţă.

Uneori trecutul îţi arată spre ceea ce te îndrepţi. 

"Vede-n capăt începutul, cine ştie să le-nveţe."


Trimiteți un comentariu