luni, 16 decembrie 2013

O altfel de privire- 34- " Privitor ca la teatru tu în lume să te-nchipui..."

Sunt momente când am un sentiment ciudat de spectator al lumii şi ce e mai interesant este că uneori mă văd şi pe mine pe scenă. Sunt momente când particip ca privitor la desfăşurarea unor întâmplări, când înţeleg o parte din mecanismele istoriilor. De mult timp am avut aceste viziuni în ceea ce mă priveşte: mă vedeam din afară în timp ce trăiam un moment cel mai ades „zglobiu” ori ghiduş. Mă amuzam când mergeam pe străzi, mă strâmbam ori imaginam paşi de dans, pe scurt simţeam o anume frenezie atipică uzanţelor codului imaginat al străzii şi în acelaşi timp mă vedeam din afara mea făcând acele giumbuşlucuri. Era ca şi cum intram, pe stradă fiind, într-o zonă de euforie atipică. Cred că în vremurile acelea era ceva în aer...

***
Oricum, mi-am păstrat acest fel de a vedea lucrurile şi mi se întâmplă să intru într-un joc ştiind că sunt în compania unor personaje. Simt când oamenii joacă roluri dar, ceva nedefinit mă face să văd dincolo de rolurile lor şi să le "zăresc" aure frumoase pe care nici ei nu şi le cunosc. Atunci, fascinată de lumina acelor aure care strălucesc pe oamenii actori, îi însoţesc o vreme cu sufletul meu,  pentru a le arăta şi lor ce poartă cu ei, pentru a le înlesni dezvăluirea proprie.

Nu foarte des oamenii înţeleg sau acceptă; cei mai mulţi sunt speriaţi sau depăşiţi de efortul necesar propriilor dezvăluiri. Ceea ce este prea frumos sau prea pur arde şi de aceea nu putem sta mult timp în apropierea sa. Din această cauză, oamenii au rare momente când se întâlnesc cu ei înşişi, nu pentru că nu ar fi posibil, dar nu se pot suporta o durată mai mare de timp: viaţa lor pământeană îi face să nu reziste la frumuseţea propriei lor fiinţe şi atâta timp cât nu vor face eforturi să se schimbe, să se purifice, să-şi cureţe interiorul, vor rămâne străini pentru ei înşişi. 



Trimiteți un comentariu