duminică, 24 februarie 2013

O altfel de privire-13 - Libertatea



Se născuse un om liber, fusese o flacără voinică şi zglobie. Tot ce s-a întâmplat apoi, înţelesese mult mai târziu, se constituise într-o succesiune de constrângeri aparent menite să îi îngrădească arderea. Se considerase că focul său nu este potrivit uzanţelor, sexului, tiparelor şi de aceea se reuşise a se mutila câte puţin din frumosul său elan. Trecuse cu vremea prin deşertul suferinţelor interioare date de neputinţe, de doruri neîmplinite, de nevoi esenţiale înăbuşite, de frustrări şi neacceptări până când, într-o bună zi îşi văzuse cuşca: lumea interioară era un simulacru de evadare, era de fapt un lanţ mai mic care îi trasa un spaţiu şi mai îngust de libertate. Crezuse că putea trăi limitările exterioare  evadând oricând în libertatea interioară. Se amuza acum când vedea că, în urma ciuntirilor educaţionale, oricâtă libertate  ar fi avut, s-ar fi dus de bună voie în orice cuşcă pentru că trăia în fragilitate.
Venise acel moment când  a ales voinţa divină  şi s-a lăsat în voia existenţei universale cultivând bunătatea inimii, rugăciunea şi smerenia. S-a văzut apoi  picătura ce reflectă faţetele vieţii, s-a văzut că poate trăi simultan realităţi diferite, şi a dorit să ajungă să poată crea la rândul său. Sentimentul creaţiei fusese de timpuriu în sine, de când învăţase să planteze seminţe, sau pusese primul ochi al ţesăturii. Ştia că actul creaţiei era Graalul său.
Înţelegea abia acum că avusese libertatea dintotdeauna însă nu o cunoscuse. Cu toate astea ceea ce adusese în sine fusese mai puternic decât orice constrângere: focul său arsese în orice timpuri  şi în vremea  din urmă reuşea să-l vadă oricât era de înnorat: vedea constant lumina de deasupra norilor, şi uneori reuşea să o aducă şi sub nori. Se simţea picătura de rouă minunată ce reflectă viaţa din toate vieţile sale.

Simţea imensa bucurie de a putea mulţumi că există şi că poate învăţa să creeze. Simţea fericirea florii vesele  ce apare în orice sol, bucuroasă că poate înfrumuseţa cu fiinţa sa locul. Simţea fericirea faptului că există. Era miracolul suprem care îi fusese alături din totdeauna.


sâmbătă, 23 februarie 2013

Gândul de week-end - 25



Iubirile mari ne vindecă de iluzii.



duminică, 17 februarie 2013

Despre alegeri


M-a întrebat prietena mea de curând : «Oana, nu ştiu ce să răspund când băiatul meu se revoltă şi îmi zice că poate să trăiască şi mediocru, că nu înţelege de ce îi cer să lucreze mai mult, să devină performant. M-a surprins  că la unele din întrebările lui nu am ştiut ce să răspund. »
Săptămâna trecută m-am gândit la tinerii de 15-19 ani de astăzi care spun acelaşi lucru : « Se poate trăi şi la nivel scăzut, de ce îmi cereţi să fac performanţă ? Şi în plus, e prea târziu să mai încerc să învăţ, dacă nu am fost obişnuit până acum.»
Pentru toţi tinerii de azi, dar şi pentru cei care îşi pun astfel de întrebări las gândul meu de acum să-şi ia zborul şi să îi inspire.
***
E adevărat că atunci când ne-am născut am fost creaţia părinţilor noştri şi a lui Dumnezeu dar tot ceea ce devenim pe parcursul vieţii suntem aproape 90% creaţia noastră prin alegerile pe care le facem. Fiecare din alegerile noastre deschide un alt drum. De multe ori bravăm şi nu avem înţelegerea a ceea ce afirmăm sau acţionăm, iar când pornim cu adevărat pe drumul pe care l-am deschis şi vedem că nu ne place începem să ne arătăm nemulţumirea faţă de tot ceea ce ne înconjoară: familie, serviciu, retribuţie, ţară, partener de viaţă, etc.
Nu am să îţi spun acum, oricine ai fi tu, de ce e bine să ţinteşti spre stele şi nu îţi voi spune pentru că ştiu că dorinţa asta de evoluţie personală există deja în  interiorul tău; nimeni nu se va strădui, nu va munci sau nu va încerca să dea mai mult decât i se cere dacă nu aude vocea asta dinăuntru. În fiecare dintre noi este un dor spre fiinţa noastră desăvârşită, dor care ne face să fim nemulţumiţi atât timp cât nu îl conştientizăm: vrem fie statut, fie avere,  iubire, recunoaştere, fie la scară mai mică o casă, o maşină, o petrecere anume, o călătorie aparte. Pentru fiecare din ele am depus eforturi care  ne-au făcut să înţelegem puterea  perseverenţei şi a fixării unei ţinte. Fiecare dintre noi a trăit o bucurie de mai lungă sau mai scurtă durată după care a simţit iar nemulţumirea. Doar un ţel superior care să dureze întreaga viaţă ne e potrivit.

Cred că e benefic pentru noi să ne dorim să fim puţin mai buni în fiecare zi, în toate aspectele vieţii noastre: să încercăm să creştem puţin cu inima, să facem mai bine profesia noastră, să fim mai atenţi la cei cu care ne întâlnim, să ne facem puţin mai frumos cuibul, să fim mai grijulii cu Pământul şi să ne purtăm cu noi înşine puţin mai bine de fiecare dată când vom alege.
Spunea cineva că viaţa asta este construită pe principiul unei şcoli: 50 minute lucru, 10 minute pauză. Mă gândesc la faptul că timpul nostru trece fără rost în pauze contiue şi că ne golim de viaţă în obiceiuri care nu dau o valoare în plus nici nouă nici celor din jur.
Suntem responsabili pentru viaţa noastră şi de aceea  e bine să ţintim cât mai sus, pentru că tot ceea ce stă în puterea noastră este modul cum ne trăim viaţa, şi aceasta este învăţătura directă pe care o putem transmite celor din jur.
***
 Nu e păcat să faci greşeli, dar e păcat să nu vrei să fii ce poţi fii tu mai bun.

( clipul de mai jos este un exemplu despre cum sa fii mai bun )




sâmbătă, 16 februarie 2013

Gândul de week-end-24



Cum n-am să-ţi cer ce nu-mi poţi da, nici n-am să-ţi cer ce nu-ţi pot da.






duminică, 10 februarie 2013

O altfel de privire-12-Focul


Îl simţise de mult în sine, se înteţea sau se domolea după cauze pe care nu le cunoştea încă  deplin. Câteodată se trezea dis de dimineaţă cu sentimentul că focul său e în înalt şi că poate depăşi orice obstacole; alteori era un jar imens ce pâlpâia mocnit.
Salturile astea îi dădeau sentimentul de oboseală, se bucura că acum putea înţelege lucrul ăsta. Pe de altă parte îşi dădea seama că nesfârşitele dorinţe de a face focul să ardă constant erau imposibile în acele condiţii: focul său, la fel ca oricare altul avea flashuri, urcări, coborâri. Era greşit să îl forţeze şi să îşi cheltuiască o bună parte din energie ca să îl readucă la normal: de multe ori îi fusese greu să-l domolească, iar de reaprins nu reuşise fără perioade dificile.  Auzise că poţi purta focul aprins pe orice vreme şi îşi dorea să poată reuşi să facă asta pentru a  lumina calea celorlalţi ca să devină făclii la rândul lor.
***
Ne naştem în întuneric mai mult sau mai puţin dens, şi e necesar să căutăm să ne curăţăm ferestrele până când lumina să invadeze peste tot. De multe ori o căutăm în afară până o găsim în noi înşine. Atunci ele se unesc, cele două focuri care de fapt nu sunt decât unul. Atunci abia există tot. 





sâmbătă, 9 februarie 2013

Gândul de week-end-23



Iubim stări, iubim idei, iubim emoţii, dar foarte, foarte rar iubim oamenii înşişi.



joi, 7 februarie 2013

o altfel de privire-11- Îndrăgostirea


De data asta s-a aşezat deoparte de sine şi a privit la îndrăgostirile trecute. A revăzut cum ele veneau de fiecare dată ca întâmplări obişnuite dar cum la un moment dat, gândul său repetat le transforma într-un fel de obicei zilnic care, încet, încet intra în reflex şi uneori chiar devenea un soi de dependenţă. A înţeles asta revăzând suferinţele  prin care trecea în momentul când se termina. Abia acum înţelegea că îndrăgostirile acelea, cu  timpul  deveniseră ca nişte droguri care îi intrau în chimism, în intimitatea fiinţei sale.
A revăzut emoţiile, trăirile, a revăzut uimirile din scurtele momente de luciditate şi s-a întrebat dacă iubise de fapt vreodată sau doar se ameţise cu ideea  iubirii. E adevărat că se dăruise total  de fiecare dată, cu timpul său, energia, bunătatea inimii, cu tot ce putea oferi, ba chiar mai mult decât  era necesar. Din punctul ăsta de vedere crezuse şi trăise sincer; pe de altă parte  simţise de fiecare dată că trebuie să fie altceva şi iată că acum putea  cuprinde totul cu o altă privire. Şi-a dat seama de greşală atunci când a văzut fragmentarea îndrăgostirii, repetarea la intervale diferite, în situaţii diferite.

A înţeles că ceea ce trăise fusese o ameţeală, o „griserie” şi se întrebă cum ar trebui de fapt să fie cu adevărat. Căută în jur dar printre oameni nu află răspunsul dorit, majoritatea se lăsau furaţi de  iluzia acestui drog dulce amar.
  O întrebare ciudată i-a trecut prin sine: dar dacă am putea păstra perpetuu starea aceasta, dacă am trăi o viaţă întreagă în starea de îndrăgostire cum ar fi? Nu ar fi deloc nefiresc, poate neobişnuit omenesc în momentul actual dar soarele este mereu îndrăgostit de pământ, pomul de păsările sale, norii de cer, muşchiul de pietre, valurile de ţărm, îngerii de oameni. Iubirea lor e senină, e egală şi roditoare, e vindecătoare şi deplină.

***

S-a privit iar, aşa cum stătea deoparte de sine şi îşi vedea îndrăgostirile trecute şi şi-a zâmbit: descoperise cel mai de preţ lucru al existenţei sale şi o îndrăgostire senină avea să vină. 


sâmbătă, 2 februarie 2013

Gândul de week-end - 22




Abia când am înţeles că îmi trăiam majoritatea vieţii imitând (în căsnicie imitam alte modele, în iubire imitam atitudinile iubitului, în profesie imitam acţiunile altora), am pornit călătoria spre mine însămi ca să îmi descopăr unicitatea.