miercuri, 30 octombrie 2013

Rime-5-M-am iubit cu viaţa

M-am iubit cu viaţa!

O priveam prin ochi clari şi-mi bucura inima zurlie
Îmi încărca merii din vale, îmi punea rouă verde-n picioare.
Zâmbeam la dis de zori şi mă topeam în apus,
Îmi înflorea şuviţe şi-mi trecea adieri în sus.
Îmbrăţişam bolta cu stele sclipitoare până când
Simţeam în mijloc de braţe  un suflet mare crescând.


M-am iubit cu viaţa!

Ea m-a făcut  zbor, aer, apă,
Urme pe luciul senin,
M-a făcut dezagregare şi chin,
Mi-a născut aripi mari şi albe
Ca să ajung pe Lună...şi în gândurile tale,

M-am iubit cu viaţa de-a dura şi de-a molcoma,
Eu am visat visuri...ea a scris scrisuri...
Până când ne-am aflat...până când a fost ca şi cum...
Până când m-a născut, şi m-a născut,
şi iar m-a născut ...
şi am aflat cum se face totul ce deja am făcut.

M-am iubit cu viaţa, ne-am iubit de-a viaţa
Şi-apoi am visat că ne-am iubit,
Şi-apoi am trăit.




sâmbătă, 26 octombrie 2013

Gândul de week-end - 52


În mod paradoxal, când începi să te gândeşti la echilibrul dintre a da şi a primi într-o relaţie, nu e dovadă de egoism ci de maturitate emoţională.


vineri, 25 octombrie 2013

O altfel de privire-27- Atemporalul

 De la o vârstă încolo se împrietenise cu Timpul; învăţase să aprecieze ceea ce dobândise doar în timp şi mai ales învăţase să se bucure de schimbarea perspectivei. Vedea  adeseori cum se modifica înţelesul unei situaţii  după ce lăsa să se scurgă o parte a clepsidrei celei mari. 

***

Într-o zi a descoperit Atemporalul. A fost mirată să constate că Timpul poate de fapt să nu existe. În scurtele dăţi când i se permitea, se ducea în Atemporal şi simţea o plenitudine a fiirii, pe care nu o simţise în multiplele sentimente pe care le trăise până atunci în viaţă. Era atât de plin totul, era frumos, vast şi neclintit ! Pe fondul sentimentului de absenţă a gravitaţiei simţea ca şi cum era în acelaşi timp oriunde şi nicăieri, ori avea impresia de a fi  suspendată undeva, fără identitate anume. 

Atemporalul i-a adus ştiinţa de a se detaşa şi ştiinţa de a simţi la fel în multitudinea situaţiilor. În atemporal s-a descoperit nemuritoare pentru prima dată şi a conştientizat că nu mai are dorinţe. Era aproape divin să nu aibă dorinţe. În atemporal s-a redescoperit pe sine şi a avut o licărire de impresie a  neclintirii. Era cumva ca atunci când aerul adăsta câteva secunde nemişcat în fiinţa sa. 

***

 În atemporal era precum un aer ce se opreşte între două mişcări, era infinit.



sâmbătă, 19 octombrie 2013

O altfel de privire-26-Bagajul

Încă de dimineaţă simţise povara. Trăgea de valiza aceea supraîncărcată şi de câteva ori atinsese limitele fizice ale suportabilităţii. Când reuşise în sfârşit să ajungă la gară, mâinile îi tremurau, corpul era traversat de o căldură moleşitoare, iar rotiţele valizei se mişcau haotic învârtind nişte alungiri plastilinizate pe asfalt. S-a aplecat să vadă ce se poate face şi a văzut că şi cadrul metalic se rupsese din îmbinare. 
 Următoarele trei ore şi le-a petrecut simţind tot mai apăsător povara fizică pe care o căra, mirarea constatării că era un obicei al său de a aduna mai mult decât putea duce în mod confortabil şi de a le purta cu o anume demnitate chinuită printre oameni. Se uita la valizele celorlalţi care păreau uşoare, chipurile destinse ale posesorilor o făceau să se gândească la faptul că în mod sigur, depinsese de ea gradul de încărcare al valizei. Când, într-un final, a ajuns epuizată precum alergătorul de la maraton, în faţa cabinei de cheking, cu tot trupul tumefiat, şi-a promis că pe viitor va fi atentă la soliditatea valizei înainte de a o cumpăra şi la modul în care îşi va sorta lucrurile de cărat.

***

Stăteau una în faţa alteia şi discutau despre relaţiile ei. Se simţea un blocaj în percepţie, era ca şi cum  discuţia se rotea în cerc în jurul soluţiei care se presimţea evidentă undeva în apropiere, fără să se arate pe deplin. La un moment dat, în treacăt, A. i-a zis:" Poate că uneori nu e nevoie să continui o relaţie ducând în continuu trăirile ei  diverse din trecut, poate că e nevoie să o iei  pur şi simplu  de la capăt cu acel om." 

***

Se trezi cu sentimentul că vede lumea pentru prima dată, că este la început de drum, la primul pas într-o nouă existenţă. Simţi în mod clar că toate trăirile de dinainte fuseseră pentru a păstra învăţămintele şi că restul erau bagajele inutile care îi încărcau în exces, peste puterea de suportabilitate fizică şi psihică voiajul. Simţi că în zorii aceia putea păşi ca la început, atentă, cu inima deschisă şi rănile în sfârşit vindecate, ceea ce făcea ca trecutul să rămână o imagine frumos încadrată  pe peretele decoraţiuniilor sale interioare. 

***
Atunci când reuşeşti să înveţi vindecarea şi detaşarea, poţi trăi orice dimineaţă la fel ca universul: ca pe un nou început al existenţei. 

vineri, 18 octombrie 2013

Gândul de week-end-51


Înainte să înţeleg sensul cuvintelor pe care mi le spui, inima mea simte  cum mi te adresezi.


marți, 15 octombrie 2013

O altfel de privire-25- Legea cea nouă


Stătea şi privea copacul acela în după-amiaza de toamnă gri. Era o pace aparte care emana din el şi dădea împrejurimilor locului o atracţie nouă. Se gândi la felul cum stătea el acolo prins datorită rădăcinilor în pământ şi cu toate astea cum interacţiona de fiecare dată cu oricine sau orice se afla în preajma lui. Niciodată copacul nu a trăit izolat  ci a răspuns la fiecare gest al oricui. 

L-a privit şi s-a gândit la blândeţea cu care copacul îi trata pe cei care ajungeau la el, indiferent cum s-ar fi purtat aceştia. Îl privea şi se gândea că el, copacul avea înţelepciune de profet: îi iubea în mod egal pe toţi cei care apăreau în viaţa lui; copacul acela, un pin frumos şi falnic ştiuse cum să trăiască în legea cea nouă. 

***

Se gândi la oameni, la întâmplările pe care le trăiesc ei, la necazurile prin care trec ori la bucuriile pe care le simt. Se gândi că totul ar trebui să fie foarte simplu şi atunci îi veni în minte o demonstraţie plauzibilă: dacă pornim de la a accepta faptul că fiecare om este creaţia divinităţii şi că fiecare om poartă în sine o fărâmă de divinitate atunci, într-adevăr, echilibrul se strică de fiecare dată când nesocotim acest lucru. Dacă îmi recunosc această fărâmă în mine, atunci voi ierta şi voi fi bun precum Tatăl ceresc. Dacă voi recunoaşte această fărâmă în oricine altcineva, atunci voi onora şi mă voi purta cu respect faţă de orice făptură. Până la urmă, totul este chiar atât de simplu: " Nu face nimănui ceea ce ţie nu-ţi place!" "Să vă iubiţi unul pe altul. Precum v-am iubit eu pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul." 
***
Se gândi la faptul că oamenii încălcau zilnic această lege nouă şi că de aici veneau toate necazurile. E uşor să îi iubeşti pe cei care se poartă frumos cu tine şi te iubesc la rândul lor, e uşor să fii politicos cu cei care te respectă. Adevăratele încercări apar atunci când ai de-a face cu oameni care te tratează nepotrivit, care te ignoră când tu aştepţi un răspuns sau care îţi răspund în batjocură. Adevăratele încercări sunt acelea care te fac să mulţumeşti pentru toţi oamenii care nu te plac, pentru toţi oamenii care, după toate câte le-ai suportat din cauza purtării lor, te-au  adus în postura de a te gândi cu căldură la ei şi la a le dori să ajungă într-o zi să simtă pacea şi dragostea pe care le trăieşti tu de fiecare dată când îţi apar în minte. Nu ni se cere să trăim cu toţi oamenii sub acelaşi acoperiş, suntem  doar sfătuiţi  să le răspundem cu iubire. 

***

Iată un bun început pentru o nouă viaţă, îşi zise privind îndelung pinul cel frumos.


sâmbătă, 12 octombrie 2013

Gândul de week-end -50



Sunt situaţii în viaţă când orice ai face, nu e de ajuns. Atunci înţelegi că e vorba despre a schimba modul cum vezi lucrurile şi nu despre capacitatea eforturilor tale.


luni, 7 octombrie 2013

o altfel de privire-24- Cununia

După acea clipă în care şi-a văzut deodată toate dezechilibrele din viaţă, a urmat perioada în care se oprea pe rând asupra câte unuia şi încerca să îl înţeleagă până ajungea la un sens şi simţea bucuria descoperirii. 

Simţise că este vremea să se oprească asupra căsătoriei şi i s-au perindat prin minte toate câte le aflase prin timp. Mai întâi era vorba despre fiinţa umană în călătoria ei prin viaţă şi despre mântuirea sufletului; aflase mai demult că există două feluri de a aborda acest aspect: fie alegi să te mântui trăind singur fie alegi să fii în cuplu şi porţi crucea căsătoriei. Simţise că aceasta este o alegere interioară a fiecărui om şi îşi dăduse seama că făcea parte din categoria celor care aleseseră cuplul ca şi cale în viaţa asta. De aici venea şi seriozitatea cu care abordase fiecare relaţie, fiecare îndrăgostire. 

În cuplu fiind trăise însă singurătatea unică şi pustiitoare şi mult timp simţise uimirea neînţelegerii şi a lipsei de rost.

***

Stătea din nou în aceeaşi biserică în care începuse totul în urmă cu 20 ani. De atunci nu mai intrase vreodată acolo şi acum asista la ceremonia unirii în căsătorie a doi tineri, la fel ca şi atunci. Ştiuse de mai mult timp că aceasta era una din lecţiile cele mai dificile ale sale, vieţuirea armonioasă în cuplu şi mult timp avusese sentimentul eşuării, al deznădejdii. 

Asculta cum se depăna slujba şi imaginile se perindau prin faţa sufletului său: după ideea că fiecare are deja alegerea  de a trăi în cuplu scrisă în inima sa, a urmat imaginea tiparului pe care fiecare l-a primit în primii ani de viaţă alături de părinţi: modelul căsătoriei, al  cuplului  iniţial ne-a fost transmis incoştient de modul cum au trăit părinţii noştri aceasta: am primit fără să punem la îndoială trăirea lor echilibrată împreună, sau suferinţa vreunuia dintre ei după jumătatea pierdută sau traiul dezorganizat a doi părinţi care nu se înţelegeau nici pe ei şi nici rostul lor împreună. Atunci şi-a văzut modelul său moştenit  şi pe al celor pe care îi cunoştea mai bine.

A urmat apoi partea în care preotul citeşte din Epistola Apostolului Pavel către Efeseni: " Aşadar bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte" şi apoi: " De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup."
 Ştia acest paragraf de când îl auzise la propria sa cununie, însă a urmat ceva care i s-a agăţat puternic de sine: "Taina aceasta mare este...Astfel şi voi , fiecare să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat."

***
Aici era taina, aici era ceva-ul care dădea sensul întregului; a lăsat cuvintele să îi lucreze în inimă şi a văzut cum bărbaţii din viaţa ei în primul rând nu se iubeau pe sine, nu-şi iubeau trupul pe care îl foloseau ca pe un instrument sau ca pe o unealtă care nu valora prea mult în ochii lor. A văzut apoi cum bărbaţii din viaţa ei nu ştiuseră să o iubească şi nu reuşiseră să creeze "alipirea" pentru că aleseseră calea cea uşoară nelăsând pe tatăl şi pe mama sa: fiecare venise în relaţia lor cu "modelul" de acasă, fiecare purtase în interiorul său părinţii care erau prezenţi la fiecare întîlnire; bărbatul în primul rînd e dator să fie capul, să înţeleagă, şi să dea orientarea noii relaţii: el este cel care îşi iubeşte femeia sa, el este cel care se va desprinde în mod inteligent de copilul care a fost, bărbatul este dator să devină adult şi să îşi aleagă femeia; bărbatul va stabili o relaţie ca de la bărbat la femeie şi nu ca de copil care căută afecţiune părintească. Cei doi sunt bărbat şi femeie, nu sunt părinţi unul pentru celălalt, sunt două fiinţe egale ce se alipesc într-un singur trup. 

***

Cumva femeile au inconştient fixată această succesiune şi aşteaptă ca bărbatul lor să fie hotărât, să ştie ce vrea, să le aleagă ferm dintre celelalte femei şi apoi să continue crearea legăturii trainice; femeile ştiu să "se teamă" de bărbatul lor, îşi doresc să îl susţină, să îl iubească şi să îi fie "trup" însă dezorientarea se întâmplă cînd jumătăţile lor arată lipsă de direcţie, cînd se comportă imatur ori amestecă într-atât relaţiile încât la un moment dat  nu se mai ştie câţi sunt prezenţi: ei doi, părinţii, fostele iubiri, actualii prieteni sfătuitori, plus poveştile prezentate în mediile mondene drept modele actuale. 

***
"Vino tu, fără de tine, ca să fiu cu  mine-n mine" spunea Nichita Stănescu într-o poezie pe care ea i-o recitase când  se cunoscuseră.  Aici era de fapt taina : e nevoie să te lepezi de straturile care te-au acoperit pe vreme rea, e nevoie să "sacrifici" mândriile şi orgoliile şi dorinţa de revanşă, e nevoie să laşi deoparte mentalitatea de război în iubire, e nevoie să îţi iubeşti trupul, bărbat fiind, ca să o poţi primi pe femeia ta acolo, în partea inimii, în locul coastei lipsă, unde a stat odinioară. Acum bărbaţilor nu li se mai cere ca sacrificiu să plece la război, nu li se mai cere să cucerească noi teritorii pentru a asigura existenţa materială a familiei, bărbaţilor de acum li se cere ca sacrificiu a se iubi pe sine, a se lepăda de hainele vechi moştenite, a se cunoaşte pe sine şi a se primeni pentru a şti exact care este locul unde o alipesc pe femeia lor ca să fie împreună un trup.

***
Poţi să te mântuieşti pe lumea asta singur sau în doi. Asta e scris în colţul inimii tale. 




duminică, 6 octombrie 2013

O altfel de privire-23-Înţelegerea

 Stătea de ceva timp şi privea la derularea vieţii dinlăuntru templului său. Erau  atâtea fenomene, atâtea întâmplări, atâtea poveşti nespuse vreodată... 
 Observase de mai mult timp că oamenii trec repetat  prin acelaşi tip de încercări diferite de la un om la altul: s-a întrebat de ce fiecare om are alt fel de obstacole care se repetă şi a înţeles că oamenii sunt încercaţi acolo unde sunt părţile lor vulnerabile. 

Apoi a observat că acestea cu vremea se pot transforma în abuzuri şi că în afară de abuzurile fizice de care a auzit toată lumea sunt o mulţime de abuzuri la care este supusă fiinţa umană în funcţie de părţile sale "slabe". 

Deşi nu se simţea deloc confortabil în unele  relaţii şi deşi semnalase această stare de fapt în repetate rânduri, oamenii  îi răspunseseră mereu la fel: " dacă nu eşti agresat fizic, dacă nu eşti bătut ori nu suferi de foame şi de frig, dacă ai un acoperiş deasupra capului nu înţeleg ce mai vrei". 

I se părea prea puţin ca înţelegere, era o viziune îngustă care nu îi aducea răspunsurile căutate aşa că a continuat să trăiască în acea alternanţă de frământări până când a descoperit faptul că există mai multe tipuri de abuzuri la care poate fi supus un om. Şi-a cunoscut atunci abuzul emoţional sau psihologic pe care îl trăise  constant în copilărie şi care se continuase în viaţa de adult fără a fi însoţit însă de manifestări fizice. A observat apoi cum intra aproape orbeşte în relaţii care se bazau pe acest tip de abuz şi cum ajunsese să asocieze iubirea însăşi cu manifestările nocive; dacă nu simţea tensiunea emoţională, nu credea că e iubire la mijloc; dacă nu exista suferinţă, ori exaltare, dacă nu simţea angoasa pierderii ori tensiunea, dacă nu existau extazul şi infernul la un loc, atunci relaţia aceea nu merita a fi numită de iubire.  

A înţeles că era un abuz pe care şi-l permitea sieşi la fel cum abuza uneori de alimente şi trecea prin  perioade de variaţie a greutăţii corporale. Abuzul emoţional sau psihologic fusese modul său de manifestare în viaţă fără ca măcar să-l conştientizeze şi care marcase acel timp al vieţii până a reuşit să înţeleagă. 

Şi atunci o întrebare şi-a făcut loc în inima sa: 

 Modul cum mă manifest faţă de mine îmi este  benefic; ce fel de partener sunt pentru mine însumi?


sâmbătă, 5 octombrie 2013

Gândul de week-end-49


 "Intimitatea" are înţeles diferit pentru fiecare om, în schimb toţi oamenii sunt de acord că doar în prezenţa ei se sudează un cuplu.



joi, 3 octombrie 2013

Dorinţele

Astăzi cineva m-a întrebat cum era un banc pe care i-l spusesem cu câţiva ani buni în urmă. Am făcut eforturi să-mi amintesc: era un banc pe care îl auzisem la emisiunea de dimineaţă a lui Teo cu vulpea, ursul si vulturul în avion. Pentru cei care nu îl ştiu sau l-au uitat el este astfel: " Erau într-un avion vulturul, ursul şi vulpea alături. Trece o stewardesă si vulturul cere un whisky, bea putin si restul îl aruncă în ochii ursului. Vulpea, văzând ce face vulturul cere şi ea un whisky, bea puţin şi restul îl aruncă ursului în ochi. După o vreme, vulturul cere o cafea, bea puţin şi restul îl dă în faţa ursului. Vulpea, şi ea la fel. După alt timp, vulturul aprinde o ţigară, trage un fum şi o stinge apoi pe faţa ursului. Vulpea, încântată îl imită pe vultur. Ursul, la capătul răbdarii, îi ia pe amândoi şi îi aruncă din avion. Acum, vulturul şi vulpea în aer, faţă în faţă. Vulturul întreabă: ei vulpeo, ştii să zbori? Nu, răspunde vulpea. Atunci, de ce te-ai luat de urs?, o întreabă vulturul."

***

La fel ca şi în cazul  vulpii, cred că de multe ori avem dorinţe la ale căror urmări nu ne gândim prea serios. Şi mă gândesc acum la acele iubiri minunate, uimitoare, unice care  vin pentru că ni le-am dorit, dar pentru care nu suntem pregătiţi; şi oricât de superbe sunt le ratăm. Până la urmă, dacă nu putem face faţă, de ce "ne luăm de urs"? 


marți, 1 octombrie 2013

Rime-4- Octombrie, ploi

Când plouă îmi eşti mai aproape
Făptura-ţi se aşterne în suflet
Respiră prin  curba din  coaste
Ori se-ntinde molatec prin pântec.

Când plouă sunt mult mai la tine,
 Las picuri din păr să puncteze
Şiroaie pe braţe şi-n vine
Şi predau rând pe rând metereze.

Când plouă suntem  ai nelumii
Şi  mult mai aproape de noi
Ca-n sticlă vedem roua lunii
Şi-un vis cu noi doi, cum eram ploi.

.