marți, 28 ianuarie 2014

Scara





- Ei, ce e? De ce nu zici nimic?
- Nu pot să îmi desprind privirea...
-Aaa, scara... da, e frumoasă.
-Frumoasă, zici? E neverosimil de atrăgătoare. E uimitoare...E fabuloasă...
- Te atrage?
- Da, e magnetică. 
- Ce îţi place atât de mult la ea?
- Îmi place alăturarea, îmbinarea. E prima dată când văd materializată îmbinarea în felul acesta. Sunt două părţi separate, care pot fi la fel de bine singure, dar care ajunse la o anume distanţă realizează un întreg. E ca şi cum aş vedea două fiinţe, parcurgând stări evolutive asemănătoare şi care întâlnindu-se îşi dau seama că se potrivesc şi că parcursul fiecăreia separat se uneşte frumos cu parcursul celeilalte, formând o treaptă mai mare, mai comodă pentru cine vrea să pornească pe acea cale.  Ca şi cum se întâlnesc două fiinţe care alăturându-se, pornesc împreună şi  formează o scară.
- Crezi că e posibil aşa ceva?
- Da, au fost întâlniri de genul acesta pe lume.
- Crezi că e greu?
- Cred că e greu, da. Cel mai greu e să potriveşti cele două părţi din propria fiinţă, să le aranjezi astfel încât tu însuţi să devii o scară. Cred că dacă reuşeşti aşa ceva, e posibil şi alături de altcineva.
- Oricine, altcineva?
- Cineva care va fi făcut acelaşi lucru cu sine. Poate fi o întâlnire dintre maestru şi discipol, dintre doi îndrăgostiţi, dintre un părinte şi un fiu. Poate fi o întâlnire peste timp chiar sau peste văluri...
- !
- Scuze, am rămas fermecat de această lucrare. În fond e doar o scară, nu? 


foto: Sorina :)




Trimiteți un comentariu