duminică, 30 martie 2014

Cântec

Şi sunt acele zile când te simţi ca imaginea apei fără tremur; când nici gândurile nu par a avea  vreun rost, când stai şi aştepţi ceva ce nu mai vine; te simţi ca "înainte de". E o stare de tulburare nemişcată. Nu e nici un fel de înaintare, nici măcar o pedalare în gol nu pare a fi, e un fel de între şi între şi ai sentimentul puternic că îţi iroseşti viaţa, că timpul trece fără ca tu să îi dai vreo valoare şi te afunzi într-o stare terifiantă de acceptare cehoviană.

Sunt acele zile când, precum imaginea neclintită a unui lac speri o adiere, o scufundare, o tresărire ori măcar vârtejul unei pietre care să spulbere bovarismul înfiorător în care trăieşti.

***

Sunt apoi acele momente când  de nicăieri se porneşte furtuna. Cât timp eşti orb la tine, te copleşeşte forţa ei devastatoare şi rămâi la nivelul frustrărilor trăite  ca pe nişte nedreptăţi adresate propriei persoane. Cu timpul începi să întrevezi cum de fapt ceva din tine pregăteşte fiecare stare şi cum ceva din tine o şi anunţă cu o vreme înainte.
Cu timpul începi să te bucuri când trăieşti o furtună înexplicabilă pentru că în acele momente ţi se arată cel mai bine ce ai de făcut. Abia atunci primeşti informaţiile referitoare la faptul că ai luat-o pe un drum greşit. E ca şi cum pe şosea fiind, îţi aminteşti că în urmă cu câţiva km ai trecut pe lângă un indicator pe care însă l-ai ignorat. Te opreşti, te întorci şi îl iei în seamă. După aceea îi vei observa prezenţa oriunde îţi va apărea. Furtunile personale, la un moment dat încep să ţi se pară absurde tocmai pentru că îţi lasă trupul fără forţă şi nici măcar nu poţi indica de ce te-au traversat, de ce le-ai lăsat să te parcurgă. Pur şi simplu nu ştii ce le-a declanşat. Acela este un moment frumos de cotitură a fiinţării; atunci dacă e posibil, parcurgi încă o treaptă din urcuşul personal şi înţelegi rostul. Atunci dispare absurdul.

***
Vine o vreme când pricepi cât de vast, încântător şi nelimitat este drumul prin tine însuţi.




vineri, 28 martie 2014

Gândul de week-end-74



Târziu, poate chiar la sfârşit, înţelegi că  ceea ce faci cu iubire şi din iubire nu poate fi greşit şi că asta e de fapt ţinta supremă în viaţa asta: să iubeşti. Atunci totul se aranjează cel mai bine pentru fiecare.
 Noi nu suntem chemaţi să găsim cele mai bune soluţii, ci să facem totul cu iubire; soluţiile există deja în univers.


marți, 25 martie 2014

către suflet în stil jungian

mi-a fost dor de tine suflete,
de când te caut, de când te aştept
balansam între aceste stări pe rând
ba mă convingeam să te aştept de-a pururi,
ba îmi promiteam să te caut perpetuu...
mi-era dor de tine, suflete!, ce dor!
mi-era a jalea  lipsa ta,
şi a-ntristarea,
mi-era a nimănui şi a pustia,
mi-era a lung deşert şi-a lacrimi arse
şi a infern pe de desuflet.

Bine-ai revenit, suflete al meu,
ce bine că m-am întors,
E în sfârşit.
Îţi aminteşti cum îţi spuneam poveşti ca să nu mor,
şi tu le ascultai ca să mă vezi?

Bine te-am regăsit, suflete,
pe-ăst ram înflorit
al cireşului în alb şi roz.







vineri, 21 martie 2014

Gândul de week-end - 73



 Uneori bate vântul, uneori plouă, uneori e furtună ori ninge, uneori e bine. Natura e mereu prezentă în ceea ce face, ea nu  renunţă niciodată să  fie ceea ce este. Doar oamenii aleg să-şi întrerupă fiinţarea: uneori nu îţi mai vorbesc, uneori dispar, alteori te ignoră. Doar oamenii au putinţa de a-şi refuza prezenţa ori de a nu se arăta cum sunt.


miercuri, 19 martie 2014

Şi noduri , şi semne, minuni

Sunt plase şi ochiuri şi iţe
sunt noduri şi semne, minuni...

Când am ştiut că erau teste cu care supuneai iubirea,
am zâmbit uşor în visul tău
şi-apoi am pornit încet spre dimpotrivă
nu mai era lecţia mea aceea de a înţelege că totul se devine
că nimic nu seamănă cu sieşi
dar mai ales sentimentele de om
asemeni norilor ce călătoresc departe
se preschimbă.

poate că mă vei întâlni dar nu voi mai fi eu,
niciodată eu aceea
poate că mă vei mai afla din întâmplarea oamenilor
dar aerul dintre noi nu va mai fi nicicând acelaşi
şi din această pricină
o vei lua de la început
din această pricină mă vei căuta tu,
pe când eu voi trăi dinadins a mirarea.

Sunt noduri, şi semne, minuni,
sunt plase, şi ochiuri şi iţe,
iar noi ca mărgele adunate pe-un fir
compunem o viaţă- ntre bucle de vise.

duminică, 16 martie 2014

O altfel de privire- 44- Iubite...

Te văd cum  vii şi pleci, cum alergi uneori spre zări şi când ajungi la marea cea mare, ori la marginea deşertului ...revii.

Te văd uitându-mă sau căutându-mă, uneori îţi văd zbuciumul, alteori nepăsarea. Îţi simt frământările, îţi intuiesc întrebările şi  târziu ţi-am trăit  renunţările.

Ştiu că tu mă vezi la fel, cum eu mă îndepărtez  până ajung la marea cea mare, ori la marginea deşertului şi  mă aştepţi pe cărarea de întoarcere. Ştiu că îmi simţi trăirile sau îmi ghiceşti întrebările şi că târziu mi-ai trăit explorările.

Chiar dacă nu mergem de mână pe acelaşi drum, ne însoţim în alt fel: eu te privesc acolo unde eşti şi îţi binecuvântez căile, tu mă urmăreşti uneori, mă cauţi pe unde sunt şi îţi trimiţi dorinţele.

Ne-am făcut promisiuni şi ni le respectăm doar dacă ştim să evoluăm.

***
Cândva, la o răscruce ne vom întâlni din nou şi ne vom povesti din drumurile noastre. Cuvintele vor fi atunci mesagerii încărcaţi ai experienţelor şi trăirilor crescute în grădina din noi. 

Ne vom recunoaşte din nou şi ne vom reaşeza alături, aşa cum ne e rostul. 

Te văd cum ieşi uneori din drum şi priveşti la  trecători, îţi văd greutatea de pe umeri, sau din picioare cum te obligă să te opreşti. 

Îţi ştiu neîncrederea  şi autosabotarea şi felul cum îţi pui singur piedici. Era o vreme când îmi doream să intervin, te luam de mână şi aproape te forţam să revii pe drum, să reîncepi să crezi în tine dar apoi am înţeles că nu era în puterea mea să fac toate astea. 

***

Acum te văd cum te plimbi singur pe drum, ori pe plajă, ori printre oameni şi îţi las  dragostea mea să te însoţească. precum un înger nevăzut care îţi zămbeşte cald în orice secundă. Când vei reuşi să îl vezi, vei şti cum să mă găseşti. 

Şi iar ne vom iubi...




sâmbătă, 15 martie 2014

Gândul de week-end-72

Când un om devine şeful unei instituţii, riscă să se identifice cu aceasta, uitând  tocmai  oamenii care fac parte din ea. Atunci apare anormalul. 


miercuri, 12 martie 2014

Miracolul

Fiecare om de pe lume are un geamăn în ceea ce reprezintă apariţia sa pământeană. Nu e vorba despre fraţii gemeni, ci despre oameni care pot să nu semene fizic, care pot trăi la distanţă dar care poartă acelaşi gen de informaţii iniţiale şi au ca drum de parcurs pe lume oglinda celuilalt. 
Cred că în timpul vieţii noastre fiecare dintre noi ne întâlnim cu aceşti dublii ai noştri, dar e posibil ca din cauza lipsei de deschidere a inimii şi minţii să ratăm adevărata semnificaţie a acestor intersectări.
Când nu ai nici o şansă normală să îţi întâlneşti în practică dublura,  apare sub forma unui accident ce are loc în afara obişnuitului dar simţi că trebuia să se întâmple. Eşti conştient mai întâi de protecţia divină, apoi, dacă îţi doreşti şi ai deschiderea necesară  ţi se permite să vezi câte ceva şi din regia celestă care a făcut posibilă întâlnirea. 

Atunci primeşti răspunsurile pe care le aşteptai; atunci pătrund în tine certitudinile necesare, atunci simţi cum rădăcinile îţi cresc puternice şi te centrează; ce e mai fascinant e că începi să vezi dincolo de aparenţa oamenilor. Uneori oamenii îşi pun feţe pe obraji, care maschează chipul sufletului şi oscilezi în trăiri contradictorii urmărind fiecare fizionomie. În prezenţa miracolului însă feţele de împrumut, cele fabricate din cuvinte, sau grimase, ori sugestii dispar; în preajma miracolului oamenii apar nuzi, apar doar cu chipul lor din inimă şi atunci îi cunoşti cu adevărat. În prezenţa miracolului oamenii care nu îţi sunt potriviţi simt că sunt demascaţi şi se retrag dacă nu se suportă aşa cum sunt; în preajma ta ei  îţi simt de asemenea determinarea şi transformarea; pentru că un miracol te împlineşte, te transformă în ceea ce eşti menit să fii, în timpul  unui miracol devii rotund în tine însuţi.

Simplul fapt că îţi întâlneşti dublul te reorientează spre tine; nu mai ai aşteptări inutile de la ceilalţi, începi să te simţi incomod în prezenţa celor care nu sunt oneşti cu tine şi obţii puterea să ieşi din raza lor de influenţă, îţi place de tine exact aşa cum eşti, chiar dacă înainte erai profund nemulţumit de fizicul tău, sau de conduită, ori de modul cum comunicai. Îţi înţelegi clar nevoile şi ţi le urmezi într-un fel limpede, fără echivocuri. 

În întâlnirea cu  dublul tău cuvintele  venite între voi sunt de altundeva;  nu sunt nicidecum dialoguri de circumstanţă, ori de politeţe. Cuvintele care existau de dinainte prin ele însele apar singure şi nu poţi decât să le asişti senin venirea pe lume. Înţelegi că niciodată nu ai vorbit astfel cu cineva de prima dată şi mai ales că niciodată nu ţi-a fost atât de uşor să fii tu însuţi. Miracolul unei astfel de întâlniri constă în a te accepta deplin şi în a te cunoaşte fără vălurile înşelătoare întinse de gânduri ori de uzanţe. Atunci eşti TU şi TU de adevăratelea.
Şi cel mai frumos este faptul că între tine şi dublul tău nu poate exista nimic fals, ori înşelător; nu poţi să îl judeci, nici să îl învinovăţeşti, îl înţelegi cum poate nu se înţelege el singur şi vii în întâmpinarea sa; apare atunci tot ce e mai bun şi frumos în tine.

Când ne naştem pe lume avem dorul după frumuseţea, puritatea şi seninul lumii din care venim; de aceea, de multe ori viaţa de pe Pământ ni se pare greu de suportat şi uneori a fi printre oameni e un adevărat chin de care numai invocarea îngerului ne mai  scapă. 
 Când trăieşti conştient miracolul în viaţa ta, renaşti din nou pe lume, însă de data asta cu alte puteri: devii tu însuţi ca un înger pentru oamenii ce trăiesc chinul vieţii de pe Pământ.









duminică, 9 martie 2014

O altfel de privire-43- Pasărea măiastră

Într-o zi, Pasărea Măiastră s-a apropiat de sufletul său. Îşi anunţase prezenţa printr-o anume linişte care se instalase în jurul fiinţei sale eterice. O percepea şi se mira cum se alungeau de jur împrejurul său cercuri de pauze, cercuri concentrice de "Pass".  A intrat şi mai bine în interiorul cercurilor, s-a aşezat pe punctul de mijloc şi a scris: " Se anunţă o zi faină :)". 

***

Pasărea măiastră nu putea fi decât albastră şi aşa i-a şi apărut fizic. Era un albastru frumos, cu care s-ar fi împodobit  în zilele de sărbătoare.  Avea de toate: diademă perlată, pene în cuvinte şi mai ales de şapte ori câte şapte ochi. I s-a aşezat timp de o zbatere pe sânul drept, pe ambii genunchi şi apoi şi-a luat zborul tatuându-i  cu un vârf de  pană un semn  pe locul intrării vieţii în fiinţă. 

***

A ştiut că au fost alături o vreme şi preţ de câteva zile a trăit o bucurie nepământeană. A simţit recunoştinţă şi putere, uimire şi calm. A păşit încet pe culoarul ce i s-a deschis în acel moment şi care avea la intrare semnul străvechi... continua să îl parcurgă şi acum, chiar dacă nu era întotdeauna de faţă. Cu fiecare pas o pană-cuvânt se lăsa pe pleoape şi pe gene şi pe buze...cu fiecare pas, un ochi albastru privea la viaţă. 

A cunoscut pasărea măiastră într-o clipă de magic albastru şi totul i s-a schimbat.


sâmbătă, 8 martie 2014

EA...


Ea este o lumină pe calea celor  care o  cunosc.
Ea vindecă adeseori cu o mângâiere sau cu un sărut, cu o îmbrăţişare alungă frigul şi frica.
Ea aşteaptă şi zâmbeşte, înţelege ...
Ea ştie când nimic nu se mai poate schimba dar, pe de altă parte Ea ştie când nu e momentul de stat, când e vremea acţiunii.
Ea îşi trimite gândul oriunde în lumea asta şi în oricare alta pentru a însenina clipa celor pe care îi iubeşte.
Ea aduce frumosul şi pacea, ea face hăinuţe şi  lucruri colorate, ea pregăteşte hrana şi alungă praful.
Ea poartă un sunet de clopoţel în inimă şi un cântec de ghiocel cristalin în păr.
Ea ţese fire invizibile de borangic stelar cu care îşi acoperă copiii, şi iubitul, şi cuibul pentru a fi protejaţi de crivăţ.
Ea îşi pune hainele cernite şi se face albă când e vremea iernii sale.
Ea înfloreşte şi face rod dacă primeşte lumină şi căldură.
Ea ştie să transforme, să preschimbe, să alunge, să bucure, să înnobileze, să înveţe, să aducă, să dăruiască.
Ea este femeie. AVE  EA! 




vineri, 7 martie 2014

Gândul de week-end-71


 În primul rând, Dumnezeu îţi vorbeşte prin tine; dacă vrei cu adevărat să Îl auzi, învaţă să te asculţi.


joi, 6 martie 2014

O altfel de privire-42-Prima zi după...

În fiecare parcurs al vieţii există anumite momente când ajungi la un capăt unde eşti obligat să faci o haltă şi în funcţie de ceea ce are de spus şi destinul porneşti mai departe pe o cale sau alta.

Aceste staţii terminus sunt adevărate mesaje directe pline de semnificaţii care îţi transmit personal ceea ce trebuie să ştii în acel moment. 

A văzut mult albastru lăţindu-se pe parbriz şi a înţeles că avea să urmeze impactul...a închis ochii şi s-a lăsat în voia clipei; buşitura a fost violentă iar zgomotul puternic, înfundat i-a pătruns în intimitatea auzului, urmând să reapară peste mai multe ore, când atmosfera din jur se va fi potolit. Atunci însă, a redeschis ochii, a perceput atmosfera stranie din interiorul maşinii, şi-a desfăcut centura şi a ieşit. Se gândea că vedea pentru prima dată airbagurile desfăcute. A ieşit şi a privit ochii aceia care se uitau fix la ea. a ridicat mâinile a mirare, a întrebare: Ce e asta? spunea trupul său adresându-se direct vieţii. A urmat momentul când a înţeles că pericolul nu a trecut definitiv şi că putea să  urmeze explozia maşinii, atunci s-a întors la volan, a scos cheia, a luat geanta, a închis frumos uşile şi s-a întors iar spre lume, spre viaţă. Simţea cum un firicel cald se prelinge de la baza nasului îmspre pământ, apoi a început să curgă mai puternic şi a simţit în gură şuvoiul cald cu gust metalic  care, precum o sursă din sine se întorcea la sine şi spre pământ. 

S-a lăsat ghidată de oamenii care au apărut de nicăieri, s-a lăsat îndrumată, purtată, măsurată, monitorizată. 

Era acolo, prezentă, dădea telefoanele urgente, trecea rapid prin minte deciziile necesare pentru a pune în ordine ceea ce ar fi putut   fi afectat de incidentul produs şi în plan secund primea mesajele ce îi erau destinate.

În acea zi, cea mai aglomerată în mod obişnuit din săptămână, a petrecut şase ore aşteptând prin spital, pe la poliţie, prin cu totul alte locuri decât cele care îi necesitau prezenţa şi a văzut cum totul continuă la fel şi  fără ea. A văzut că poate trăi şase ore în afara iureşului cotidian.
A urmat apoi mesajul că iată, timp de atâtea ore, a primit căldură, afecţiune şi atenţie din partea unor  oameni străini, pe care îi vedea prima dată sau pe care îi ajutase la rândul său mai demult, în schimb nimeni din familie nu era acolo. S-a văzut singură dintr-o parte, dar înconjurată de multă afecţiune din altă direcţie. Atunci a înţeles că e important să fii prezent în viaţa celorlalţi la nevoie; că e important să fii acolo, lângă ei, să le vorbeşti, să le zâmbeşti, să îi susţii, atunci când contează  pentru ei. Mai ales, a înţeles că dacă un job, oricare ar fi el, te împiedică să fii lângă cineva apropiat în caz de accident, atunci e ceva în neregulă cu modul tău de a te raporta la viaţă.

A întâlnit oameni care îşi fac treaba cu inima şi oameni care sunt plictisiţi de ceea ce fac, sau neimplicaţi, absenţi din meseria lor şi a trăit simultan  sentimentul contradictoriu al recunoştinţei şi al indignării.

A asistat în direct la o mică parte a regiei divine şi s-a cutremurat când a înţeles câte ceva din mecanismele sale. Tocmai de aceea şi-a promis să ia aminte la toate mesajele trimise, pentru că erau de o mare importanţă în viaţa sa. Dar a simţit şi o imensă recunoştinţă şi gratitudine pentru acea zi. Atunci, în acea seară, înainte să adoarmă şi-a văzut din nou îngerul şi a simţit iubirea sa minunată.

Cel mai puternic din toate a fost mesajul, încetineşte ritmul, trăieşte viaţa ta, pentru numele lui  Dumnezeu, ieşi din malaxorul constrângerilor autoimpuse, învaţă o dată pentru totdeauna să te respecţi, să te relaxezi, să pui limite. Întoarce-te la tine, nu te mai împotrivi ţie-ţi! 

Ploua... plouase şi atunci şi continua să plouă în zilele ce au venit apoi... În dimineaţa imediat următoare a avut sentimentul puternic al mirosului vieţii pe care îl ignorase până atunci; cum anumite urgenţe administrative au forţat-o să iasă din casă dis de dimineaţă, în timp ce mergea pe trotuare a inspirat rând pe rând mirosurile oraşului trezit: aroma cafelei de lângă unele chioşcuri, miresmele florilor de martie de la tarabe, fumul de eşapament al maşinilor şoselei, şi mai ales respiraţia însăşi a ploii şi a pământului. 

Mirosea a viaţă pe Pământ, era din nou  prima zi de  viaţă... 




duminică, 2 martie 2014

O altfel de privire- 41- Încercările


Mă aflu în tunelul încercărilor...

 Înţelesesem de ceva timp că în vremurile noastre, este firesc ca şi încercările să îmbrace alte forme: este desuet să treci printre ghioage, saci cu nisip, topoare, ghilotine. Nu mai este deloc interesant şi nici onorabil; de la Hercule încoace, încercările, deşi în esenţă aceleaşi, au luat forma vremurilor. Prin urmare, în actualitatea   orientată spre spiritual şi probele sunt preponderent spirituale. 
Ne luptăm cu greutatea îndoielilor asupra făpturii noastre, trecem prin tăişul gândurilor sumbre, ne strecurăm printre iuţimea loviturilor fricii ... Parcursul e obligatoriu: trecem dincolo sau eşuăm însă ne regăsim tot în acelaşi loc  până ieşim învingători.

Cum spuneam,  mă aflu în tunelul încercărilor şi ştiu că îl voi străbate în întregime mai devreme sau mai târziu. Ştiu că pe porţiunea asta nu mai e timp de contemplare, nu mai e vreme de reverie; este momentul atenţiei concentrate şi al acţiunii.

Este greu mai ales să rămân în mişcare, să continui din moment ce greutăţile mi se aşază în picioare îmbiindu-mă să mă opresc, să şed. 

Şi atunci mă inspir  din primăvara ce creşte...din flori, din muguri şi din  gâze care înaintează  în tăcere şi ştiu că asta e calea.