Mă aflu în tunelul încercărilor...
Înţelesesem de ceva timp că în vremurile noastre, este firesc ca şi încercările să îmbrace alte forme: este desuet să treci printre ghioage, saci cu nisip, topoare, ghilotine. Nu mai este deloc interesant şi nici onorabil; de la Hercule încoace, încercările, deşi în esenţă aceleaşi, au luat forma vremurilor. Prin urmare, în actualitatea orientată spre spiritual şi probele sunt preponderent spirituale.
Ne luptăm cu greutatea îndoielilor asupra făpturii noastre, trecem prin tăişul gândurilor sumbre, ne strecurăm printre iuţimea loviturilor fricii ... Parcursul e obligatoriu: trecem dincolo sau eşuăm însă ne regăsim tot în acelaşi loc până ieşim învingători.
Cum spuneam, mă aflu în tunelul încercărilor şi ştiu că îl voi străbate în întregime mai devreme sau mai târziu. Ştiu că pe porţiunea asta nu mai e timp de contemplare, nu mai e vreme de reverie; este momentul atenţiei concentrate şi al acţiunii.
Este greu mai ales să rămân în mişcare, să continui din moment ce greutăţile mi se aşază în picioare îmbiindu-mă să mă opresc, să şed.
Şi atunci mă inspir din primăvara ce creşte...din flori, din muguri şi din gâze care înaintează în tăcere şi ştiu că asta e calea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu