marți, 8 aprilie 2014

"Alice-ça glisse"

Remarcase de ceva timp glisarea în viaţa oamenilor. Ea apărea cu precădere în conversaţii, când unul dintre interlocutori se lăsa furat de jocul cu sensul cuvintelor ori cu sine însuşi uitând de cel cu care discuta, uitând de efectul vorbelor sale  asupra sentimentelor  ori asupra trăirilor. Unul se lăsa în glisare, iar celălat simţea alunecarea interlocutorului  prin franjuri de suflet.

După un timp, când cel plecat revenea, nimic nu mai era la fel: la început mai puţin, iar apoi, la fiecare repetare tot mai mult, până când, într-o bună zi devenea evidentă distanţa. 

***

Prinşi în această alunecare uităm de noi. E un zbor de unul singur din care ne trezim mai departe de celălalt, mai departe de noi înşine. Puţini sunt oamenii care îşi desfac aripile lângă ale tale şi te însoţesc de-adevărat cel mai des oamenii alunecă singuri prin gândurile lor, prin impresiile lor ori prin amintirile trezite brusc de vorbele, imaginile ori trăirile  iţite din secvenţe.

Puţini sunt oamenii care pun în comun a trăi pentru că puţini sunt oamenii care nu fug încă, precum Alice după năluci. Viaţa multora dintre noi este un drum după un iepuraş imaginar, ori o idee născută cândva, ori după o imagine: fugim-trăind după ceea ce dorim în relaţii, în profesii, în aşezăminte.
 Nu e rău să îţi faci o imagine a ceea ce vrei să fii, ori să trăieşti, dar graniţa e atât de subţire încât nu te prinzi că aluneci. Abia în momentul în care ai impresia că ai reuşit, în momentul în care "prinzi" ceea ce căutai îţi dai seama că sufletul tău e neclintit; nu pare să fie emoţionat, nu pare să fie fericit, nu pare să trăiască extazul crezut. Atunci înţelegi că te-ai lăsat prins de iluzia fetei Morgana, ori a iepuraşului cu ceas la brâu, ori în mirajul propriilor închipuiri asupra a ceea ce cred alţii, ori simt, ori chiar asupra a ceea ce eşti TU însuţi.

***
Suntem încă nişte Alice -e şi nişte Alice-i care se lasă furaţi de himere în drumul lor prin viaţă. 



Niciun comentariu: