luni, 14 aprilie 2014

O altfel de privire - 48- a iubi



Iubirea i s-a cuibărit în suflet de dinainte de a o şti concret şi îi apărea cu mai multe înfăţişări dar şi cu moduri diferite de a o recunoaşte de sentimentele amatoare. Cu timpul, iubirea îi  arătase  propriul mod de a se identifica, de a se cunoaşte. astfel, într-un ceas anume, iubirea îi vorbise cu vorbe de oameni şi îi spusese cum poate să aibă certitudinea ei:

Iubirea este adevărată când pentru obiectul iubirii tale (persoană, idee, fiinţă imaginată...), poţi să laşi totul în urmă, să renunţi la tot. Iubeşti atunci când indiferent de consecinţe, poţi renunţa la ceea ce ai deja pentru a fi cu iubirea ta.
Iubirea de o fiinţă nu are conjuncturi, nu se modelează după circumstanţe: te iubesc, dacă... sau te pot iubi în condiţiile...E chiar simplu: te iubesc, sau nu te iubesc
Iubirea celuilalt ca şi pe tine însuţi, duce automat la a înţelege cum te iubeşti pe tine însuţi; vei vrea să fii cu celălalt în măsura în care eşti prezent lângă tine, vei putea să îl înţelegi, ierţi, sfătuieşti, alini, îmbrăţişezi  pe celălalt în măsura în care faci deja toate astea cu tine.
Iubirea nu poate fi lipsită de respect, nu poate fi mârlană şi nici nepăsătoare, la fel ca şi soarele care nu renunţă niciodată să îşi îndrepre în mod onest razele spre pământ ci se lasă doar ascuns privirii de norii ce  trec prin dreptul său. Soarele nu are obiceiuri, nu este cu toane, nu încălzeşte pământul doar dacă acesta este într-o anume conjunctură, soarele este manifestarea Iubirii adevărate. 
Iubirea nu se refuză, iubirea se dăruie necontenit, este constantă şi fără sfârşit. Iubirea nu sacrifică niciodată fiinţa iubită ori ideea, ori obiectul său, iubirea se revarsă continuu asupra sa.

Iubirea pune fiinţa iubită pe primul loc.



Trimiteți un comentariu