vineri, 2 mai 2014

Altfel de ploi


Începuseră ploile. Era ceva altfel în acele zile...era şi spălare la propriu, şi purificare, era şi triere într-un fel, dar era mai ales închegare.  
Se anunţa o nouă perioadă continuă de ploi... Ştiuse că era  vremea de a merge la Prislop în anul acela şi a purces. Ştia de asemenea că dincolo de punctul final al călătoriei, la fel de important dacă nu chiar mai semnificativ este drumul însuşi. Erau oameni care mergeau pentru prima dată acolo, erau oameni care aveau o semnificaţie anume în viaţa sa şi cu care a început drumul.

Ştia că de câte ori ajunge la mormântul de la Prislop are o anume simţire, o anumită încărcătură sufletească pe care  o identificase cu prezenţa nevăzută a Părintelui. A simţit această prezenţă dinainte de a ajunge şi a înţeles abia când s-a apropiat ce îi transmisese. Pentru prima dată de când mergea acolo anual, era greu să meargă direct la mormânt, a fost nevoie să lase maşina la peste 2 km de intrarea în mănăstire şi să pornească pe jos. 

Mergea ascultând cu atenţie vocea din suflet, când frânturi din conversaţiile oamenilor ce treceau îi ajunseră la urechi:

" Nu se poate, ce de lumeee...
 Doamne, nu am văzut niciodată aşa ceva, nici la petrecere ..." spuseră doi tineri ce trecură în ritm cadenţat.

" Unde se opreşte tot şirul ăsta? întrebă vocea unui copil, în spatele său
 La Părintele, îi răspunse adultul;"








Numai că până la Părintele a fost altfel de data aceasta. Părintele chemase atâta lume, cum nu mai văzuse niciodată. În ziua lor liberă oamenii  veniseră de peste tot, din toate colţurile de ţară ca să se închine preţ de maxim 30 secunde în faţa crucii de la Prislop  şi pentru asta erau dispuşi să aştepte oricât. 

***

Cât despre grupul lor, făcuseră o jumătate de oră pe jos până la biserică şi apoi alte trei ore şi jumătate până la mormânt, în condiţiile în care acel drum îl străbăteau în şapte minute. Au stat la acea coadă fără să simtă oboseală, foame ori sete, fără să simtă nerăbdare. A fost ca un alt drum al crucii, pe care Părintele li-l pregătise, lor tuturor celor pe care îi chemase. 

***
S-a aşezat frumos la rând şi a simţit o emoţie puternică văzând toată acea lume, a înţeles că era în faţa unui alt miracol şi a trăit bucuria deplin, până când inima i s-a topit în lacrimi. 

S-a gîndit la toţi oamenii aceia care de ziua lor liberă, veniseră în vizită ca la cineva cunoscut, ca la o rudă sau un prieten, pe care îţi doreşti să-l întâlneşti. Erau dispuşi să stea acolo, în picioare, ore întregi, fără să protesteze pentru că sufletul lor, al tuturor, dorea ceva anume în mod puternic, era însetat după altceva. Era atât de mare dorinţa şi nevoia încât în ciuda a tot, a ameninţării ploiii, aglomeraţiei, lipsei spaţiilor de parcare, în ciuda chiar a slăbiciunilor personale, oamenii stăteau liniştiţi şi aşteptau.

Sentimentul pe care l-a avut în acele ore a fost că Părintele a chemat pentru binecuvântare  dar mai ales  pentru protejare; ... văzuse cu ceva timp în urmă, în alte zile cu ploi mari, pe o pajişte, un cioban care  îşi strânsese oile în jur şi stătea lângă ele sub ploaie. acestea erau toate adunate grămadă şi liniştite lăsau ploaia să treacă peste ele pentru că păstorul era acolo, el însuşi calm şi răbdător.

*** 

 Acesta a fost sentimentul cel mai puternic trăit acolo: Părintele îi chemase pe toţi în acea perioadă, ca să îi aibă alături şi  să îi vegheze apoi pe  durata ploilor ce aveau să mai vină dar mai ales, să le ofere ceea ce îşi dorea atât inima lor: SPERANŢA.


Trimiteți un comentariu