vineri, 16 mai 2014

Cântecul timpului

Într-o zi te întâlneşti faţă în faţă cu Timpul.

 Când înţelegi că este chiar el nu mai poţi face cale de întoarcere şi atunci rămâi pe loc şi îi spui tot ce ai vrut să îi împărtăşeşti de când te ştii...Îi spui că uneori te exasperează, că îţi vine greu să îi înţelegi felul nestatornic de a fi, că nu poţi fi împăcat cu faptul că el aduce şi  creşte iar apoi omoară şi  face să dispară toate de pe lume... îi spui că uneori îţi vine să îl ţii la piept ca pe cel mai bun prieten, iar alteori ai vrea să nu ştii nimic de el, să nu ştii că există, nici că trece cumva. Îl priveşti cu curaj şi îi spui că te supără modul său de a transforma tot ce există, că e crud... apoi îi zâmbeşti şi privindu-l în licărirea ochilor îi declari imensa admiraţie pentru minunile pe care le creează.
***
Vine un moment când te întâlneşti cu Timpul ... îţi readuce tot ce ai trăit în faţă iar tu simţi că nu mai vrei nimic de la el. Şi îi spui că nu mai ai nici o dorinţă, că nu îţi mai poate face nici o fibră să vibreze, că le-ai cunoscut pe toate câte ţi-ai dorit şi că de acum, poate să facă ce vrea,  în tine e neted, nu  se mai naşte nimic nou, nu mai moare nimic.

Timpul te ascultă până când taci, şi după ce ai ajuns la convingerea că totul e neclintit în tine, că totul a devenit liniar, se pune pe cântat... din străfundurile de suflet străvechi, Timpul fredonează încetişor un cântec de-al Pământului, de-al stelelor, de-al universului.

 Se intensifică, te invăluie, se înfăşoară împrejurul tău şi îţi răsare din colţ de inimă, din pliu de viaţă, din mugur de iubire. Melodia te urcă pe aripile sale şi te poartă din nou printre trăiri, te răscoleşte, te frământă, îţi rescrie sentimente şi emoţii, te preface şi te renaşte în alt orizont.

***
Într-o zi, te întâlneşti faţă în faţă cu Timpul ..  atunci îţi cântă răvăşitor.



Trimiteți un comentariu