În zilele acelea a simţit o altfel de pace ... începuseră din nou ploile dar şi ele erau schimbate... stătea şi simţea cum se amestecă planurile printre stropii ce cădeau cadenţat: trupul simţea aerul umed, nările fremătau la aromele pământului amestecate cu respiraţii străvechi ce creşteau prin aburii ploii întâlnindu-se la mijloc cu perdeaua stropilor ce aducea aroma cerului; trupul uimit se lăsa petrecut de starea aceea de pace nouă.
Toate aveau un parcurs al lor, nici un strop nu pornea în sens invers, nu se opunea căderii "Ploaia este felul cerului de a atinge pătimaş sau senzual pământul. Lacrimile, sunt felul îngerilor de a săruta şi îmbrăţişa sufletul", îi şopti prin cuget.
Era pace ... se gândi la sinele său apoi la jumătatea sa ... aproape că îl simţi fizic în atingerea mâinii. De când se ştia, inconştient i se adresase în tot ce trăia... îşi chemase jumătatea şugubăţ sau serios, cel mai des simţind o tristeţe dureroasă...acum îi spunea ce simte, ce trăieşte, iar norii trecuseră... îşi zâmbeau şi se simţea bine. Era sferă din nou... îi auzea răspunsurile...auzea cum îi spune că cel mai bine este să lase totul să treacă firesc, să-şi trăiască deplinul său şi să lase apoi să treacă totul lin, curat, uşor. Îi spunea că este sănătos să nu se opună, să înveţe să se bucure de parcurs oricare va fi fiind el. Îi asculta mesajul şi pentru prima oară simţea că era din nou un întreg.
Lasă ca totul să fie aşa cum este... treci prin toate senin, pur, limpede, luminos. Întotdeauna am fost şi întotdeauna suntem alături, nu mai ai de ce să te temi vreodată, doar bucură-te, iubeşte, trăieşte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu