miercuri, 25 iunie 2014

Plasa

Te-am văzut cum lucrai să îţi construieşti un scut; pornită din vis plasa creştea, creştea progresiv în jurul tău mai întâi şi apoi o lua încetişor spre templul sufletului. Erai prins în iluzia visului care te amorţea cu o prefăcută dulceaţă şi hipnotizat, nu mai aveai puterea să schiţezi vreun gest. 

Vino, îţi spuneam repetat, vino, ieşi din plasa aceea. Mă priveai tot mai şters şi te afundai din ce în ce mai tare în propria iluzie.

Te priveam cu durere, îmi lăsam lacrimile să deseneze fântâni şi talere şi cumpene pe figura-mi împietrită de uimirea neputinţei tale. Nu poţi face asta, îţi strigam , nu poţi să laşi ca totul să te amorţească, vino, trăieşte.

Credeai că strigătul meu este o iluzie, credeai că adevăratul mesaj este cel care îţi şoptise mai demult să fugi, să te acoperi cu plasa aceea sufocantă şi de aceea nu îmi răspundeai, de aceea nu voiai să mă priveşti.

Vino, îţi strigam cu vocea inimii, şi a iubirii promise, vino...
***

Cândva, demult, poate pe un tărâm al onoarei uitate, un samurai viteaz a dus toate bătăliile posibile din afară şi din sine pentru a întâlni şi iubi  femeia sa. 
Trimiteți un comentariu