se putea să nu te fi aflat niciodată, să rămâi locatar perpetuu al dorului meu...
să rătăcesc prin pustiu până la asfinţitul din urmă...
să rămânem străini, şi tu , şi eu câte un om printre cele şapte miliarde ...
se putea ca apusul să-mi fie veşnic trist şi vântul rece...
să păstrez la nesfârşit uşa inimii ferecată....
se putea să nu cunosc sentimentul cald de acasă nicicând
să nu-mi mai înflorească bonzaii vieţii magice
să uit zborul pe nori şi printre stele şi pe spumă de val
se putea să îmi crească ziduri pe dinăntru şi jungle dese să mă invadeze
se putea să mi se stingă lampioanele speranţei imaculate
se putea să mi se răsucească germenul în sămânţă şi să nu iasă niciodată la lumină de soare
se putea să nu fi aflat niciodată extazul purtării în sine
se putea şi totuşi te-am aflat...
iartă-mi iubirea ce n-a putut mai mult.
să rătăcesc prin pustiu până la asfinţitul din urmă...
să rămânem străini, şi tu , şi eu câte un om printre cele şapte miliarde ...
se putea ca apusul să-mi fie veşnic trist şi vântul rece...
să păstrez la nesfârşit uşa inimii ferecată....
se putea să nu cunosc sentimentul cald de acasă nicicând
să nu-mi mai înflorească bonzaii vieţii magice
să uit zborul pe nori şi printre stele şi pe spumă de val
se putea să îmi crească ziduri pe dinăntru şi jungle dese să mă invadeze
se putea să mi se stingă lampioanele speranţei imaculate
se putea să mi se răsucească germenul în sămânţă şi să nu iasă niciodată la lumină de soare
se putea să nu fi aflat niciodată extazul purtării în sine
se putea şi totuşi te-am aflat...
iartă-mi iubirea ce n-a putut mai mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu