miercuri, 2 iulie 2014

Câteodată...

Câteodată  trăieşti sentimentul  că nu eşti nicăieri cu adevărat şi ceva, o voce mică din tine îţi şopteşte că nimeni nu ar putea să îţi fie de  ajutor. Câteodată e ceva în sufletul tău care îţi apasă corzile simţirii, adăugând greutate peste o durere surdă ce se retrezeşte. Câteodată  te vezi departe de toţi cei pe care îi cunoşti, mult departe … dar presimţi că eşti aproape de ceva nedefinit, spre care inima ta se îndreaptă încet.  Câteodată, în tine se întâmplă Odisei şi Iliade ce nu mai pot fi ignorate şi atunci... câteodată …  trăieşti în rugăciune, sub stele; eşti un potir însetat şi tot cerul necreat.


Trimiteți un comentariu