joi, 24 iulie 2014

Despre întrupare

Am petrecut o bună bucată de vreme vrăjită de cele două epistole pe care le reciteam zilnic  şi le cercetam cu aceeaşi  aviditate netulburată încercând să aflu orice amănunt care-mi scăpase în timpul lecturilor precedente. Nimic nou nu apăru însă, şi zilele treceau cu gândul tot mai intens spre acea lume despre care doream să aflu şi mai multe. La sorocul unui  alt apus, a apărut cea de a treia carte de un verde aparte, simplu şi fascinant. Am ridicat-o în grabă şi am început să o răsfoiesc de mai multe ori, filă cu filă. Desenele erau mult mai elaborate, reprezentau peisaje, locuri surprinzătoare. Unul în special îmi atrase atenţia şi îl contemplai îndelung. Nu înţelegeam prea bine ceea ce vedeam, însă un detaliu anume îmi atrăgea atenţia, mă fascina: într-un cadru aproape pustiu, undeva parcă într-un  canion,  dincolo de o stâncă un chip privea către cititor cu o pereche de ochi adânci , care parcă arătau  imensitatea. Am privit ochii aceia minute în şir, fără să ştiu prea bine ce îmi plăcea mai mult: culoarea lor de o nuanţă de lavandă curată, ori infinitul ce se deschidea prin acea privire.
Cine eşti tu?, întrebam în gând continuând să aflu mai mult. Ca şi în alte dăţi, la mijlocul cărţii am găsit foile scrise şi am început să citesc cea de-a treia epistolă:


„ Ţinutul acesta este foarte surprinzător pentru cineva obişnuit să vadă şi să trăiască potrivit condiţiilor de pe Pământ. Când am ajuns aici am socotit că era noapte deoarece nu exista nici o lumină venită de la vreun soare „local” iar  cerul era mai întunecat decât la o eclipsă totală. Însă după ce am răsucit clepsidra de trei ori şi am văzut că totul rămâne la fel, am întrebat când vine ziua acolo. Cel care este însoţitorul meu aici, Lin un personaj isteţ şi agreabil, m-a privit părând să nu înţeleagă întrebarea. După ce m-a pus să îi descriu ce vedeam a scos un strigăt scurt de uimire şi mi-a spus că uitase un lucru esenţial. M-a rugat să îl aştept câteva clipe. Când a revenit avea o frumoasă pereche de ochelari pe care mi i-a inmânat solemn. De îndată ce i-am aşezat la ochi, totul în jurul meu a devenit altfel şi o lumină siderală a inundat  ţinutul; am privit cerul de culoarea profundă a unui ametist cu tonuri grave, iar undeva la zenit am remarcat un cerc  negru. L-am întrebat pe Lin ce reprezintă sfera neagră de pe boltă şi mi-a spus că acela este Soarele care stă mereu în acelaşi loc. L-am întrebat apoi cum se face totuşi că deşi astrul e întunecat,  văd atâta lumină în jur.  Mi-a spus că soarele lor este de fapt umbra unui alt soare strălucitor şi luminos care nu se vede dar care se reflectă în tot ceea ce există în acel tărâm, el  fiind chiar viaţa ;orice formă de manifestare a ei luminează cu lumina acelui soare invizibil fizic. Ascultam şi priveam cu atenţie contururile strălucitoare ale ierbii, ale stâncilor din zare, vedeam cum lumina apărea din Lin însuşi  cu intensităţi diferite după cum vorbea sau tăcea. Era atâta frumuseţe în jurul meu încât îmi simţeam sufletul inundat într-o bucurie inefabilă şi lacrimi rotunde îmi  perlau trăirea.
 De când primisem ochelarii obişnuiam să fac plimbări lungi în feluritele direcţii după cum mă purta drumul. În una din plimbările mele solitare  m-am trezit brusc în mijlocul unui peisaj bizar: cărarea pe care mă aflam mă adusese într-un fel de canion, plin cu stânci golaşe ce se întindeau de jur împrejurul meu până hăt-departe. Graţie ochelarilor, puteam admira strălucirea particulară a fiecărei stânci, care, la simpla mea prezenţă îşi modifica intensitatea strălucirii sau nunaţele luminii astfel încât aveam sentimentul unei simfonii de bun venit cu  care peisajul mă întâmpina.  Am parcurs cu ochi lacomi tot ceea ce privirea putea distinge: m-am aşezat pe o piatră ce lumina turcoaz în apropierea mea şi am lăsat atmosfera locului să se armonizeze în trăirile mele; mă simţeam eu însumi simfonie de culori şi lumini când deodată ceva mi-a atras  privirea: era un profil uman pe stânca ce se afla la o distanţă considerabilă; profilul gigantic al unui chip omenesc frumos realizat şi cizelat de nişte mâini necunoscute în uriaşa stâncă se înălţa pe fundalul vizual. I-am conturat cu privirea chipul sculptat, i-am mângâiat lumina frunţii tăiată drept în piatra bej - portocalie; am coborât apoi spre profilul nasului  de o regularitate armonioasă, când privirea mi-a ajuns  undeva în faţa mea, la baza stâncii: am tresărit puternic  uitându-mă în cei mai adânci ochi pe care i-am văzut vreodată. De după stânca cea mică, un chip se uita fix la mine, era o fiinţă vie, avea un chip şi o frizură tinerească, dar ceea ce m-a ţintuit locului au fost ochii săi: doi ochi în care se vedea o imensitate de culoarea lavandei abia înflorite care mă urmărea cu atenţie. Ca un magnet puternic, acei ochi mă atrăgeau şi îi priveam cu nesaţ, simţind  deodată cum  tot sufletul, al meu, al lumii întregi, al iubirii înseşi apărea în imagini. Farmecul persista şi eu stăteam acolo, lăsându-mi fiinţa invadată de graţie. Era ca şi cum mâna unui suflet apuca mâna sufletului meu şi prin împreunarea lor caldă se năştea armonia şi pacea eternă, eram în toate şi prin toate, eram una cu tot.
Mai târziu, când i-am povestit lui Lin acea întâmplare mi-a spus că avusesem binecuvântarea să asist la naşterea uneia dintre fiinţele lor. Cum aşa?, am întrebat nespus de mirat, nu era nimeni altcineva acolo, cum e posibil ca cineva să se nască în pustiul acela? Cum nu era nimeni?, m-a întrebat Lin, nu erau stâncile şi chipul din piatră? Ba da, însă nu văd ce are asta de-a face cu binecuvântarea mea. Acel chip tânăr pe care l-ai contemplat fusese până atunci în interiorul pietrei după care ţi-a apărut şi  tot ceea ce ai simţit cât timp i-ai contemplat imensul privirii a fost procesul naşterii sale din stâncă. Fiecare piatră, mai mică sau mai mare are în interior o fiinţă ce aşteaptă vremea să se nască, de aceea se poate  vedea lumina ce vine din interiorul lor: acolo este un spirit viu care se manifestă cel mai ades în invizibilul nostru.”


Epistola se termina brusc iar dorul meu după acel tărâm fermecat creştea şi mai mult.


Niciun comentariu: