duminică, 17 august 2014

Să fii Iuda...

Mult timp am cugetat la postura lui Iuda şi odată cu schimbările pe care le trăiam în mine  şi imaginea lui îşi schimba conturul. Am pornit de la acel sentiment clasic iniţial de dezgust şi revoltă faţă de trădător şi gestul lui abominabil. Mai târziu, când am înţeles treptat că Iisus avea o menire, că era Voia lui Dumnezeu pe care era necesar să o facă întocmai şi că tot ceea ce s-a întâmplat trebuia să existe, am avut revelaţia faptului că Iuda trebuia să trădeze tocmai ca să se împlinească tot ceea ce fusese scris şi proorocit. Mi-am dat seama că dacă nu ar fi fost acel om cu numele Iuda, ar fi fost un altul, care să împlinească gestul trădării; omul care urma să îl facă poate că a avut puterea de a accepta sau nu acel rol, însă personajul care a trădat nu putea fi suprimat, el trebuia să existe. Şi atunci am avut o anume înţelegere faţă de misiunea lui Iuda şi  milă pentru  omul care a ales să o împlinească deoarece a trăit un mare chin, dovadă că nu a supravieţuit gestului. Nu a fost linşat de nimeni altul decât de propria sa conştiinţă care nu putea suporta încărcătura deplină a gestului înfăptuit. 

Din această perspectivă, oamenii din viaţa noastră, repetabili Iuda prieteni până la un anumit ceas, capătă semnificaţii noi: dacă înţelegem că întâmplările sunt cele care e obligatoriu să aibă loc, supărările noastre îndreptate spre oameni îşi pierd din ascuţime, ba chiar cei care sunt protagonişti pot fi percepuţi diferit, termenul de duşman, de fals prieten sau de mizerabil pot dispărea în această înţelegere şi o nuanţă de respect ori chiar de recunoştinţă pot apărea cu timpul, deoarece ei au fost cei care la un alt nivel au acceptat să aibă acest rol în întâmplarea care a adus evoluţia în viaţa noastră. Prin parcurgerea acelei întâmplări, poate că am suferit, poate că am fost nefericiţi o vreme, însă după aceea am obţinut experienţa necesară creşterii interioare care ne-a întărit şi ne-a fortificat. 

Le sunt recunoscătoare acum  tuturor celor care mi-au înşelat aşteptările, care m-au trădat ori m-au părăsit, celor care m-au minţit, tuturor celor care mi-au adus vreun aparent prejudiciu, pentru că fără ei nu aş fi putut trăi acele întâmplări care urmau să-mi aducă maturizarea, întărirea caracterului, a ambiţiei de a evolua, acele etape care au punctat drumul spre desăvârşirea mea ca om şi spirit. 




Trimiteți un comentariu