joi, 25 septembrie 2014

Altundeva...

Când ai venit, păreai o minune; aduceai blândeţe, căldură, echilibru. Lumea ta îmi era fermecată, ireală în culorile  pe care mi le aşezai treptat în braţe. Când ai început să mi te adresezi cu peniţa inimii, am trăit topiri de calote de la Poli: mă înmuiam, mă sfărâmam şi mă prăbuşeam, mă topeam şi mă contopeam.  Treptat în lumea mea au apărut imagini noi, aduse din lumea ta care îmi părea străină şi îndepărtată altcândva. Mă fermecai atunci când îmi desenai  scene în care ne regăseam împreună zâmbind...lumea ta...lumea mea... în fapt  ele au glisat uşor  în lipsa noastră, s-au amestecat în cromatici  noi ; lumea mea şi cu altundeva-ul tău sunt  acum în lumea ta aşa cum altundeva-ul meu şi cu lumea ta s-au contopit cu lumea mea.  Suntem  iată mai vaşti, mai bogaţi, mai extinşi  acum când  altundeva-urile noastre s-au  aflat.



Trimiteți un comentariu