miercuri, 15 octombrie 2014

Răspunsul

Ne întâlnim unii cu alţii, ne alăturăm, trăim stări, emoţii. La un moment dat ajumgem la un paroxism al simţirii şi îl împărtăşim, e atâta fericire în noi, atâta graţie pe care vrem să o transmitem, să o facem cunoscută şi spunem prin cuvinte, prin gesturi sau  înflorim în noi acel " te iubesc"  unic... îl trasmitem şi... vine un suflu rece... ştim în momentul acela că celălalt nu simte ca noi, nu a înţeles sau nici măcar nu a băgat de seamă marea trăire. Celălalt care este ACELA, iubitul, fiinţa specială, aleasă dintre toţi ceilalţi, cel care ne-a fermecat, ne-a convins să fim împreună, să fim alături. 

***
Stăteam de mai multă vreme în starea aceea, simţeam că iar mă îndepărtasem de ceva, că iar eram printre neguri însă de data asta nu mă mai lăsam înecată în trăiri .. le lăsam pur şi simplu să vină peste mine, dar nici nu le opream , nici  nu mai luptam împotriva lor. Simţeam tristeţea în preajmă, însă nu mă mai îmbrăcam în ea...m-a atins de câteva ori cu faldurile ei şi a plecat până la urmă...stăteam şi simţeam că e ceea ce trebuia să fie. 

Atunci m-am aşezat lângă înger şi i-am vorbit: " Tu ştii că nu am intenţii rele, tu ştii cum sunt, cum simt, cum gândesc, tu mă ştii dintotdeauna. Ai văzut cum am pornit cu inima deschisă mereu, ai văzut cum am dorit să nu rănesc, cum m-am împotrivit chiar şi gândurilor.care ştiam că fac rău.. spune-mi, arată-mi, pentru că nu văd, nu pot să văd ce nu fac bine, ce mă aduce iar şi iar în acelaşi punct; dacă nu îmi arăţi, cum să ştiu să nu mai greşesc?... spune-mi pe înţelesul meu."

***
Singurătatea mă atrăgea tot mai mult, tăcerea mi  se impunea cu toată forţa ... am tăcut, m-am retras. Ţi-am dat telefon ca să îţi zic că nu mi-am schimbat planurile, dar că o vreme am lipsit, pentru că am căutat să mă retrag şi mai ales că am sentimentul că am rămas blocată într-o situaţie... atunci, în momentul acela când mi-ai vorbit am ştiut că primeam Răspunsul. 

Mi-ai spus că am rămas tâmjind după emoţia aceea, după trăirea pe care am simţit-o dar că noi, toţi avem modul nostru personal de a simţi. Mi-ai spus că trăirea aceea este a mea , şi simţirea tot a mea, că faptul că a fost în compania unui om, nu înseamnă că în lipsa aceluia, eu nu mai pot să o am, Ea a fost mereu la mine şi a apărut când mi-am deschis inima, când mi-am lăsat să înflorescă tot ce închisesem de frică. Mi-ai spus că ne întâlnim unii cu alţii, şi că există clipa de graţie când ne deschidem în acelaşi timp, trăim împreună o stare însă fiecare în felul său şi că apoi, e posibil ca unul să nu fie pregătit, să nu poată face faţă, să nu vrea pur şi simplu şi atunci se închide iar celălalt rămâne uneori crezând că el este de vină, că a greşit iar, că asta îi e sortit să trăiască perpetuu. De fapt, el trebuie doar să înţeleagă cum poate să îşi creeze echilibrul interior, pentru ca deschiderea aceea de graţie să se întâmple în viaţa sa din nou...el este dator să se înţeleagă, să se accepte, să îşi refacă punţile dinăuntru şi să îşi redeschidă ferestrele sufletului larg spre viaţă. 

***
" Eu nu încurajez pe nimeni să stea într-o situaţie care îi face rău, dar nici să ia o decizie cât timp nu este în stare de echilibru. Altfel, tot ce a trăit , va retrăi doar că în alt context" mi-ai spus , şi ai adăugat " De fapt noi asta avem de învăţat: cum să trecem prin clipe" şi am înţeles atunci că sunt clipe de înflorire, de deschidere, şi clipe de frunze căzând, ori de flori uscate pe morminte. 





Trimiteți un comentariu