marți, 29 decembrie 2015

O altfel de privire-93- Curcubeul

La un moment dat am simțit cum de la mine din suflet pleacă o lumină arcuită spre zare...se ducea până când, la un anumit moment s-a oprit la alt suflet... nu am știut că ești tu, nu vedeam nimic în afara  luminii care se arcuia între noi. E posibil ca la un alt soroc să fi înțeles și tu acel curcubeu luminos care se oprea în inima ta căci am văzut cum arcul lui se făcea tot mai luminos și cum și din partea cealaltă începea să vină spre mine lumina... Am primit-o cu o anume bucurie și am început să las și mai multă să treacă prin podul dintre noi... și tu ai început să trimiți și mai multă... între noi era o arcuire permanent luminoasă, tot mai puternică, tot mai mare...



***

Apoi s-a întâmplat ceva ciudat: lumina din capătul ce se odihnea la mine în suflet a început să călătorească ușor prin corpul meu, tot mai îndrăzneț și mai hotărât, până când  eu în întregime, podul curcubeu și tu însuți una eram, si poduri curcubeu porneau spre alte suflete.



vineri, 25 decembrie 2015

Gândul de week-end 132



Despre liberul arbitru: inițial este într-o oarecare măsură spre folosință, apoi se limitează drastic, până la anulare dacă nu știm să îl folosim;  înțelepțindu-ne se adaugă tot mai mult pentru folosul a câtor mai mulți pentru ca, în sfârșit să renunțăm de bună voie la liberul arbitru pentru a face în totul voia divină.

marți, 22 decembrie 2015

O altfel de privire-92- Căci e doar între voi doi

Uităm ades că întotdeauna, în fiecare moment al ființării noastre pe acest Pământ facem și acționăm exact atât cât putem noi mai bine pentru  etapa, înțelegerea, deschiderea pe care le trăim atunci. Se întâmplă să primim în schimbul intențiilor noastre bune răspunsuri absurde, uneori contradictorii a ceea ce am oferit, se întâmplă să acționăm cu dragă inimă și să fim criticați, ori judecați ca nefiind conformi cu..., să fim respinși ori să primim în schimb vorbe aspre care uneori se strecoară tăios în suflet. 

***
Vine un moment în care viața poate să pară absurdă până la alienare, ori chiar până la grotesc; vine un moment în care chiar plin de toate intențiile bune, încărcat cu cea mai dezinteresată pornire, gesturile, faptele tale sunt judecate, respinse, atacate. 

Acela este unul din marile daruri ale vieții: momentul  când poți să înțelegi că tot ceea ce faci și ce trăiești este de fapt între tine și Divinitate, de la prima suflare până la ultima. Când înțelegi acest adevăr acea parte din tine care suferă din cauza nedreptăților, ori a inegalităților, ori a injustei măsuri dispare căci având ca tovarăș Divinitatea, simțindu-i mereu prezența alături  ești în orice împrejurare prețuit, valoros, împlinit. În această tovărășie înțelegi și că totul este doar între voi doi, și mai ales între tine și ceea ce faci: acțiunile tale sunt valoroase în ele însele și te împlinesc prin realizarea lor și nu prin vreo recunoaștere ulterioară; de atunci încolo lucrezi în faptă și în gând având zâmbetul divin călăuză. Chiar și cele mai pure și miraculoase trăiri ori ființări au fost puse la încercare, respinse ori murdărite de răspunsurile și faptele oamenilor prin vremuri. Prin urmare să aștepți recunoașterea ori înțelegerea din acea parte poate fi o trăire fragmentată de  neputințele  acelora spre car merg intențiile tale. 

***

Vei fi judecat, respins, batjocorit indiferent cât de nobilă și pură e fapta ta... important e să o faci oricum, căci mereu este doar între voi doi, între tine și Divinitate ... în rest este o roată ce se învârte ori o tablă de șah ce se schimbă periodic. 


sâmbătă, 19 decembrie 2015

O altfel de privire-91- Pragurile

La un moment dat, fie și numai urmând parcursul școlar începi să înțelegi că trecerea prin viață urmează principiul trecerii de la o etapă la alta așa cum în educație treci de la grădiniță până la o formă superioară de pregătire. La încheierea unei etape de acumulare, pentru a dovedi pregătirea științifică necesară se trece printr-o  testare sau examinare care certifică intrarea în etapa superioară. 

În existența umană lucrurile stau asemănător: prin naștere intrăm în etapa în care suntem ajutați de toți ceilalți să creștem, să învățăm să ne servim singuri de ceea ce avem, apoi de ceea ce ne e pus la îndemână. 

Urmează apoi etapa în care prin cei care ne sunt fizic alături ori prin creațiile unor oameni pe care nu i-am cunoscut vreodată personal, învățăm să ne cunoaștem pe noi înșine, legile și mecanismele după care funcționăm pe acest Pământ, apoi să ne lărgim cunoașterea la întreaga creație pentru a avea o perspectivă mai amplă a fenomenelor.

Când ne simțim pregătiți se face simțită etapa în care suntem chemați să îi ajutăm noi pe ceilalți să învețe să folosească ceea ce au primit, să învețe să se cunoască, să înțeleagă ceea ce trăiesc și cum pot lucra frumos în ansamblul legilor Creației.

Etapa următoare este aceea în care, asemănător doctoratelor ori a  marilor lucrări științifice de sinteză, viața ne cheamă să facem servicii pentru binele tuturor, sau a unor mase mai mari de oameni. Direct sau indirect suntem chemați prin fapta ori gândul nostru să participăm la lucrarea mult mai generală a înțelegerii binelui comun, a lucrării brazdei ogoarelor ce depășesc sfera strict personală. 

***

La fel ca în cazul instituțiilor de învățământ, în viața personală, trecerea de la o etapă la alta este marcată de un prag în care ești invitat la adăstare, timp în care să îți lămurești clar dacă vrei să pășești mai departe, să mai stai o vreme acolo, în prag ori să revii la ceea ce tocmai ai parcurs. Această perioadă a pragului este o perioadă în care lămuririle apar de obicei prin încercări exterioare și cu cât pragul e mai sus, cu atât probele vin de la oameni dragi, de care îți pasă  și în zone ale credinței, ori spiritului sensibile pentru tine. De obicei ei vin cu argumente contrare drumului înainte, vin să îți vorbească din perspective exterioare, din unghiuri ale unor prețuri efemere. E bine să asculți aceste voci pentru că prin ceea ce simți ascultându-le răspunzi la problemele  testului acelui prag. Ceea ce se cristalizează în tine apoi, este nota finală și trecerea într-un sens sau altul. 

***

Fiecare dintre noi începe la grădiniță, dar numai de spiritul fiecăruia depinde cât de departe vrea să ajungă în propria evoluție și instruire și la care dintre etapele învățării se va opri.


vineri, 18 decembrie 2015

Gândul de week-end-131


Poate că lucrurile s-ar limpezi dacă oamenii ar înțelege că unii  caută trăiri în tot ce fac, iar alții senzații.

miercuri, 16 decembrie 2015

O altfel de privire-90- Și dacă ți-aș spune?

Dacă ți-aș spune că o femeie știe... mereu, prin tot ce este ea, prin celule și gânduri și trăiri, prin sentimente și emoții, ea știe de fiecare dată când i te adresezi de aproape sau de peste zări, știe când o faci cu iubire și când nu... Mult timp o femeie poate să nu înțeleagă, să creadă că i se pare, să se mintă dar începând cu un anumit moment al ființării sale știe când iubirea unui bărbat o face să crească, o onorează, o strălucește. Știe când vine spre ea un gând neplăcut, de nerecunoaștere a frumuseții ei, de poftă lacomă și interesată de genul "Ce ți-aș face de te-aș prinde" sau acel   gând de "Ia mai lasă-mă cu mofturile tale, vai de tine și de lumea ta". O femeie știe când iubirea bărbatului o ajută să crească ori dimpotrivă o slăbește în ceea ce este deja. 

Când te va vedea apoi sau veți vorbi ea va fi poate ciudată sau neobișnuită, însă cu zâmbetul pe care îl vei vedea își duce cum știe mai bine rănile pe care le-ai lăsat fără să bănuiești măcar în ființa ei. Câteodată chiar îți va spune deschis că o doare și că îi e greu... ascult-o, căci așa e!

Când se va fi simțit însă prea obosită, ori vlăguită de atâtea săgeți otrăvite, o femeie  va pleca... și nici măcar nu vei ști că chiar dacă mai este  fizic lângă tine, îți vorbește ori te însoțește în treburi, ea nu mai este în tine cu tine și tu nu mai ești în ea. Și asta ți-a spus-o cândva, dar nu ai avut răgazul să o crezi.

O femeie vine, iubește, plânge și pleacă... 


sâmbătă, 12 decembrie 2015

O altfel de privire-89-Iubirea

Iubirea în sine există, și noi știm asta doar că  am învățat să credem că iubirea este obligatoriu în legătură cu cineva sau ceva din afara noastră. Orice floare va asocia iubirea cu mângâierea soarelui sau cu atingerea senzuală a unui fluture. La fel și noi gândim iubirea, simțim iubirea cel mai ades în legătură cu o altă ființă. avem nevoie de cineva căruia să i-o dăruim, avem nevoie de cineva de la care să o primim, căruia să simțim că îi aparținem.

***

Se întâmplă însă ca în unele rare clipe să simțim Iubirea în esența ei, în sinele ei cum se manifestă în interiorul nostru și ne umple atât de mult simțirea încât orice altă trăire pare ștearsă. Poate că nu am făcut decât să o lăsăm să se manifeste, poate că o purtăm cu noi dintotdeauna și în acele clipe uităm că vrem să o dăruim cuiva, sau că ar trebui să o primim de la cineva, și o lăsăm pur și simplu să FIE în noi așa cum este. Și atunci deși nu îmbrațișăm pe nimeni, deși nu sărutăm pe nimeni ori chiar nu este nimeni în preajma noastră, se întâmplă să  ne simțim desăvârșiți, compleți, deplini, fără așteptări, fără dorințe. Nu vrem pe nimeni anume, nu aștepțăm pe nimeni anume, simțim ca și cum toți sunt deja în noi și noi viețuim în toți de la începuturi, ne simțim dincolo de femininul sau masculinul cu care ne-am născut lumii acesteia, dincolo de femininul sau masculinul oricărei alte vieți,  simțim dincolo de rolurile pe care le-am avut vreodată în orice societate, simțim că suntem inefabilul pe care acum îl numim IUBIRE și pe care altcândva l-am numit Fuji, ori pădurea, ori Calea; ne simțim  un izvor care rămâne veșnic și care nu depinde niciodată de cel care își potolește setea de la el. 

***

Odată ce ai trăit chiar și pentru o clipă aceste sentimente,. odată ce ai simțit chiar și pentru o secundă că ești acel ceva netulburat și de neclintit din spatele tuturor trăirilor, chipurilor, înfățișărilor, odată ce ai simti că nu poți fi altfel decît iubire, toate din jur se domolesc, se așază în niște făgașe armonioase și curg lin prin viața ta. De atunci iubirea ta este Iubirea și are legătură cu viața însăși, cu universul și legile lui, cu misterul sufletului, cu sinele și ființarea. Cuplul inițial este deja în tine, îl simți oriunde ești, îi simți perfecțiunea și deplinătatea, îi simți permanența și seninul. 

***

Iubirea nu se învață, nu se așteaptă... ea  este și se scoate la lumină pentru a o lăsa liberă să existe.



vineri, 11 decembrie 2015

Gândul de week-end-130



Tristețea e atunci când ajungi să trăiești totul la modul general.

duminică, 6 decembrie 2015

O altfel de privire-88- Semne pe un pergament

Cândva citeam multe romane și trăiam cu totul în interiorul lor; a fost apoi un moment când am înțeles că puteam simți la fel de real ca și cum povestea era aievea și atunci am început să învăț să scriu și eu.

 La un alt moment, sau poate tot același și tu, în alt colț de Univers ai știut același lucru, ai știut că poți fi naratorul propriei realități. Și atunci fără vreo pricină aparentă, într-o zi însorită cu flori de cireș mi-ai spus: "Vreau să  cunosc povestea ta și vreau să trăim împreună în aceeași poveste".

De atunci  suntem amândoi în scenariul celuilalt ..și încet, încet  trăim simultan în povestea noastră, cea pe care o scriem împreună, cea care ne-a acceptat pe amândoi. 

***

Suntem  urmele unui condei divin pe un pergament scris de demult cu scenariul vieții.




sâmbătă, 5 decembrie 2015

Gândul de week-end-129


O femeie se cucerește după o confruntare  invizibilă între masculinul femeii și masculinul bărbatului cu care va  forma un cuplu. Ca urmare,  femeia acceptă bărbatul care este mai puternic decât masculinul din ea.


duminică, 29 noiembrie 2015

O altfel de privire 87- Feminin-masculin

În fiecare dintre noi există  o parte  bărbat și o parte  femeie, o pereche și  fiecare dintre noi e conștient de partea  predominantă a sa în anumite perioade ale vieții  până când simte echilibrul și pacea din sine. 

Când ne naștem nu avem sentimentul că suntem altceva decât un întreg și abia mai târziu, odată cu conștientizarea diferențierii oamenilor după sex apare perspectiva care se conturează tot mai mult în timp și anume că am fi incompleți  și că am avea nevoie de celălalt, de sexul opus pentru a reface rotundul, sfera.

***

În copilăria mică, pentru câțiva ani de la începutul vieții m-am simțit un androgin fericit; nimic nu reușea să-mi tulbure sentimentul de întreg și de deplin. Odată cu înaintarea în vârstă și cu multele convenții sociale, cu falsele șabloane și uzanțe ceva din mine, poate chiar acea jumătate în căutarea căreia am pornit mai târziu, ceva din mine deci s-a pierdut și mi-a lăsat dorul și regretul de a nu fi fost băiat. Apoi, mult mai târziu, când am încetat să mai regret partea masculină pe care o ignoram și am acceptat femininul în care mă născusem pe lume, am vrut să îl pun alături de masculinul cuiva; prin urmare l-am oferit cu iubire de fiecare dată și m-am vrut femeia aceea potrivită, unică, totală; dăruindu-mi femininul am trăit acel sentiment de liniște și bucurie a regăsirii, de apartenență, m-am simțit femeia masculinului pe care îl iubeam.

Dar atunci când dăruirea nu era înțeleasă, ori acceptată, ori era chiar ignorată, ceva din interior începea să sufere până când spunea "Gata, e de ajuns!" și mă rechema din celălalt înapoi. Recent am înțeles că e vorba de partea masculină din mine care veghează  cu răbdare și dragoste ca femininul ce-l port să fie fericit și împlinit. De fiecare dată știe să  protejeze partea feminină lângă care a apărut în viața asta, de fiecare dată o susține, o alină și se lasă susținut, alinat, iubit de ea. El, acel masculin pe care îl port vegează ca femininul din mine să fie iubit așa cum merită  de un alt masculin, din alt om în timp ce caută femininul potrivit și pentru el.

  Și atunci, poate  că noi, de fapt, nu căutăm bărbați sau femei potriviți sexului cu care ne-am născut ci acei oameni care au  o pereche  de masculin-feminin care să se potrivească perechii de masculin-feminin din noi înșine. 

vineri, 27 noiembrie 2015

Gândul de week-end 128



E o vreme când ești necăjit pentru că apar în viața ta  oameni care vor ceva de la tine și e o altă vreme când ești bucuros pentru că ai acel ceva pe care oamenii îl vor și poți să li-l oferi.

miercuri, 25 noiembrie 2015

"Paint the sky with stars"

De fiecare dată când pășesc undeva pentru prima dată privesc în sus: cupolele, tavanele, cerul... Inima îmi cântă de bucurie și caută curioasă în sus ca să vadă, să descopere, să afle, să cunoască. Orice fundal albastru punctat cu auriu mă însuflețește și îmi dă motiv să îmi las privirea agățată acolo, contopită  până la identificare cu povestea din  imagini. 

***

Zilele astea am trăit o stare de oarecare vid ar spune unii, de neutralitate ar spune alții, de dor după a face ceva aș spune eu. Și iată că deodată am avut un flash ce mi-a arătat că cerul vieții mele, la atâția ani de la naștere e încă alb și își  așteaptă picturile, tușele, urmele de pensule hotărâte să lase contururi pastelate, linii sinuoase, imagini de ansamblu îndrăznețe,  fundal azuriu și stele aurii.

***

 Fiecare dintre noi purtăm un tavan alb deasupra creștetului și toată existența  ne invită să îl pictăm cum putem mai bine, să ilustrăm   odiseea noastră pe cerul creației. 





luni, 23 noiembrie 2015

Sunt dăți...

Sunt acele dăți când intru în liniște ca în templu... nu știu exact dacă ea mă învăluie sau eu pășesc în sanctuarul ei... oricum, o presimt cu puțin inainte de a  se manifesta deplin ... de obicei când se instalează în juru-mi  aud clar zgomotul din mine ce răsună cu foșnituri țiuitoare în urechi. Atunci o invit să pătrundă înăuntru, să își întindă mantia catifelată peste toate și stau așa în binecuvântarea acelei păci albastre, ori verzi până ce fericirea devine de nesuportat. 

Sunt dăți când tac și mă așez lângă tine până când tăcerile noastre devin una singură și aerul dintre noi se colorează în verde sau mov iar  fulgi albi coboară pe creștetul nostru și ninge pe lume.






sâmbătă, 21 noiembrie 2015

O altfel de privire-86- Marea dinăuntru

Adeseori mă așez pe țarmul mării ce o port și îi contemplu depărtările. Destul de rar se nasc valuri care să-i tulbure oglinda și atunci le las să-mi înconjoare glezna, ori chiar să-mi îmbrace cu spuma alburie pielea de sub genunchi. 

Marea asta, știu că e în mine dar de fiecare dată îmi dă sentimentul că mă poartă atât de sus încât ajung să simt în suflet și împrejuru-mi de umeri  o îmbrățișare divină mereu reînnoită, mereu plină în suflet. 

Uneori pe luciul ei apar chipuri de oameni care se oglindesc prin suprafața albăstrui verzuie din trăiri ce au fost, din timpul pe care l-am împărtășit în  comun  și care acum are formă umană, arată ca cineva drag sau ca cineva care mi-a pus la încercare o limită. Stau și privesc acele chipuri ce se oglindesc pe luciul mării din mine, le zâmbesc și simt cum îmi cresc în inimă a îmbrățișare. 

***

Alteori e atâta  liniște pe luciul întinsului de apă încât  totul pare aidoma de milenii...transparent, limpede și senin. Nici o undă nu pornește, nici o adiere, nici o suflare... zarea, apa, adâncul una sunt și atunci fie pornesc în plutire ușoară, fie  rămân în acea pace până când ceva mă recheamă în cotidian.

***

Pe albastrul limpede al mării dinăuntru trec din când în când vâslași singuratici în bărci ușoare și zvelte, ghidați de lumini de stea ori de răsărit violet, iar  cântecele lor îmi înfloresc cerul.


vineri, 20 noiembrie 2015

Gândul de week/end-127


 Fiecare dintre noi  își cunoașteștie  bărbatul sau femeia sa atunci când îl descoperă în sine însuși.

vineri, 13 noiembrie 2015

Gândul de week-end-126

Intersecțiile sunt un  fel al  vieții de a ne da răspunsurile cerute.



joi, 12 noiembrie 2015

O altfel de privire-85- " Curgeai în mine până-n rai..."

Eram la o distanță oarecare unul de celălalt...foarte aproape ar fi spus unii, imens de departe ar fi gândit alții...eram  așezați, fiecare atent la ceea ce se petrecea în realitatea tuturor când deodată am simțit cum ceva se desprinde ușor din ființa-mi și atunci am văzut conturul meu diafan cum pornește usor în întâmpinarea alui tău ce plecase și el simultan din ființa ta. 

Priveam uimită la întâlnirea dintre  dublul ființelor noastre... urmăream cum se apropiau fără vreo șovăire, cum se opreau o clipă față în față, cum iși admirau culorile reciproc și își armonizau căldura...apoi au continuat simultan să înainteze până când nuanțele s-au contopit și contururile s-au suprapus. Am simțit atunci cum ceva trecea prin ființa mea până la începutul veacurilor  în timp ce și eu alunecam prin tine până la începutul sevei, până la originea vremurilor, până în rai. 

 Fiecare dintre noi a trecut după aceea de partea cealaltă purtând în sine amestecul de culori, amestecul de raiuri, amestecul de ființă ... apoi  dublurile noastre au ajuns iar la fiecare din noi. De atunci eu sălășluiesc în tine și tu în mine, împreună și separat, unici și repetabili.

text inspirat de Mircea Dinescu si Adrian Jacota 


miercuri, 11 noiembrie 2015

miercurea fara cuvinte- 35



miercurea fara cuvinte- o initiativa Carmen 


vineri, 6 noiembrie 2015

Gândul de week-end -125


Uneori nu știi că a face voia divină și a te respecta pe tine însuți e același lucru.


marți, 3 noiembrie 2015

O altfel de privire-84- Cât poți iubi

A iubi e ceea ce toți știm foarte bine, ceea ce toți dorim, practicăm, trăim. Iubim felurit, ne transpunem în situația celuilalt, ne trimitem gândul constant la el, ajungem să îl înconjurăm cu atenția noastră, cu frământările și dorurile noastre, iubim până când uneori ne simțim epuizați, triști sau goi.

A iubi ne dă fluturi în stomac, ne dă valuri de trăiri amețitoare, ne transportă în zboruri nebănuite până atunci, ne aduce înfiorare și extaz.

A iubi se estompează când figura celuilalt este dizarmonioasă, când trăirile se încâlcesc în dizarmonii tot mai rezistente, când ceea ce simți în stomac nu mai seamănă cu plutirea lină de aripi de fluture ci e mai degrabă un ghemotoc dureros, a iubi se șterge și piere brusc atunci când constați că e mai mult suferință, ori ignorare, ori nepăsare, ori provocare la o competiție inutilă de  "care pe care" generatoare de tristețe și însingurare. A iubi ca să îl înlocuiești pe celălalt cu propriile convingeri, ca să îl scutești de propriile sale lecții și conștientizări, ca să îi transferi modul tău de a fi ori ca să îl legi de tine prin afișarea unei neputințe neasumate deplin, este o închipuire.

***
A iubi este mai ales despre a continua să trimiți tot ce e bun și frumos în alcătuirea ta spre celălalt chiar dacă el nu o știe, chiar dacă tocmai ați avut o dispută, chiar dacă te simți într-o altă lume față de a lui. A iubi este de a accepta că tot ceea ce trăiește este demn de a fi iubit, orice formă fizică, subtilă ori intențională îmbracă pe moment, pentru că ai ajuns să înțelegi că totul, absolut totul este creație divină, și este îngăduit să existe la un moment dat. 

A iubi ceea ce nu este plăcut ochiului fizic, ceea ce produce dezgust estetic nu înseamnă să vrei să îți trăiești viața alături, să te amesteci cu energia sa până când te simți epuizat, ci este despre a recunoaște dreptul său la viață, modul său personal de a-l exercita, este despre a recunoaște că fiecare formă trăitoare are propria sa manifestare a realității și prin asta să o respecți, să nu încerci să îl judeci ori să îl schimbi. 

Când poți iubi egal și frumos, când poți trece mai departe în viață fără ranchiună, judecăți, gânduri de justiție ori reglare de polițe, când poți ieși din orice situație cu aceeași încredere în adevărul divin și în dreptul fiecăruia de a-l găsi prin mijloacele pe care le alege singur, când poți rămâne viu în suflet și ziditor în vorbele și cuvintele tale, când poți respecta ceea ce nu înțelegi ori nu aprobi, când poți privi cu aceeași seninătate îngerul și demonul, abia atunci poți spune că ai măsura a cât poți iubi.



foto Ching Yang Tung


sâmbătă, 31 octombrie 2015

Gândul de week end-124



 Tot ceea ce facem  şi cum o facem, toată viața pe care o trăim e felul nostru de a-i mulțumi lui Dumnezeu. 




joi, 29 octombrie 2015

O altfel de privire-83- Transparența




Cu trecerea timpului se poate întâmpla să simți cum se modifică ceea ce știai că te alcătuiește... cum devii din alt aluat decât cel care erai al părinților tăi, cum prin forța dorințelor schimbate ți se modifică  obiceiurile, interesele și în final bucuriile. Mai apoi, adeseori ești  plutire ușoară și  tot mai puțin din ceea ce făcea  obiectul vieții așa cum o trăiai, tot mai puțin din  ceea ce părea important altădată persistă. 

Ajungi să trăiești într-un anumit punct din depănarea vieții tale certitudinea că  partea materială devine atât de fină încât ceea ce te alcătuiește, ori ceea ce te înconjoară, ceea ce credeai solid devine transparent, imperceptibil chiar. E un anume  dat al vieții tale când ceea ce ești prin simțire, vis, ființare e mai puternic decât ceea ce ești material. E ca și cum ființa ta ia atâta amploare încât corpul tău devine de o transparență uimitoare, de consistență fină de voal. Atunci vorbele tale, umbrele de gând, imaginile ce trec prin ochiul minții devin materiale, solide, atunci ceea ce era invizibil altădată devine palpabil, lucrează direct, se mișcă, iar ceea ce era atât de prezent material se diluează, se rarefiază până la diafan. 

Într-o anume soroc al vieții această transparență devine realitate și tot ceea ce se află în preajma ta se simte în siguranța spiritului deschis, iar tu trăiești tot mai mult în bucuria întregirii, în deplinătatea ființei care ai devenit... îți simți frumos rotundul, lumina, întregul... devii îmbrățișare și căldura ei. 


duminică, 25 octombrie 2015

o altfel de privire- 82- Fragilitate

Priveam firul acela atârnând dinspre cer, cum lăsa dâre alburii în aerul din jur... știam că un gest de-al meu era de ajuns ca să-l desprindă de universul său, să-l rupă, să-l distrugă... un gest mic, simplu... firul acela părea atât de fragil, de subțire, era atât de delicat, fără greutate... impecabil.

***

Am aflat apoi că oamenii de știință găsesc că firul  acela este foarte rezistent și că adeseori îl aseamănă cu oțelul ca rezistență, iar din perspectiva elasticității este de câteva ori mai performant decât un fr de oțel de aceeași grosime.

***
Priveam la firul acela, plutind ușor în adierea răcoroasă și simțeam cum subțiri degete divine țeseau încă mătasea din suflet, atât de fragilă, atât de elastică, infinit rezistentă.





vineri, 23 octombrie 2015

Gândul de week end-123



În mod paradoxal, în fața unei decizii,  alegem varianta care are aceeași vibrație cu noi, chiar dacă  există posibilități mult mai bune.

miercuri, 21 octombrie 2015

Cântec pentru o sirenă

Trăim...visăm..iubim...construim...facem planuri...împlinim....

Sunt acele momente fulgerătoare când totul explodează, când totul nu mai e pe veci cum a fost, când se prăbușește  lumea așa cum o știam. Intrăm în acea uimire, în acea  deznădejde, în acea disperare și stăm o vreme acolo...e iadul pe care fiecare dintre noi e dator să îl parcurgă în viață fiind...fiecare dintre noi, la un moment dat trece desculț prin iad, cu mâinile goale și singur. La capătul celălalt îl așteaptă îngerul, sufletul său întreg, pajiștea luminoasă...la capătul celălalt este o altă viață, o nouă lume, e veșnicia. 

***

Sunt oameni care, trecând prin iad, aleg să rămână acolo, care nu au puterea ori dorința de a face drumul până la capăt...sunt oameni care ies dar rămân muți, ciuntiți, care nu văd rostul acestei odisei, care i se împotrivesc perpetuu și care aleg să-și închidă porțile inimii și ale sufletului.

Sunt apoi acei oameni care după ce au făcut tot drumul și-au cunoscut puterea și frumusețea, au învățat să descifreze semnele noii vieți, au învățat limbajul îngerului și se fac călăuze pentru cei care urmează să-și parcurgă porțiunea de iad. Sunt cei care îți spun că așa e felul vieții de a ne face să creștem, că e un sens în orice și că "nici un fulg de zăpadă nu cade niciodată  în locul greșit".

***

Sunt oameni pe lume care ne vorbesc în limba îngerilor din vremea când  sufletul nostru  o caligrafia.



O altfel de privire-81-Fuji

Mă fascinează de fiecare dată când îi contemplu imaginea... e un paradox pe care îl poartă în sine: combinația dintre liniștea, pacea și grația prezentului și secvențele de agitație și  vacarm ale erupțiilor trecute... Fuji este încă un vulcan activ  și tocmai această valență a oricândului  posibil îi dă o atracție mistică... Fuji are și o frumusețe a simetriei unică: prin repetatele erupții a fost șlefuit într-un con rotund perfect ce se prezintă la fel din oricare unghi ai privi.

Fuji e atracție, respect, fascinație, mister. Pare simplu, frust, de o onestitate nudă și în același timp șlefuit îndelung, elaborat prin orfevrării complicate. 
***
La o altă dimensiune  Fuji este esență dincolo de aparență... Fuji este  fiecare dintre noi.


sâmbătă, 17 octombrie 2015

O altfel de privire- 80- Lumina vie


Se întâmplă să fie acele momente când ființa mea tânjește... în geometria vieții trăite necesitatea are încă locul său important... în consecință, în miezul de ființă, periodic apare un dor după căldura acelei îmbrățișări, după liniștea destinderii totale în împreunarea cu ea, după alunecarea inefabilă pe aripile sale, după detensionarea ușoară a tuturor presiunilor vreodată fiinde... un dor după acea împlinire unică ce topește și transformă...

Se întâmplă ca ființa să ceară din miezul ei ceva ce cotidianul meu nu cunoaște și atunci merg la aripile dinăuntru și le deschid spre zborul și îmbrățișarea luminii celei vii ... atunci zâmbetul imens al universului mă plutește cald și totul redevine esență pură.




vineri, 16 octombrie 2015

Gândul de week - end -122



Ca să îți dorești ceva, e nevoie să știi cum e .




luni, 12 octombrie 2015

Cețuri

Și sunt acele porțiuni de drum, sau de vreme când intri în cețuri... pe nesimțite franjuri, fâșii, apoi orizonturi întregi de ceață se pun în jurul tău...alburii, albăstrii ori gălbui cețurile te fac să te focalizezi pe ceea ce este imediat lângă tine, uneori chiar și numai la tine cel ce  sfâșii ceața pe ghicite. 
   ***
Paradoxal, prin felul ei de a obtura, ceața   focalizează, căci ea ne învață cel mai bine concentrarea pe pasul următor...neavând zarea liberă, nici măcar înconjurul de-o palmă la vedere, ești obligat să devii atent la pașii mici, la imediatul, acumul, la secunda  din  mișcare.


duminică, 11 octombrie 2015

Alte gânduri...

Presimțeam că nu ești cel care mi te arăți așa că am vrut să te știu cu adevărat ...și atunci te-am văzut cu ochii divini.

***
Problema oamenilor nu este că nu sunt iubiți cu adevărat, ci că atunci când sunt și chiar mai mult decât pot spera, nu le vine să creadă și umbresc ce ar putea fi de fapt.

***
Uneori, când te detașezi și îți muți atenția de la ceva ce te ținea foarte prins, nu numai că te simți mai liber, dar se desfac și legăturile acelora care erau hotărâți să te separe de acel lucru.

***
Există o vreme pentru a învăța când și cum  să te desprinzi în mod frumos.

***
Există o vreme când înveți să asculți și există o vreme când înveți să te confesezi.

sâmbătă, 10 octombrie 2015

Gândul de week end - 121



Și există acele întâlniri în care simți că veți parcurge împreună orice drum se deschide în spațiu, timp sau spirit.


vineri, 9 octombrie 2015

Ce faci cu inima ta

De puține ori ne gândim la acest aspect, la ceea ce facem cu inima noastră.

În primul rând e vorba despre modul cum ne purtăm cu ea, dacă o îngrijim, dacă o scutim de tristeți, de emoții negative, dacă ne gândim cum o afectează furia sau gândurile negre, dacă avem grijă să îi asigurăm liniștea, căldura iubirii, dacă îi lăsăm pe ceilalți să o rănească în vreun fel sau ne protejăm cu scutul blândeții și al răbdării, dacă ne odihnim suficient, dacă ne luăm timpul necesar pentru a ne pune în ordine gândurile, trăirile, lucrurile, viața. 

Pe de altă parte este vorba despre acțiunile pe care le facem cu inima: dacă o lăsăm să se manifeste în viața noastră așa cum îi este menirea, dacă îi ascultăm sfatul, dacă o lăsăm să umple fiecare acțiune de-a noastră. Atunci când îți închizi inima, orice ai face pare gol și fără rost, când inima nu este  în lucrarea ta, nu ești împlinit, nu simți bucuria, nici liniștea. 

Prin urmare, tu ce faci cu inima ta?


imagine preluată de pe net 

sâmbătă, 3 octombrie 2015

Gândul de week-end-120


Pe drumurile vieții  suntem uneori  șoferi alteori autostopiști.

***
Sur les chemins de la vie on est soit  chauffeur, soit autostoppeur.


joi, 1 octombrie 2015

Împreună- Ensemble

Nuditatea ... sunt acele momente când o dorință urcă din interior și îți cere să afli nuditatea celuilalt, să îl cunoști și crezi că dacă se dezgolește de veșminte e suficient. E doar o imagine care rămâne o vreme pe ochii interiori însă nu e acea nuditate pe care o tânjești.
 Cunoști ceva atunci când te afli în interiorul acelui ceva, când îi afli esența, când îl știi fără învelișuri.

 Ne naștem cu două mari doruri: de cunoaștere și de libertate... până la un punct când ele se unesc și se transformă în unul singur. 

Orice pol masculin caută un pol feminin și invers pentru a fi echilibru, pentru  cunoaștere și libertate. Există oameni care și-au cunoscut polii interiori și i-au pus în echilibru și există oameni care, recunoscându-și polii personali i-au echilibrat cu polii altui om de sex opus. Sunt acele sfere ce se nasc din  doi oameni care-și arată unul altuia nuditatea spiritului, a sufletului, a ființei întregi. Uneori ni se permite să simțim imensa bucurie a depășirii oricăror bariere personale și a arătării tuturor nudităților noastre... alteori simțim frumusețea primirii depline a dezvăluirii celuilalt, în ambele situații trăim fericirea lui a accepta și a  renunța. Atunci abia se întâmplă deplina unire a eului nostru masculin și a eului nostru feminin, din  pașii înainte și înapoi ai unui dans al primirii și al oferirii, al acceptării și al avansării.

 Te poți simți deplin și de unul singur... împreună cu bărbatul ori femeia ta este  firesc. Tot ce e pe lume este polarizat, totul este în pereche și creează balansul vieții, atacul și apărarea, iubirea și înțelepciunea, viața și moartea, oferta și acceptarea, Și, ne place sau nu, doar această alăturare este menită să dea forme noi de viață.

Așa că n-am să vă vorbesc despre ea, nici despre el, n-am să vă vorbesc despre emoții, sentimente, dragoste, n-am să vă vorbesc despre toate trăirile și creșterile, căderile ori pragurile vieții, ci  despre acele întâlniri unice în care din ambele părți se simte același ritm, aceleși suflu care animă flacăra focului comun, când în ambele părți există aceeași dorință de a crește, de a pune în comun și de a fi conștient de individualitatea proprie, aceeași dorință de a fi onest, de a acorda încredere și respect, onoare, de a porni alături pe același drum și de a construi împreună alte drumuri.

Și apoi, după ce se limpezesc în tine și în jur înțelegi că  totul a fost parte din calea spre rai înapoi.

***
La nudité... il y a ces-moments-là quand on sent un désir monter de nos profondeurs  nous demandant à découvrir la nudité de l'autre, à le connaitre et on a l'impression que s'il laisse tomber ses habits, ça suffit. Ce n'est qu'une image qui demeure pour un laps de temps devant les yeux du dedans, mais pas la nudité qu'on espère.
On connait quelque chose au moment où on se trouve à son intérieur, quand on  apprend son essence, quand on le connait sans ses voiles.

On nait avec deux grands désirs: de cannaitre et de liberté, jusqu'au moment où ils se croisent et deviennet un.
 Tout pole masculin cherche un pole féminin et c'est réciproque, pour trouver l'équilibre, pour la connaissance et la liberté. Il existe des gens qui ont connu leurs poles intérieurs et ont réussi à les mettre en équilibre et il y a des gens qui, en reconnaissant leurs poles personnels ont réussi à les equillibrer avec les poles d'une personne de l'autre sexe. Il s'agit de ces sphères-là qui naissent entre deux hommes qui se dévoilent l'un l'autre, qui montre  la nudité de leur esprit, de leur ame, de  leur etre entier. Parfois il nous est permis de sentir l'immense joie d'avoir franchi toute barrière personnelle et d'avoir dévoilé toute notre nudité....une autre fois  on ressent la pleine joie d'avoir reçu le dévoilement total de l'autre... dans les deux cas on vit le bonheur du savoir accepter et du savoir renoncer. A ce moment-là précis, il y a l'union de notre etre masculin avec  notre etre féminin, dans les pas en avant et en arrière d'une danse du recevoir et de l'offrir, de l'accepter et de l'avancer.

On peut se sentir complet tout seul ... avec ton homme ou avec ta femme c'est naturel. Tout ce qui existe dans ce monde a deux poles, tout est en paire et crée la balance de ma vie, l'attaque et la défense, l'amour et la sagesse, l'offre et l'acceptation. Et, soit qu'il nous plaise ou non, c'est cette alliance unique qui est destinée à créer la nouvelle vie.

Alors; je ne vous parlerai pas d'elle ni de lui, je ne vous parlerai pas d'émotions ni de sentiments, nide l'amour, je ne vous parlerai pas de tous ces vécus-là, des croissances, des chutes, des seuils de la vie, je vais vous parler de ces rencontres uniques où il y a le meme rythme des deux cotés, le meme souffle qui ravive la flamme du feu commun, quand des deux cotés il y a le meme désir de grandir, de mettre en commun et d'etre conscient de sa propre individualité, le meme désir d'etre honnete, de montrer confiance et respect, honneur, de marcher ensemble sur la meme voie et de construire ensemble d'autres voies. 



duminică, 27 septembrie 2015

O altfel de privire-79- Bucurie în alt stil

E aurie și senină, uneori are lumini de chihlimbar mieriu, alteori e ca un cerc galben luminos ce se mișcă pe drum și pe care pui un pas de șotron și apoi altul... urmează o săritură și te trezești pe aripi de libelulă albăstrie ce te poartă cu irizații movulii spre firele smaraldii ce cresc de jos în sus ori se leagănă pe la streșini. Îți simți sufletul fâșii pufoase de vată de zahăr roz și îți dai drumul spre inelul  portocaliu ce a răsărit pe norul altui cer și curgi prin lava topită a vreunui vulcan movuliu ce pornește ușor să se unească pătimaș cu oglinda vreunui cristal lichid născut în roua din zorii unei povești de fuior sau fior, resimțit de o zână trezită brusc pe când împletea învelitoarea unui obraz fraged. Aluneci apoi printre franjurii unei priviri limpezi ce urmărește cu fascinație facerea unei lumi noi și surâde la mugurii alb-verzui din  magia lui "să fie" și a lui "se făcu".

E în nuanțe și ape, în zboruri și înfloriri, în triluri și puf de îngeri, e în petale din catifeaua unei mângâieri și din topirea din suflet care modelează o altă făptură, e spumă răcorosă de val pe tălpile fremătânde.

E bucuria, bucuria fiecăruia pe lume. 



sâmbătă, 26 septembrie 2015

O altfel de privire-78- În timp ce

Am observat că viața are un mod aparte de a ne face să trăim episoadele cu semnificație anume din devenirea noastră: cel mai des, șansa de a îmi împlini un vis drag apărea "în timp ce" eram angajată în altceva, ceva ce îmi promisesem să duc până la capăt. E  posibil să fi fost un mod de a testa trăinicia și justețea visului, dacă era o dorință pasageră sau ceva ce a crescut din inima inimilor, din cea mai profundă esență. 

***
Sunt dorințe pe care le avem tatuate în suflet dar e posibil ca ele să nu fie cu adevărat acelea care sunt potrivite creșterii spirituale. De aceea sunt unele situații când alegi să continui ceea ce ai început și altele când părăsești drumul vechi pentru a păși pe unul nou, adeseori total diferit.

Oricum ar fi, atunci când ceva puternic ți se întâmplă "în timp ce " e bine să îl accepți și să îl integrezi în lucrarea ta, indiferent ce decizie vei lua ulterior, pentru că în mod cert este ceva ce a fost adus la lumină de ființa ta spre cunoaștere.


vineri, 25 septembrie 2015

Gândul de week-end- 119



Uneori se întâmplă să trăiești atât de deplin reîntregirea încât nici o separare nu mai pare tragică, pentru că în fapt ea  nu există.


miercuri, 23 septembrie 2015

O atfel de privire- 77- Trăirile

Adolescentă fiind, am primit o carte pe care am citit-o pe nerăsuflate cu emoții felurite, cu trăiri din toată gama. Cartea "Mai presus de toate" a lui Eric Knight are ca motto  un fragment din Hamlet,  

 “Mai presus de orice 
           Fii tie credincios, de aici
           Urmand, precum zorii urmeaza noaptea zilei,
           Ca n-ai sa poti fi prefacut cu nimeni.”

A-ți fi ție însuți credincios e poate lucrul cel mai dificil de descifrat în viața unui om, căci la fiecare etapă a evoluției, sau la fiecare vârstă, simți un alt sens. În preajma acestui echinocțiu, sensul a venit brusc și diferit față de înțelesurile anterioare: e vorba despre trăiri.


***

Adeseori ne lăsăm invadați de trăirile noastre fără a le cuprinde în totalitate; e suficient ca altcineva să le aprobe sau dimpotrivă și ceva în noi se schimbă față de ele: de multe ori le acceptăm sau le dezavuăm, după cum ele sunt primite de cei din jur și tocmai asta face să ne simțim nefericiți, nesiguri, haotici chiar.

Trăirile noastre sunt cea mai de preț și intimă parte a noastră, ele  sunt unice pentru fiecare om, nu există doi oameni pe lume care să aibă aceleași trăiri. De aceea, tot schimbându-le ca să faci pe placul celorlalți e ca și cum te supui constant la niște operații estetice emoționale până când nimeni, și mai ales tu nu mai știe cine ești de fapt. Dată fiind unicitatea lor, trăirile se pot împărtăși, se pot accepta, se pot ajusta ori șlefui prin conștientizare, se pot sărbători dar e împotriva firii   să le reprimi, să le negi, să lupți contra lor, să le refuzi, să le anulezi. Când ajungi să înțelegi că trăirile tale sunt ca parfumul unei flori, ele sunt parfumul tău intim și fără el tu nu ești tu, atunci  se mai lasă un văl deoparte.

 Ceilalți pot avea reacții diferite în contact cu trăirile tale, pot să simtă frică sau atracție și e firesc așa pentru că trăirile tale pot să le potențeze sau să se împotrivească alor lor. după cum au învățat să le accepte pe ale lor sau sunt obișnuiți să le combată spre împlinirea misiunii personale. 

Cred că trăirile sunt un fel frumos al naturii de a ne arăta intimitatea noastră și că a ne fi credincioși înseamnă  să le onorăm, să le respectăm și să le conștientizăm. 




duminică, 20 septembrie 2015

Primăvara din toamnă

Toți observăm succesiunea anotimpurilor și trecerea timpului prin natură... toți aflăm la un moment dat că există o vreme pentru a pune semințele, o vreme pentru a le îngriji și a le lăsa să se coacă în fructe, o vreme apoi pentru a le culege și o vreme pentru a ne bucura de ele.

Uneori ochiul atent surprinde semnale contradictorii: castani, toporași sau magnolii, ori pomi fructiferi ce își etalează bogăția florală din nou în plină toamnă. Oare natura e nehotărâtă, e o eroare în programarea ei? 

Cum inteligența naturii este infinită, e înțelept să primim aceste întâmplări ca pe adevărate mesaje directe din partea prietenilor noștri vegetali: e posibil ca ei să ne spună în astfel de situații că niciodată nu e târziu să pornești de la zero, că, indiferent în ce etapă a trăirii ești, e binevenit să repornești izvorul interior care să dea din nou viață lumii tale și să o repună în circuitul firesc al etapelor și de ce nu, să ne reamintească faptul că dincolo de ciclurile mari există susul și josul fiecărei clipe.


19 septembrie,
 primăvara toamnei mele

vineri, 18 septembrie 2015

Gândul de week end- 118

                          



                     Uneori ne despărțim pentru că e singurul mod de a rămâne împreună.

duminică, 13 septembrie 2015

Gândul de week end-117

 Pe drumul conștientizării și vindecării unei răni emoționale:

  •  mai întâi suferi și simți milă față de tine când cineva te pune în situația propice deschiderii rănii tale...
  •  mai apoi, cu vremea,   te irită și reacționezi chiar violent față de oricine readuce în actualitate imaginea rănii...
  • există un moment în care înțelegi că de câte ori te opui, de fapt o faci să persiste și brusc îți vine o întrebare: de ce resping așa de vehement aceasta?
  •  apoi într-un moment de inspirație  divină înțelegi că ești de fapt exact ceea ce negai sau nici măcar nu voiai să abordezi ca subiect de reflecție... de atunci încolo apare acceptarea, apoi soluții și vindecarea  rănii.

marți, 8 septembrie 2015

O altfel de privire-76- Starea de nestare

Se întâmplă uneori ca după ce treci prin stări felurite, după ce simți "enorm" vorba lui Caragiale să ajungi la o stare pe care eu o numesc nestare.

 E ca și cum nu simți nici o emoție, nici că trece ceva prin tine, nu emiți nici căldură nici frig, chiar totul pare suspendat. E o stare anume care poate fi asociată cu anestezia și totuși nu e nici măcar aceasta. Ce e benefic aici e faptul că nici nu prinzi umbra vreunui gând...și totuși ești viu, te simți mai viu decât vreodată .. tot ce poți imagina sunt niște emisii de bunăvoință ce pornesc dinspre tine ... atât: ești blând și binevoitor. Aceasta e singura certitudine pe care o simți și singura străbatere emoțională. E o tăcere anume  în interiorul tău... dacă nu ai avea o idee preconcepută despre fericire ai putea-o numi fericire pură ...e acel moment când simți clar că ființa ta nu are nimic străin și nimic propriu, e ca și cum nu se face nici un schimb, e neutralitate în esență pură.  În acele momente nu te simți în nici un fel: nici frumos, nici urât, nici bun, nici rău, nici prost nici deștept... în schimb te accepți deplin, te cuprinzi în plenitudine. 

Se întâmplă uneori să te simți ca o balanță în echilibru perfect, sau ca în fața unei răscruci fără a fi presat să faci o alegere, ca și cum ceasul tău interior s-a oprit brusc, și timpul însuși stă încremenit și îți îngăduie să te bucuri de nestare, să o savurezi cu tot ceea ce ești. 

Se întâmplă uneori să simți cum timpul  e neclintit pentru tine, îți lasă răgaz, nu pune nici o presiune ci te acoperă cu acea nestare ce suspendă totul. 

***
Se întâmplă uneori să ai certitudinea că jocurile vieții  se refac și se pornește de la zero pentru tine.



luni, 7 septembrie 2015

O altfel de privire-75- Să ne trăim!

Adeseori rostim aceste cuvinte cu sensul de a fi unul pentru celălalt ... și fiind prinși de această imagine a celuilalt, a ceea ce înseamnă să trăiești pentru a te armoniza cu relația și cu cel de lângă tine, prinși atât în această plasă exterioară ignorăm  esența noastră: ce înseamnă să ne trăim dorințele, intuițiile, sentimentele, iubirile. singurătățile.


 Căci nu știm încă să ne trăim cu adevărat: de îndată ce simțim că se apropie o trăire o exagerăm fie devenind prea entuziaști, fie prea decepționați, până când pierdem controlul și ne lăsăm noi trăiți. În plus nu reușim să ne trăim conștient, deplin, în plenitudine esența cât timp suntem orientați cu totul în afara noastră... chiar și atunci când credem că suntem în interiorul nostru de fapt tot în afară suntem: fie ne gândim la ce fac ceilalți, sau la cum vor reacționa dacă..., sau reluăm la nesfârșit și răsucim ceea ce au spus, ori au făcut, ori au promis...

     *****
Să ne trăim pe noi înșine, să ne trăim conștient mareele interioare, vânturile, însoririle, ploile, anotimpurile, norii și strălucirile, să ne trăim frumusețile nici măcar bănuite, și cotloanele nepășite, să ne trăim inspirațiile și inspirările, zborurile și expirarea, să ne trăim cu și prin tot universul din noi... să ne trăim tot ceea ce suntem deja!


vineri, 4 septembrie 2015

O altfel de privire-74- Ceea ce trăim

Multe sunt clipele când simțim că în interior nu e pace, când ne tulbură întrebările despre cine suntem, despre ceea ce trăim, despre ce avem de făcut, despre cei cu care vrem să fim sau să nu mai fim, despre profesie, ori locuință, despre....atâtea și atâtea. 

Multe sunt clipele în care cu cât ne întrebăm mai mult, cu atât ne îndepărtăm mai mult de ceea ce vrem să aflăm...

Poate ne-ar ajuta să observăm ceea ce trăim atât noi cât și ceea ce există deja...poate ne-ar ajuta să fim atenți și să ne lăsăm interiorul în pace.... în pace...Le cerem de atâtea ori altora să ne lase în pace, dar noi suntem primii care nu o facem pentru noi. Să ne lăsăm deci pe noi înșine în pace pentru o vreme...

E posibil să aflăm apoi că trăim deja toate răspunsurile pe care vrem să le aflăm... că periodic suntem chemați să lucrăm, să ne afirmăm ființa într-un domeniu anume al vieții noastre: e o vreme pentru a face ceva anume și nu altceva, și asta înțelegi din ceea ce te solicită într-un anumit moment... E o vreme propice de a avea un iubit și a fi iubitor de bărbatul sau femeia ta, e o vreme  anume de a fi bun gospodar și a întemeia un cămin, e o vreme de a acumula cât mai mult pentru a desăvârși înzestrările native, e o vreme potrivită în a pune în slujba celorlalți ceea ce știi și ceea ce poți să faci, e o vreme anume în a da naștere și e o vreme în a crește ce ai născut.... e o vreme pentru fiecare și pentru toate și vremea asta se repetă de mai multe ori într-o viață...Mult timp trăim având o singură dorință pe care o hrănim ca pe  o idee fixă pe care o urmărim cu îndârjire, ignorând ceea ce ne cere viața în  momentul respectiv.

Fiecare clipă are darul ei prin ceea ce îți solicită să faci, fiecare moment este parte a CREAȚIEI și "lucrul mâinilor LUI" 


                  ***
"Lucrul mâinilor lui, adevăr și judecată", spune psalmistul și asta e esența a ceea ce trăim.



poarta de la "Petru Vodă"

marți, 1 septembrie 2015

O altfel de privire-73- Oamenii din viața noastră

- Acum cred că  știu...
- Ce știi, mă întrebă îngerul zâmbind.
- Cum e cu oamenii din viața noastră, cu iubirea, cu certurile și împăcările, cu relațiile...
- Hm, crezi sau știi?
- Știu, acum știu ce am trăit, acum înțeleg... E o mare parte din noi, nevăzută, care acționează.. o parte căreia unii îi spun subconștient, sau Sinele sau Spiritul... el e cel care știe ce oameni sunt necesari în viața noastră ca să ne ajute să ne înțelegem, să ne vindecăm, să evoluăm. Și de fiecare dată oamenii și relațiile pe care le creăm cu ei sunt cele mai potrivite pentru acele momente ca să împlinim ceea ce e pentru fiecare. Undeva, chiar dacă nu înțelegem, chiar dacă nu verbalizăm, știm exact ceea ce omul respectiv aduce în viața noastră și de cele mai multe ori el este  ființa necesară vindecării acelui aspect foarte rănit din noi. În mod paradoxal însă, cel mai ades, orbi fiind, nu înțelegem că totul e chiar foarte simplu dacă ne-am lăsa purtați de acel interior al nostru ... și ne opunem, începem să gândim, să căutăm logica, începem să resimțim dureri trecute aduse la lumină cu și  mai mare  putere și atunci, în loc de a ne aduce unul altuia vindecarea, de multe ori, nu facem decât să mărim rana și chiar să o îngropăm și mai mult în noi ca să nu mai doară atât.Vine un moment în care,  cu toate că ai ajuns ca la nivel de întreg să iubești acea ființă, interiorul tău știe că acolo, în direcția aceea nu mai e nimic de făcut în aceleași circumstanțe, și cum sufletul   vrea  să crească, să evolueze, caută alte variante, alte experiențe, alți oameni ... nu e despre a înceta să mai iubești pe cineva, ci e despre a nu te opri să evoluezi, a nu renunța...
- Și asta e adevărat, zâmbi iar Îngerul spre mine ... și ce mai știi acum?
- Mai știu că fiecare om cu care am vorbit, fiecare clipă trăită cu cineva a fost un pas spre creșterea comună, chiar dacă adeseori nu a părut  așa. Știu acum că atunci când iubești pe cineva, îl iubești pentru toată viața chiar dacă e nevoie să te desparți, să pleci, să cauți alți oameni ...pentru că de fapt totul e despre suflet, și creștere. și pasiunea de a trăi și a te desprinde de viață ... când iubești, iubești pentru toată viața.

_ Da, îmi spuse Îngerul zâmbind, când iubești, iubești pentru că e în esența ființei tale, în celule, în ADN, în miezul tău... iubești pentru toată existența.

FII BINECUVÂNTAT!








luni, 31 august 2015

O altfel de privire-72- Undeva în lumea asta...






Undeva în lumea asta există o sămânță ce va să fie o floare purpurie... poate că sămânța știe sau poate că nu știe, dar prin tot ceea ce face în fiecare clipă își împlinește menirea și într-o zi devine o parfumată floare purpurie.

Undeva în lume există un fir de nisip ce va să fie munte. Poate că știe sau nu știe, dar  prin tot ceea ce face clipă de clipă împlinește această menire și întro-zi devine un  munte falnic.

Undeva în lumea asta o celulă apare cu dorința să devină un frumos organism funcțional și chiar dacă știe ori nu știe prin tot ceea ce face lucrează până când într-o zi, devine o ființă uimitoare. 

Undeva în lume o picătură cade în țărână cu visul de a deveni  fluviu și prin tot ceea ce face mai apoi, chiar dacă știe sau nu știe asta, până la urmă devine un fluviu maiestuos.

***

Undeva în lume un suflet se naște ca să creeze ceva magic pentru bucuria sa și a celorlalte suflete și  chiar dacă știe sau nu știe asta, în majoritatea timpului  se opune menirii sale.


sâmbătă, 29 august 2015

O altfel de privire-71- Foc și apă

Se întâmplă aparent fără motiv...apare acea greutate a trupului și dorința de neclintire fizică...atunci sufletul pleacă în interior, trece prin straturi mai dense sau mai limpezi până când ajunge acolo unde se spune că e Infernul.. adastă o vreme cât reușește să mai găsească ceva care merită să fie scos la lumină... stă acolo până când ispita renunțării își face apariția ... o cunoaște deja, e vicleană și hâdă așa că e nevoie să urce imediat cu  ceea ce a reușit să dezgoleasă de data asta ... ca să nu rătăcească drumul de întoarcere și-a lăsat urme, repere solide nepervertite: chipul unor munți și unele asfințituri... atunci când nu mai știe drumul înapoi, când totul e pâclă ispititoare, se întoarce spre acele repere: contemplă acei munți, ori asfințiturile până când o cheie interioară se învârte ușor în mecanismele de suflet și aude iar ticăitul sensului vieții.




vineri, 28 august 2015

Gândul de week-end-116



La un anumit moment dat înțelegi că tot ce ai ales de când te-ai născut a fost conform intenției spiritului tău veșnic și nicidecum ca urmare a  experienței de viață acumulată ca individ actual; în acel moment devii acceptare și rost.



marți, 25 august 2015

O altfel de privire-70- Nu ne-om minți noi niciodată....







Totul, absolut totul există în noi...totul este cuprins în TOT ...suntem ceea ce visăm, ceea ce credem, ceea ce gândim, suntem unde vrem să ajungem, ce vrem să trăim... de aceea tot ceea ce trăim e într-un fel sau altul deja în noi, nimic nu este fără să fi fost mai întâi în interiorul nostru ... când împărtășim o anume taină în doi, ea a fost simultan în amândoi și se manifestă cât mai există măcar în unul din noi...atunci când se face lumină în interior și înțelegi unde te învârtești în cerc, vrei să schimbi dorințe,  doruri,  vise și atunci ele se îndepărtează și din viața ta reală...ceilalți nu înțeleg uneori ce se întâmplă, vor protesta poate, vor continua să încerce să te readucă în ce a fost... doar tu știi că nu te mai poți minți, că ai "văzut", ai știut și  de atunci singurul mod este de a fi doar ceea ce ești...așa cum ești... nimeni nu va trăi vreodată viața ta ... nimeni nu e dator să te înțeleagă decât pe porțiunea de vis comun, în rest totul e doar între tine și calea ta din viața pe care o trăiești. 


În larma lumii ne-tâlnirăm,
O zi ca orice altă zi 
Fără de bucurii iubirăm
Fără tristeți ne-om despărți....

Lermontov


duminică, 23 august 2015

O altfel de privire-69- "Din întuneric apăru lumina"

De-a lungul vremii am trăit momente de revelație care mi-au adus stări de furie, de frustrare, de supărare. Acele momente purtau dovada aproape evidentă a faptului că unii oameni se folosiseră de mine, profitaseră de încrederea mea ori de acea naivitate pe care o port dintotdeauna în suflet și în felul acesta obținuseră anumite foloase, prin care își împliniseră o nevoie de satisfacere a puterii, ori a plăcerii, ori a vreunei ambiții egotice. Cum spuneam, aceste descoperiri tardive îmi făceau rău, mă înfuriau chiar și mult timp trăiam în acele stări  la amintirea ulterioară a  întâmplărilor.

Cu trecerea timpului și cu dobândirea unei alte percepții asupra fenomenelor am înțeles cât de puțină credință puteam avea și cât de multă eroare mă străbătea. Prin urmare, acum știu că un om care are o anume cunoaștere pe care o folosește în a manipula alte spirite este încă la un nivel de percepție eronată asupra legilor universului și că se înșală amarnic crezând că va scăpa vreodată de justiția divină. De aceea îmi pare rău  pentru acele situații care îl așteaptă, iar în ceea ce mă privește, dacă încă mi se mai întâmplă asemenea lucruri, dacă încă mai apar momente în care este îngăduit să se profite de buna mea credință, nu înseamnă decât că partea de întuneric pe care o port mai are de lucru până când va da naștere luminii, căci numai din noapte apar zorii și numai în întuneric lumina este vizibilă... în schimb în lumină întunericul nu se vede, apud Maestrul Aivanhov.



luni, 17 august 2015

O altfel de privire-68- Două viori

Viori suntem...cu trupurile frământate de arcușul vieții... ne lăsăm melodia să se ridice spre zări, să plutească printre nori și frunzișuri, să alunece pe unde plutitoare... ne lăsăm melodia zgâriată de grăunțele de nisip ale deșerturilor, purificată de geometria unică a fulgilor de nea din  înalturi...viori suntem, iar cântecul nostru plutește prin spații vaste, prin unde și straturi, elevate ori adânci...cântecul  ne topește, ne modelează, ne transformă...

Viori suntem ce-și înalță melodia  spre alte zări...până întâlnește cântecul din alte suflete...

   cântec de suflet suntem și viori cu trupurile frământate de arcușul vieții.


duminică, 16 august 2015

O altfel de privire- 67- Spiritul

Mult timp am trăit în interiorul poveștii. al scenariului și m-am identificat cu fiecare stare, situație, rol. Din ceea ce auzeam, din ceea ce citeam, sutele de cărți pe care le-am devorat cu febrilitate ca pe  droguri, toate îmi creau scenariul vieții pe care îl trăiam cu o intensitate devastatoare.

Intram în viața fiecărui personaj, intram în emoiile sale, în trăirile lui ... În viața de zi cu zi recunoșteam  uneori situațiile citite anterior, alteori le doream până când se materializau... la un moment dat m-am trezit față în față cu mii de roluri, de personaje, de Oane. Identificarea din ficțiune  lua uneori forma de  a fi potrivit dorinței celuilalt în viața cotidiană, de a îi fi pe plac pentru a se simți bine, pentru a nu se crea conflicte și în felul acesta am ajuns în a nu ști  cine stă în interiorul acestui trup fizic, cine SUNT. 

Atunci am pornit în căutarea mea și la un moment dat am avut certitudinea a ceva ca Muntele Fuji, ce se afla dincolo de toate ființările și manifestările mele ca femeie sau ca bărbat...și acela am știut că sunt ca SPIRIT-precum Fuji. 

De atunci, am ieșit din poveste, din roluri și mă simt mai mult a CĂII decât a oricărei alte situații...toate au fost și sunt necesare pentru a simți, a ști, a afla, pentru a crește prin aici pentru în Cer...știu că tot nu pot trăi constant la aceeași vibrație, îmi simt căderile  dar  trec prin ele tot mai conștient și observ cum ea, Calea, îmi aduce secvențe în care recunosc sentimentele de altădată numai că acum sunt vizibil schimbate ca miez și ca reverberații. 


***

Toți suntem mai întâi de toate Spirite care se cer redescoperite și conștientizate, abia după aceea putem porni liniștiți  spre dobândirea libertății într-un ritm valsat ușor. 




joi, 13 august 2015

O altfel de privire-66- Iubirea și liberul arbitru


"Doamne, cum poți face pe cineva să te iubească fără să îi afectezi liberul arbitru?"-(Să fii Dumnezeu pentru o zi-film) 



Coboram panta după ce parcursesem tot drumul în sus... ne apropiam de zona cu case și atunci l-am văzut apropiindu-se din sens contrar: un câine zdrențăros alb-gri, cu ghemotoace de blană încâlcită atârnând pe alocuri. Abia se mișca, părea că duce în spate sute de ani, părea epuizat și înfrânt. Când a ajuns în dreptul nostru a făcut o întoarcere lentă și a pornit după noi. Cum tot rămâneam în urmă ca să prind imagini în fotografii, a rămas și el cu mine oprindu-se când mă opream, și pornind apoi la o oarecare distanță. L-am privit cu atenție și am început să îi vorbesc. M-am aplecat ușor și am întins mâna: s-a apropiat timid de palma întinsă, la prima atingere s-a retras brusc; am simțit o ușoară teamă plutind între noi și am început să îi vorbsc continuu...s-a apropiat din nou și s-a lăsat mângâiat...întreaga atitudine i s-a schimbat și a făcut niște mișcări dezordonate...m-am temut pentru o clipă să nu muște și ca și cum ar fi prins temerea mea s-a apropiat, a lăsat gâtul aproape de pământ lângă piciorul meu. Știam deja că este un semn de non agresiune și l-am mângâiat în voie... s-a simit ca și cum aerul se dilata între noi și apoi în jur, iar pe chipul câinelui se citea beatitudinea: avea ochii închiși, se abandonase total mângâierii și i se zărea vârful  limbii într-un zâmbet incredibil...îl priveam și vedeam tot timpul în care nu se mai simțise atât de fericit, toate întâlnirile cu oameni față de care fusese nevoit să se apere, toate întâlnirile în care se abandonase inițial și apoi fusese nevoit să se salveze și să fugă și m-am simțit cumva responsabilă pentru el...pentru faptul că  îl îmblânzisem din nou mă gândeam că nu a fi trebuit să îl abandonez. I-am spus că e posibil să nu îl pot lua, că suntem la depărtare de casă și e dificil să îl transportăm, că acasă mai avem un alt câine care e gelos... mergeam din nou și toată oboseala, greutatea pe care o dusese cu sine se spulberase, vârsta  se ștersese: alerga  zglobiu pe lângă mine, părea un cățelandru renăscut, precum gloaba din poveste care s-a transformat într-un mânz năzdrăvan. Îi priveam bucuria și simțeam la rândul meu bucurie pentru starea lui. Din când în când cerea mângâierea și o trăia cu aceeași beatitudine neschimbată. 

Când am ajuns în sfârșit la ceilalți, posibilitatea adoptării lui a fost înlăturată definitiv. Mă simțeam  vinovată și am început să îl privesc cu o anume tristețe...trebuie să fi înțeles ceva căci atunci când ne-am urcat cu toții în mașină, a dispărut în ritm alert cu un firesc inimaginabil, lăsând în urma lui un sentiment de: hei, e ok, mulțumesc pentru tot, nu e nevoie de scuze, nu își au rostul în cazul de față. 

Mi-am simțit deodată inima ușoară și am înțeles cât de importante sunt reacțiile noastre în orice situație și cum poți trăi momente de iubire fără să apară vreo urmă de regrete sau frustrări.