Bieuri

Obişnuiam să iubesc până la fără respirarea ....
Viaţa îmi trimitea iubiţi distanţi şi reci,
 pentru care eram un punct spre finalul din priorităţi,

Obişnuiam să cred că dreptatea e la mine, că ceilalţi se înşeală,
În juru-mi aveam oameni inflexibili ce nu acceptau vreun alt punct de vedere,

Obişnuiam să visez departe, să uit de imediat şi concret,
Mă căutau ades  oameni ce trăiau prin iluzii şi îmi cereau  sfat, repetat

Obişnuiam să nu mă ascult, să nu mă iau în seamă, să mă risipesc în trăiri
 suferinţe şi drame, neîmpliniri,
 Aveam alături oameni ce nu mă vedeau,

Obişnuiam să cred că  e mai important celălalt, a fi susţinut, încurajat, vindecat,
 Trăiam prea  mult singură  momente de  înfrângeri


Obişnuiam să mă retrag, să tac, să caut însingurarea
 tot mai mult mă solicitau, mă căutau, îmi vorbeau...

Obişnuiam să nu-mi preţuiesc viaţa, nici minunea de-a mă fi născut
 mulţi dintre oamenii dragi mă refuzau, mă ignorau, dispăreau.

Ca urmare le- am schimbat, acele obiceiuri toate
Obişnuiesc să mă întorc la viaţă şi să fac pace.