miercuri, 25 martie 2015

Şi pentru că trebuia să se manifeste...

La început erau toate în suflet sau în spirit, acolo în interior.

  Cum se întâmpla ceva, încet, încet înţelegeam că stările, trăirile, sentimentele cele mai intime erau în prezenţa sau absenţa cuiva fără însă ca acela să ştie despre ele. Aşa că în timp am început să le  descriu sau să  le transmit prin imagini spuse ori gesturi, ori încărcături de glas, de privire sau prin simpla apropiere fizică. 

La un moment dat am aflat că un om poate simţi singur sau poate simţi prin altcineva şi că  făcusem  vreo câţiva oameni să simtă cum e să fii fericit, sau trist, sau în pace. 

La un alt moment dat am intuit sentimente pe care  doream să le cunosc şi nu aflasem prilejul să le las să se manifeste deplin în mine. Sentimentul matern, sentimentul de linişte interioară, sentimentul că aparţin cuiva, sentimentul că nu mai e cazul să aparţin cuiva anume pentru că sunt atât de vastă încât nu pot fi cuprinsă în ceva, sentimentul că iubesc dincolo de barierele interioare, sentimentul că accept ce trăiesc aşa cum este, sentimentul că  pot renunţa la orice împotrivire în prezenţa cuiva, sentimentul că pot purta povara altuia cu bucurie, sentimentul că ştiu să trec prin furtună cu calm, trăirea miracolului divin înfăptuit continuu şi încă multe altele. 

Şi pentru că toate aceste trăiri trebuia să se manifeste ai apărut în viaţa mea. 


Trimiteți un comentariu