Hai...

Mi-ai spus pur şi simplu: "Hai!" 

Am privit în jur, am căutat o voce, un chip... Apoi, din nou : "Hai!" şi am simţit un imbold. Am întins o mână bîjbâind în invizibil şi am găsit o alta ce mă aştepta. Mi-am strecurat uşurel degetele printre celelalte degete întinse, am pipăit tăcut căldura palmei din neant şi apoi mi-am lăsat cuprinsul din sufletul maîinii mele să se odihnească pe acea chemare.

Aşteptam dar în acelaşi timp simţeam că se clintea ceva, era o legănare uşoară de vast ocean nemişcat ce face să se mişte doar valul care e cel mai aproape. 

"Hai!" mi-ai şoptit din nou şi atunci am simţit cum pornisem deja, cum acceptul meu nici nu exista cu adevărat, cum totul începuse de dinainte ca drumul să existe în sine... înaintam, alunecam...avansam ... apoi am înţeles că în faţă se deschideau uşi, porţi şi treceri secrete pe care nu le ştiusem vreodată...  înaintam alături  până când, deodată m-am trezit în universul din interiorul meu şi  te-am aflat acolo, senin, aşteptându-mă dintotdeauna.